Politistii romani au dat dovada din nou de multa prostie. Dupa ce, in urma unor anchete de luni de zile au reusit sa aresteze mai multi hackeri, oamenii legii (ha, ha, ha) au scapat printre degete unul dintre capii retelei.
Unul dintre liderii gruparii care organiza licitatii false pe Internet a reusit sa scape de la Tribunalul Valcea exact inainte ca instanta sa se pronunte. A plecat linistit,pentru ca ii expirase ordonanta de retinere.
Se numeste Nicolae Popescu, are 30 de ani si este din Alexandria, judetul Teleorman. El facea parte din "lotul" celor 34 de arestati preventiv, sub acuzatiile de fals informatic in forma continuata, inselaciune calificata cu consecinte deosebit de grave, spalare de bani in forma continuata, fraude informatice, initiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infractional organizat.
Nicolae Popescu a reusit sa scape de bratul legii dupa ce a constatat ca ordonanta de retinere, emisa pe numele sau, a expirat. Astfel ca miercuri seara, in jurul orei 20.30, el a plecat linistit de la Tribunalul Valcea, fara ca politia sa schiteze vreun gest, desi instanta urma sa se pronunte in acel moment in privinta mandatelor de arestare.
Dupa pronuntarea sentintei de arestare preventiva a lui Nicolae Popescu si a altor 33 de persoane acuzate de fraude informatice, bineinteles ca "hackerul" Popescu ... nu a mai putut fi gasit pentru a fi incarcerat, astfel ca a fost dat in urmarire nationala.
"Nicolae Popescu este dat in urmarire generala, iar cercetarile politistilor arata ca ar putea circula cu unul din autoturismele pe care le detine, un Mercedeas Benz ML de culoare alba, cu numarul B-63-JOC, un Mercedes Benz CLS 350, de culoare neagra, cu numarul de inmatriculare B-42-JOC sau un AUDI A6, de culoare neagra, cu numarul B-80-BJI. Pe numele lui Popescu, magistratii Tribunalului Valcea au emis,miercuri seara, in jurul orei 22.00, un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile , pentru comiterea de infractiuni informatice, dar el era plecat in acel moment din sala de judecata, astfel ca nu a putut fi incarcerat alaturi de ceilalti 33 de tineri arestati, acestia fiind in sala sau pe holurile Tribunalului in momentul citirii deciziei de catre judecatori", a declarat Cristina Hanulescu, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Valcea.
joi, 8 aprilie 2010
miercuri, 7 aprilie 2010
Se strânge laţul
Nae Stoichiţoiu, Frişcă, Facheti, Fane Puri, Fişă, Neagu, Nae Pokemon, Teţu, Leonard Ifrim şi Vlad Cristea au fost arestaţi în urma percheziţiilor de marţi, 06 aprilie.
Peste 100 de percheziţii (mai exact 102 percheziţii) au avut loc în Bucureşti, Teleorman, Vâlcea, dar şi alte oraşe din ţară fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de prindere a unei reţele specializate în înşelăciuni pe siteurile de comerţ electronic.
În urma acestei acţiuni, poliţiştii se laudă că au reuşit destructurarea a trei grupuri infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de fraude informatice şi înşelăciuni pe site-urile de comerţ electronic.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2006, cele trei grupări infracţionale organizate au acţionat pe teritoriul mai multor state: Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Canada, Elveţia, organizând licitaţii frauduloase prin intermediul internetului. Până în prezent au fost identificate peste 800 de victime, prejudiciul produs fiind de aproximativ 800.000 de euro.
Sub coordonarea procurorilor DIICOT, au fost efectuate 101 de percheziţii domiciliare. Aşa se face că 31 dintre acestea au fost efectuate în Bucureşti, 41 în Vâlcea, 12 în judeţul nostru, 4 în Timiş şi restul în judeţe precum Argeş, Prahova, Braşov, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Suceava, Botoşani, Bacău.
Simultan cu acţiunea procurorilor DIICOT, au fost efectuate zece percheziţii domiciliare în Praga (Cehia) şi şapte în Statele Unite ale Americii, fiind vizaţi alţi membri ai grupărilor infracţionale organizate.
La acţiune au participat 300 de poliţişti şi 400 de jandarmi.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)