duminică, 18 septembrie 2016

Azi iar avem o nuntă, un botez, o obligație

E weekend. Deși ceasul nu sună ca de obicei la ora 6, te trezești speriat ca iar o să pleci târziu la serviciu. Respiri ușurat. Mai poți ațipi încă 30 de minute. Poate o oră întreagă. Dar nu! Azi iar e zi „de nuntă”! Și ca de obicei ai lăsat totul pe ultima sută de metri. Oftezi de parcă ai vrea să îndepărtezi imaginea ta de diseară, la „patru ace”, zâmbind forțat, strâns fără milă de cravata înțepenită în gâtul tău, căci „nu, Gigele! Să nu te pună Necuratul să o dai jos că suntem și noi oameni „de lume””. Și iar oftezi!

Ai auzit pe undeva că un oftat îți ia 5 ani din viață! Deja te simți încărunțit înainte de vreme. Dacă de obicei verifici frigiderul, într-o zi ca asta verifici portofelul. Cât mai costă o obligație? Oftezi din nou. Alți 5 ani duși…

„De ce oftezi, Gigele? Sunt neamurile tale. Eu nu am vrut, dar tu ai insistat! Crezi că stăteam în drum de alte rochii? Alte perechi de săndăluțe îmi trebuiau? Iar unghii puse? Iar la coafor?”
Știi cu exactitate că tu ești Gigel. Atât ai înțeles din tot ce ai auzit. Rochițe? Săndăluțe? Cu „e”. Deci sunt mai multe? Clipești intens. Ai auzit că face bine atunci când vezi „în ceață”! Pe nesimtite ești luat de mână și te trezești purtat în iadul de texturi, culori, modele, stiluri și mărimi.

„- Gigele, doamna așteaptă să plătim. Ești în sfârșit băgat în seamă. N-ai înțeles nimic din șirul de „vă vine bine acest model cu talie înaltă”, „e o croială în colț” sau „anul ăsta e în trend marsala”.
Tu bei marsala fără trend, cu apă minerală! Începi să te pricepi: scoți portofelul, îl desfaci, plătești, îl pui la loc. De fiecare dată e mult mai ușor. Nu gestul. Portofelul.

Rochița pentru cununie – 350 de lei. Pantofi de lac cu toc de 5 centrimetri că-i dimineață – 200 de lei. Un dresuleț pe bej, textură mată, numai 50 de lei. Un set modelator că avem burtică, alți 70 de lei.
Te miști mecanic și crezi că ai încheiat. Auzi instantaneu că „mai avem gentuța”. Doar 90 de lei, că e tot lac. Lac ești și tu, Gigele, pe spinare! Și din păcate nu poți să probezi cămașa slim. Dar ai deja acasă două, poate trei, de anul trecut. Că norocoși mai sunteți voi, bărbații!

Etapa următoare: la biserică! Nu mărunțiș de lumânări, Gigele! Rochița de cocktail, o floare-n păr sau voaletă, o săndăluță nude și set cu pietre semiprețioase. Vor străluci dumnezeiește când Isaia dănțuiește de trei ori. Tu iar nu ai nevoie de nimic. Te asortezi perfect cu vechiul tău costum purtat la nașa la botez. Are doar 3 ani și e kaki. E de efect lângă rochița lungă, tul verde electrizant. Electrizat îi numeri vânzătoarei alți 500 de lei grei.

„Nu mai suport, Gigele! Nu mai pot! Nu știu ce să aleg pentru diseară! Ești sigur că tu mergi în gri sau vrei cămașa roz? Cum care roz? Cea de la nuntă de la varul meu primar! Dar spune, tată astăzi, sunt între cea ivoire și fucsia cu trenă. E important, că vreau pantofi stiletto, mov sidefat și nu merg la orice. Doar 700 dăm, Gigele! E chilipir! Rămân și pentru coafor și pot să-ți cumpăr și cravată”.

”De ce să te mai obosești, mămico? Am lațul pus deja. Nu trebuie decât să strângi. Se asortează ton pe ton cu tenul galben și cu vinețiul de sub ochii mei frumoși! Cum? Vinețiu nu e culoare? Pardon, mămicule, tu știi mai bine!”.

Așa cum tu, Gigel, bărbatul casei, știi că mai ai de „dat pe masa” doar 1000 de lei, mai ai de pus „mărunt” și la mireasă pentru noroc și spor în căsnicie, nu mult, doar o bancnota de 100 de lei, mai ai cadou de cununie nebifat, buchet de flori, taxi de dus și de întors acasă și gata… poți respira ușurat. E weekend. Timp de nunți, botezuri, obligații…

Preluare TRNEWS.RO

Viață de politician: cel mai tânăr consilier județean are doar 28 de ani

Politica românească începe să nu mai fie exclusiv în grija ”seniorilor”. Tinerii cu viziune și cu dorința de a schimba ceva încep să se implice din ce în ce mai mult în viața politică. În Teleorman, de exemplu, cel mai tânăr consilier județean are doar 28 de ani. Valentin Chiran a intrat în politică în urmă cu patru ani ca simplu simpatizant și a reușit, prin implicare activă, să devină secretar în cadrul TSD Alexandria și consilier în Consiliul Județean Teleorman. Îi place fotbalul și voluntariatul și vrea să lupte împotriva birocrației și a lipsei locurilor de muncă pentru tineri.

Reporter: Ce te-a făcut să intri în politică?
Valentin Chiran, consilier județean: Mi-am dorit să mă implic pentru că eu consider că doar dacă te implici poți schimba ceva. Cred că tinerii pot schimba ceva în acest oraș. Și nu numai în acest oraș.

R: De la ce vâstă faci politică?
V.C.: Am început să fac politică de la vârsta de 24 de ani. Un prieten mi-a povestit despre TSD și m-a făcut să intru în politică. Prima dată ca simpatizant, apoi ca membru, vicepreședinte și în prezent sunt secretar.

R: Anul acesta ai fost ales consilier județean. Ce înseamnă pentru tine această funcție?
V.C.: Această funcție mă responsabilizează și îmi dă și un statut în societate. Știu că nu voi putea muta munții din loc, dar în acest mandat mi-am propus să ajut tinerii între 18 și 35 de ani.

R: Ce ți se pare că nu funcționează în județul Teleorman?
V.C.: Nu numai în Teleorman, în România. Birocrația ne omoară. Ar trebui simplificată. Chiar și când deschizi o firmă și statul ar trebui să te ajute pentru că tu vei aduce bani la buget, tot te plimbă de la un ghișeu la altul. Așa ceva nu e normal.

R: Cum vezi județul nostru din punct de vedere financiar?
V.C.: Județul se confruntă cu unele probleme. Și văd asta și eu, că sunt tânăr, dar și din discuțiile avute cu prietenii mei. Principala preocupare sunt locurile de muncă. Consider că Guvernul ar trebui să creeze niște facilități investitorilor. De exemplu, statul ar putea asigura 50 la suta din salariul unui proaspăt angajat, astfel încât, din diferența de bani, investitorul să-i plătească tânărului cursuri de specializare.

R: Pe lângă politică, sigur îți mai ocupi timpul și cu altceva. Care este hobby-ul tău?
V.C.: Am mai multe hobby-uri. Primul ar fi fotbalul. Al doilea tenisul și, nu în ultimul rând, condusul. Dacă m-ai pune să aleg unul dintre acestea, detașat câștigă fotbalul. De mic mi-a plăcut să joc fotbal. Am jucat vreo 2-3 ani și la CSS, dar nu am vrut ceva de performanță. În timpul liber fac câte o partidă de fotbal cu prietenii mei, lucru care mă relaxează.

v-chiran

R: Care este echipa ta preferată de fotbal din România?
V.C.: Dinamo București. Unchiul meu a ținut cu Dinamo și mi-a insuflat dragostea pentru Dinamo.

R: Ce sfat ai avea pentru tineri?
V.C.: Tinerii trebuie să se implice în politică. Numai implicați pot face ceva. Pot schimba ceva. Dacă stai pe margine nu se întâmplă nimic. Apartenența la un partid politic nu înseamnă numai promovare și accedere în funcții de conducere, ci înseamnă și implicare în comunitate, implicare prin idei și acțiuni.

R: Cum te-ai caracteriza în trei cuvinte?
V.C.: Dacă ar fi să mă caracterizez în trei cuvinte acestea ar fi: sociabil, muncitor și cu bun simț.

Tânărul Valentin Chiran ia încrederea cu care a fost învestit de electoratul teleormănean în serios. Se implică activ în viața comunității în care trăiește și are voința de a face diferența. Și, într-un final, acesta este cel mai important lucru: să vrei să te implici, indiferent de domeniul în care alegi să o faci. Pentru că democrație, în zilele noastre, nu ar trebui să însemne doar libertatea de a-i denigra pe ceilalți și de a critica ceea ce te nemulțumește, ci de a încerca, măcar, să îmbunătățești, prin contribuție proprie, viața ta și a celor din jur.

Preluare TRNEWS.RO

”Pianiștii” au mașini bengoase


Hackerii-s niște băieți
Foarte șmecheri și isteți,
Ce din maus și din butoane
Fac destule milioane.

Fiindcă-s fraieri cu duiumul
Au decis că ăsta-i drumul
Să-și permită lux și case
Și mașini d-alea bengoase.

Preluare TRNEWS.RO

Tinerii alexăndreni au îmbătrânit devreme

Alexandria e un oraș îmbătrânit. O spun statisticile, dar și viața de zi cu zi. Odata cu începerea noului an școlar ne-am fi așteptat la un zumzet continuu de glasuri tinere. Am fi crezut că nu vom mai avea loc de copii în parcuri, pe pasajul pietonal, în sala de lectură, la cinematograf sau în fața fiecărei scări de bloc.
Obișnuiți cu străzi pustii pe timp de vară, când viața socială se rezumă la mămici ieșite cu odraslele în căutare de vitamina D și la cei 5 pensionari din fața pieței centrale, rămânem însă dezamăgiți încă o dată de liniștea în care se afundă din ce în ce mai mult orașul nostru.

Ne-am plâns cu toții, mai tineri sau mai vârstnici de lipsa mult râvnitului ”Cinematograf Patria”. „Aveau și tinerii unde să vadă un film, ieșeau și ei din casă, nu stăteau zi de zi cu ochii în calculator”.

Batrani parc Alexandria

În plin proces de transformare și recondiționare a vechiului cinematograf, conducerea Primăriei Alexandria s-a gândit să vină în întâmpinarea nevoilor noastre culturale și a inaugurat în incinta Casei de Cultura o sală de cinema. Pentru cei mai mulți însă „gestul administrativ” a rămas total necunoscut. Pentru alții, inițiativa a fost una salutată, dar profund ignorată. Nu se știe încă ce-i lipsește locației să se transforme într-un obiectiv „cool”. Așa cum rămân în continuare treptele de la intrarea spre cinematograful 3D sau platforma „de la Finanțe” unde trebuie neapărat să ajungi dacă ai ”veleități de personaj celebru”.

Nici „netul la liber” nu a adus îmbulzeala în parcuri. Am fi crezut că vor fi animate ca în anii ’90 atunci când trebuia să stai la pândă prin ”boșcheți” să prinzi o bancă.

Avem Parcul Pădurea Vedea. Cu alei pentru biciclete, bancuțe, locuri de joacă pentru copii, chiar și terenuri de fotbal sau baschet. Dar și aici decât bătrâni, copii de „țâță”, vreo 3, 4 bunici și aceiași domni cu burtă care se reunesc la un fotbal „de întreținere”.

Avem și ștrand, avem și săli de sport, chiar săli de fitness. Avem mereu pretenții și reproșuri. Schimbăm aceleași replici pline de dezgust: „nu avem unde, nu avem ce sau nu avem cum”!

Aș spune trist că nu avem cu cine! Nouă ne place bâlciul, ne plac cozile la mici și bere. Ne vede lumea „la spectacol” îmbrăcați de gală. Sau de fală. E mai ușor și e în trend să dai o fugă în mall. Dă altfel la check-in un „feeling blissful în Afi Cotroceni” decât „citesc o carte în tihnă la Biblioteca Marin Preda”.

Trăim online, blazați de viața reală. Ne-am transformat într-o societate de nemulțumiți care se vaită tot mai mult, de oameni care vor schimbare fără să se schimbe sau să schimbe.

Încă se poate! Suntem de aici, trăim aici. Poate că ne convine, poate nu. Indiferența și dispretul nu ne ajută. Dar solidaritatea, o minte dechisă și un pic de credit pot face minuni!

God Bless Alexandria!

Preluare TRNEWS.RO

Groapa de gunoi s-a mutat în pădure


Suntem nesimţiţi, ştim asta, o simţim la fiecare pas, dar a început să ne placă. Fără să ne dăm seama, nesimţirea a pus stăpânire pe România şi automat, când vine vorba de copiat obiceiuri rele, şi pe noi, pe teleormăneni.

Ne lovim zilnic de această realitate crudă, iar când suntem noi sau familia noastră puși în faţa unei astfel de situaţii ştim să criticăm şi să arătăm cu degetul spre alţii care “n-au cei şapte ani de acasă”.

Întreaga noastră atitudine socială se caracterizează prin comoditate, acceptare tacită sau conformare la „tipar”! Puterea exemplului își spune cuvântul în fiecare manifestare a vieții de zi cu zi. Ne simțim îndreptățiți și datori să fim primii care aruncă piatra în obrazul celor care comit acte reprobabile, dar ne ghidăm mai mereu după principiul „lasă că merge și așa” atunci când vine vorba despre propriile acțiuni.

Și dacă prin centrul reședinței județului mormanele de gunoi sunt cât de cât „normale”, atunci când vorbim despre zonele mărginaşe ale oraşului lucrurile sunt într-adevăr înfiorătoare. Dacă în mod normal o pădure, aşa cum este şi cazul Pădurii Vedea, ar trebui folosită pentru recreere, plimbări prin aerul curat generat de copaci, iată că, mai nou, aceasta este confundată cu groapa de gunoi. Vorbim de pădurea din Peco, din spatele ANL-urilor. Sute de kilograme de deşeuri aşteaptă adierea vântului pentru a se împrăştia peste tot prin pădure. Mormane cu hârtii, pet-uri, haine rupte şi cutii de conserve aşteaptă trecerea anilor pentru a începe procesul de dispariţie naturală, care, în unele cazuri poate să dureze zeci şi chiar sute de ani.

Deși aflate în imediata apropiere a unor locuințe, într-o zonă mărginașă, dar cu toate astea destul de tranzitată, gunoaiele nu par a stârni interesul sau reacția nimănui. Copii cu vârste fragede aleargă în jurul lor cât e ziua de lungă fără ca părinții acestora să se teamă de posibilele boli pe care micuții le-ar putea contacta. Singurii „sanitari” ai focarelor de infecție rămân câinii comunitari și corbii care răscolesc mizeria umană.
În tot acest timp comisarii Gărzii de Mediu Teleorman “dorm în post”.

Rămâne totuşi o concluzie grea, în România zilelor noastre să ai bun simţ e perimat şi nejustificat. Nu e de bonton şi nici de bun augur. Într-o tranziţie pe care românii au făcut-o aşa cum au putut mai bine, adică prost, regula numărul unu a fost, de fapt, şi singura: fii descurcăreţ şi nu te împiedica de chestiuni marginale precum bunul simţ, onoarea, educaţia.

Preluare TRNEWS.RO

Steaua București înfrântă la Alexandria


Victorie mare pentru FCM Alexandria. Echipa teleormăneană a reușit să învingă, pe teren propriu, echipa bucureșteană cu scorul de 1-0.

Fotbalul „mare” a ajuns și în Teleorman. În fața unui public numeros, avid de spectacol, echipa alexandreană a primit vizita unui nume cu rezonanță în fotbalul românesc. Meciul care a debutat la ora 17 a adus față în față două formații echilibrate. Proaspăt promovată în liga a 3-a, echipa alexăndreană a arătat suporterilor veniți în număr mare o impresionantă determinare și o bună coordonare între jucători.

Elevii lui Romică Ciobanu au început partida contra celor de la Steaua București 2 cu un stil de joc ofensiv, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Încă din primele minute alexăndrenii au reușit să pătrundă în careul advers înregistrând câteva ocazii importante de gol.

Replica stelistilor nu s-a lăsat mult așteptată. Aceștia au continuat să forțeze apărarea adversă prin șuturi bine plasate. Prima repriză s-a încheiat însă cu scorul de 0-0.

După pauză fotbalul din teren și-a păstrat ritmul. Echipa noastră a demonstrat că își merită locul câștigat în acest sezon într-o liga superioară și a continuat să atace.

A fost rândul alexăndrenilor să lovească bara în mai multe rânduri, după ce în primele minute ale partidei steliștii au fost cei care au zguduit buturile lui Olteanu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 85 prin execuția lui Dragu. Această victorie aduce fotbaliștilor noștri un plus de moral înaintea următoarei etape atunci când vor întâlni în deplasare pe CSU Craiova 2. Echipa olteană a ”îngenunchiat” astăzi echipa a doua din Mioveni cu scorul de 4-0.

Preluare TRNEWS.RO

Ce rochii de ocazie se poartă în 2016

Cum răsar primii ghiocei debutează mult așteptatul sezon „al nunților” care durează pe întregul parcurs al verii și se încheie la jumătatea lunii noiembrie. Pentru fiecare dintre noi această perioadă presupune pe lângă entuziasm și multă agitație. Căutari peste căutari, curse frenetice prin magazine, tutoriale despre coafuri și make-up-ul perfect!

Fiecare femeie își dorește să strălucească. Și nici un efort nu pare a fi prea mare în acest sens. După cum bine știm detaliile pun în evidență un întreg, alegerea acestora însă nu trebuie făcută la întâmplare. Deși se spune că „nu e frumos ce e frumos, ci e frumos ce îmi place mie”, altfel stau lucrurile când vine vorba despre modă și stilul de petrecere. Nu am dori să apărem în mijlocul privirilor critice îmbrăcate cu o rochie de acum 2 sezoane, dintr-un material deja vintage sau într-o culoare ieșită din trend.

Astfel, pentru acest sezon specialiștii ne oferă mai multe recomandări.
  1. Rochia cu decupaj în talie sau cu inserție de voal.
1
Acest model pune în evidență o siluetă sveltă, un abdoment bine lucrat și o piele îngrijită. Rochia este potrivită unei femei încrezătoare în atuurile ei, fără inhibiții.
  1. Rochia scurtă cu mâneci lungi și decolteul înalt
2
O rochie potrivită femeilor cu picioare lungi, dar care nu vor să descopere prea mult. Mânecile lungi și croiala „pe lânga gât” adaugă o notă de eleganță, dar și de mister, lăsând imaginația să lucreze după bunul plac!
  1. Rochia de seară lunga, cu decolteu foarte adânc
3
Încredere, eleganță și sex-appeal. Un model care se potrivește oricărei femei, datorită acestei croieli „cu talie înaltă”, cu fusta în falduri grele care maschează orice imperfecțiune și pune în evidență bustul.
  1. Rochia lungă din dantelă
4
Dantela rămane un must have și în acest sezon, putând fi combinată cu mai multe tipuri de texturi. Simbol al rafinamentului, acest material îmbracă o femeie sigură pe ea și independentă.
  1. Rochia lungă, versatilă
5
O rochie cu care poți defila de mai multe ori în așa fel încât de fiecare dată să pară cu totul alta. Prezintă o mare flexibilitate de design și îți poți crea propriul model în funcție de gusturi și de siluetă.
  1. Rochia lungă cu spatele gol
6
Acest model de rochie inspiră feminitate. Pentru femeile care rămân reticente acestui model, rochița poate fi purtată cu succes peste un sutien cu spatele din silicon conferind siguranță și confort.

Deși încă la mare căutare, rochița baby doll și rochia asimetrică sunt deja de domeniul trecutului, dar știm prea bine cât de repede pot reveni în trend, deci merită păstrate în șifonier.

Dar unde pot găsi alexandrencele o rochie pe gustul lor fără să iasă din oraș? Din fericire la acest capitol comercianții noștri au avut inspirație. Pe lângă buticurile pline cu rochițe din incinta unui binecunoscut complex comercial situat în centrul orașului există magazine de profil pe toată lungimea pasajului pietonal, cât și standurile de pe Lipscani. În cel din urmă caz modelele moderne au prețuri mult mai accesibile.

Preluare TRNEWS.RO  

RCA-ul, uite, crește ca voinicul din poveste

Pentru-un cetățean român
De e tânăr sau bătrân,
Dacă are o mașină
De necazuri viața-i plină.

Drumurile noastre toate
Parcă-s d-alea bombardate
La Alep sau la Bagdad
Unde mii de bombe cad.

Când șoseaua e mai bună
Trebuie să tragi de frână,
Fiindcă-așa-i la noi, trec toate
Prin orașe sau prin sate,
Nu s-a auzit, se pare
De centuri ocolitoare.

Dacă nu ești cumpătat
Riști să fii sancționat
Pierzi și punctele și banul
Sau chiar pui în cui … volanul.
Că la noi, cum am mai spus,
Toate sunt cu fundu-n sus.

RCA-ul, uite, crește
Ca voinicul din poveste
Și-a ajuns, bătu-l-ar vina
Mult mai scump decât mașina.

Și te-ntrebi, normal, de ce
Mai există ASF?
Pentru ce iau bani destui
Negrițoiu și ai lui?

Oare ei nu se gândesc,
Că în stil pur românesc
Am găsit deja ceva
Să nu-mi mai fac RCA!
O să-nscriu orice mașină
În Bulgaria vecină.

Preluare TRNEWS.RO

De ce nu dau femeile la pește?


E lucru stabilit: ce-i al lor e al lor, ce-i al nostru… e treabă de femeie! Înca de mici fetițele au păpuși, băieții mașinuțe! Fetele la balet, băieții la karate. Noi „ne jelim” la film, ei țipă la fotbal până le ies plămânii din piept și află toți vecinii scorul!

Noi vrem la coafor sau spa, ei își urmează cu sfințenie moștenirea genetică. Ei sunt pescarii, vânătorii, sunt stalpii ce ne susțin casa. Pe umerii lor apasă de mii de ani povara omenirii. Ei sunt bărbații noștri. Sunt stâncile de neclintit pe ploaie sau vânt (ce-i drept, cel mai bun timp de pescuit sportiv). Da, dragelor, sportiv! Caci iar „nu mi-a mușcat”, iar „l-am avut în ac și mi-a scăpat la mal”, iar ”a fost gaură-n juvelnic” sau ”tocmai azi mi- a bătut vântul din față.

Nu-i viață ușoară viața de pescar! Un chin și o jale printre 5 tipuri de esențe, printre starleți și senzori, printre lansete, mulinete, role de fir și ace. Suntem atât de nemiloase cu bieții pescari. Atât de dure încât le facem o favoare. Au un motiv să evadeze din cotidian.

Balta? Un ”Paradis pierdut și regăsit”! Miros înțepător de glenii și de piele de broască? Nectar, ambrozie și mir bisericesc. Fără nevastă, fără grijă, fără facturi și traficul intens, fără stresul de la serviciu, lipsiți de termene limită și alte obligații. Eliberare spre extaz.

Să simți o râmă mică, jucăușă, moale în palmă. Să potolești un viermișor zglobiu, să faci o bombă fără să plănuiești un atentat, să își alegi cu grijă acul, să îți fixezi suportul pentru undițe, să le desfaci ușor, atent, cu grijă și ami ales fără grabă. Operațiunea „scule la apă” cere finețe și pricepere desăvârșită. Și o dotare aparte. Nu ești pescar dacă nu ai technopuf (nu, fetelor, nu-i un animăluț de plus), dacă nu ai bărcuță cu motor modelul cel mai nou (jucărioara asta face cât un concediu la bulgari), dacă miroși a flori de liliac în loc de boabe de porumb la macerat în usturoi sau dacă vii acasă fără să fii bronzat „ca tractoriștii”.

Apoi aștepți… Ce aștepți?

Să tragă! Să muște! Să se prindă în ac! Inspiri profund a satisfacție! Te lași pe spate în scaunul tău special. Îți desfaci o bere rece din ladă (musai să ai și ladă. De preferat cu alimentare auto, că nu știi niciodată cât se poate prelungi „partida”).

Aprinzi prima țigară din pachet și cugeți. Ai studiat solunarul, vântul e bun, locul perfect și balta … are pește! Ești unul dintre cei mulți. Ca tine, alți bărbați tăcuți și concentrați adulmecă văzduhul. Suspans! Emoție și nerăbdare înnăbușită. Trece o oră. Apoi o alta. Pe baltă timpul s-a oprit în loc…

Mai are rost să vă răspund la titlu?

Preluare TRNEWS.RO 

Ghid de bădărănie – Cum să fentezi coada


De când mă știu nu prea stau bine cu răbdarea. Stau însă și mai prost cu toleranța. Sunt infectat cu răzvrătire, dar mă tratez. Cu indiferență. Sunt zile în care uit să îmi iau doza. Și crizele sunt violente până îmi înghit rapid junghiul din gât. Sunt om. Și prin natură obligat să socializez. Sau cel puțin să intru în contact cu indivizi ai speciei. Ca orice specie, și cea umană își are malformațiile ei.

Cu toții am experimentat coada. Acea senzație înălțătoare de claustrofobie. Toți acei nervi întinși la maximum, eterna bârfă iritantă de oraș de la marginile  civilizației, condimentată cu sarea și piperul unor mirosuri grele de sudoare și cârnați oltenești serviți cu mare poftă de criza biliară.

Am timpul limitat cum îi stă bine unui tip în pas cu vremurile. Dar timpul meu e la cheremul doamnei de la pâine, al domnului de la ghișeu, al doamnei doctor care-și bea cafeaua cu caimac, al casierei care nu se lasă înmuiată de jalea mea și a odraslelor mele când o să-mi „taie nenea de la cablu, firul”. Mă las pe un picior, apoi pe altul. Tastez un sms la întâmplare pe smartphone să par indiferent și ocupat, dar din ureche îmi ajunge-n creier un glas iritant ca sunetul unui  țânțar când tocmai te chinuiai să adormi: ”Sunteți la rand?” Ahh, nuu, cucoana! Fac terapie de grup!

Și chiar atunci apare „tupeistul de coadă”, în multe variante și culori:

– indiferent, vorbind la telefonul cumpărat la mâna a doua de pe internet;

– cu nasul la subraț de parcă și- ar jeli tot arborele genealogic;

– cu fața numai zâmbet, fluturând din mâini că doar e cunoștința doamnei care „ține” coada;

– evident și autosuficient cu un cot în coastele mele fragile, făcându-și loc ca viermele în cireașa de pe tort.

Și criza-i gata. Îmi simt stomacul expulzându-mi vorbe. Total inutile. Creez o solidaritate de formă. ”Colegii” mei încinși de așteptare fac un mic scandal de 3 minute peste care se pune praful mult prea repede. Sau de care se alege praful. „Tupeistul de coadă” nu mă aude și nu mă vede. Pentru el nu respir și nu fac umbră pământului. În funcție de „model” poate chiar să înceapă să țipe ca să-mi acopere protestul. Dar nu e de clintit. Ba chiar are talentul să mă facă să ma simt eu cel care face valuri într-un pahar cu apă.

Cum să te „bagi în față” rapid și ușor?

Rețeta e simplă, ieftină, practică și de prost gust: tupeu, indiferență, vulgaritate și mult cinism. Se servesc calde sau reci. Scopul scuză mijloacele sau mojiciile.

Preluare TRNEWS.RO

Suntem tot mai puțini, mai îmbatrâniți și mai săraci


Populația Teleormanului scade pe zi ce trece. La propriu. O spun statisticile și cifrele oficiale, care nu arată deloc bine: peste 5.000 de oameni a pierdut județul nostru într-un singur an și aproape 3.000 în numai șase luni.

Între 1 ianuarie 2015 și 1 ianuarie 2016, Teleormanul a rămas fără 5.066 de locuitori, ajungand să numere, în prezent, 389.433 de oameni, conform datelor Direcției Județene de Statistică.

Cei mai mulți teleormăneni, 52.101, locuiesc, așa cum este normal, în Alexandria, municipiul reședință de județ, urmat de Roșiorii de Vede, cu 32.582 de locuitori, Turnu Magurele, cu 29.974 de locuitori și de orașele Zimnicea și Videle, cu 15.441 respectiv 11.752 de locuitori.

Cu toate acestea, scăderile de populație sunt semnificative. Cele cinci orașe și municipii ale județului nostru au pierdut, în decurs de un an, 1.500 de oameni.

Situația este și mai gravă în mediul rural. Aproape fiecare sat sau comună din Teleorman numără, în 2016, mai puțini oameni decât la începutul lui 2015, totalizând o pierdere de 3.500 de suflete. Cea mai mare comună din Teleorman după numărul de locuitori, Orbeasca, a pierdut, în 12 luni, aproape 80 de persoane, numărând, în 2016, 7.501 de locuitori, față de 7.577, la începutul lui 2015.

Nici comuna Țigănești nu stă mai bine. Cu o populație actuală de 5.005 oameni, aceasta a pierdut, într-un an, peste 70 de locuitori.

Toate celelelte comune mari din Teleorman înregistrează scăderi demografice. Peretu a rămas fără aproape 70 de oameni, Plosca fără 150, Drăgănești Vlașca fără 60, iar Buzescu fără 56.

Chiar și comuna Răsmirești, care numără doar 843 de suflete în prezent a pierdut, în 12 luni, un om.
Deși îngrijorătoare, cifrele nu sunt deloc surprinzătoare. Născuți într-unul din cele mai sărace și oropsite județe din țară, locuitorii Teleormanului aleg să-și părăsească familiile și să-și caute rostul în alte orașe din România sau din străinătate, pentru că în județul nostru salariul mediu nominal net este cu aproape 600 de lei mai mic decât media pe țară, adică nici măcar nu atinge pragul de 1.500 de lei.

Iar cei rămași acasă, în Teleorman, sunt tot mai bătrâni și mai săraci, conform statisticilor oficiale. Din aproape 390.000 de locuitori, doar puțin peste 55.500 de oameni sunt salariați. Aceștia susțin, din contribuțiile lor, peste 93.500 de pensionari, la care se mai adaugă aproape 18.000 de șomeri.

În concluzie, între 1 ianuarie 2015 și 1 ianuarie 2016, județul Teleorman a pierdut o populație comparativă numeric cu o comună mare, ca și cum comuna Țigănești, de exemplu, a fost pur și simplu ștearsă de pe harta județului.

Iar fără o viziune clară, sustenabilă și aplicabilă imediat din partea autorităților și a factorilor de decizie, în cățiva zeci de ani Teleormanul va deveni doar o aminitire plăcută (sau nu) a județului care a fost în urmă cu 25 de ani.

Preluare TRNEWS.RO

Femeie, sinonim pentru răbdare


Dacă te-a binecuvântat Cel de Sus și ai rămas însărcinată, pregătește-te! Pe lângă toate simptomele specifice unei sarcini va trebui, draga mea, să îți faci provizii serioase de suc de lămâie. Numai așa vei reuși să înghiți avalanșa de sfaturi “bine intenționate”, de priviri și voci galeșe sau mieroase până la pisiceli în toată regula.
Nu vei scăpa nici de comentariile la adresa sexului sărmanului copil care încă nu știe ce lume îl așteaptă. “E băiețel? Vaai! Nu știi cât ești de norocoasă! Mai bine că nu ai fetiță, că prea sunt chinuite și oropsite!”
Avem inoculat în creier totul încă de mici copile! Ni se toarnă în sânge ideea că o să avem de furcă în viață. Sau cu viața. Ți-o spun pe rând mama, bunica, străbunica și alte neamuri.

O simți pe pielea ta încă de la grădiniță. Când “doamna” spune cu glas clar, concis și răspicat: ”fetițele trebuie să fie ordonate, liniștite, zâmbitoare, să vorbească doar când sunt întrebate, să se șteargă la guriță și să pună batistuța frumos în buzunar! Și cele mai multe așa fac! Cine nu și-ar dori să fie mângâiată pe codițe și să primească o bulinuță?

Ei bine, poate acele fetițe care urăsc rozul. Acelea care încă de la naștere au purtat fundițe fără ca nimeni să se întrebe dacă sunt pe gustul lor. Acelea care vor să alerge cu băieții, ca băieții, care vor să sară garduri, să se cațere în copaci și să joace “leapșa” fără să înțeleagă de ce ei pot, iar ele nu!

Da, draga mea femeie, atunci a început totul. Când ei puteau, iar noi nu. Ce am făcut noi atunci? Unele s-au supus. Voiau să fie bibelouri în roz. Altele… s-au răzvrătit, dar au cedat. De cele mai multe ori de dragul unui “el”.

Au mai rămas puține care și-au purtat genunchii juliți cu mândrie. Puține care au înțeles că dacă ele pot munci, găti, crește copii pot și gândi. Pot conduce mașina la fel de bine ca ei. Pot ieși în oraș cu prietenele așa cum ies ei la o bere cu băieții. Pot cere mult și multe de la ei fără să plângă sau să tacă în fața unui refuz. Ele insistă sau merg mai departe. Singure. Sau mai bine însoțite.

Mi se vor reproșa porniri feministe! Și ce-i mai rău este că vor fi tot “ele” primele care vor arunca piatra. Care “ele”? Celelalte! Bibelourile roz! Acelea care atunci când sunt “ciobite” își lipesc singure piesele lipsă. În ochii lumii viața trebuie să fie “de vitrină”.

Și tot așa își vor crește și educa și fiicele: ”femeia trebuie să rabde. Femeia trebuie să ducă. Femeia îndură, suferă. Femeia nu trebuie să ridice fruntea în fața bărbatului ei”.

Scriu și un zâmbet necurat îmi colorează buzele. ”Să ridice fruntea”! Îmi alung repede gândurile “murdare”! Nu. Ele nu. Ele nu fac și nici măcar nu se gândesc la astfel de lucruri. Asta fac… ”celelalte”. Acele femei care le răpesc soții din așternut, care îi scot din cuibușorul cald al casei cu miros de cozonac și poale-n brâu. Căci numai în farfurie mai au parte de așa ceva! Sexul? Cum a lăsat Dumnezeu! Când cere soțul și cu tot respectul cuvenit! Și ce dacă orgasm e numai un cuvânt citit pe site-uri accesate din greșeală? Bărbatul ei să fie bine! Femeia trebuie să rabde, să îndure și să pară mulțumită.

Trist este că multe chiar mimează fericirea. Simulează în casă, pe stradă, la muncă. Au viața cea mai bună, bărbatul cel mai bun, iar restul lumii e sortită pieirii!

Dragi bibelouri, după mai multe căderi, nimic nu vă mai poate lipi cioburile. Nici un fard nu va mai putea masca lacrimile nopții, nici un ruj nu acoperă buza mușcata de chin, nici o vopsea toți perii albi ai frustrării. Nu-i vina lor că sunteți slabe. E vina voastră! E vina noastră, a femeilor că uităm să fim femei. Că uităm să fim oameni întregi. Că dăm fără să cerem, că acceptăm când nu ne trebuie, că îndurăm fără să spunem, că renunțăm fără să ne împotrivim!

Preluare TRNEWS.RO

Cosmeticele, ajutor sau pericol


Atunci când vine vorba despre frumusețe, femeile sunt dispuse să facă orice sacrificiu. Din păcate de foarte multe ori acestea își sacrifică până și sănătatea pentru a obține mult râvnitul look de revistă. Indiferent de educație sau de poziția socială, femeia zilelor noastre își alocă lunar o sumă mai mare sau mai mică pentru „răsfățul personal”.

Teleormănencele nu fac nici ele excepție de la această regulă. Fie că merg la muncă, la plimbare ori la piață, ies la un suc, merg la petreceri sau își fac un selfie, concitadinele noastre au foarte mare grijă de propria imagine.

Din ce în ce mai multe aleg un make-up profesional pentru ocazii speciale. A devenit deja un „trend” și în județul nostru, iar cererea a fost imediat întâmpinată de o ofertă tot mai largă de servicii. Găsim tot mai mulți „make-up artiști” care își fac reclamă pe rețelele de socializare. Lucru îmbucurător. Dar din păcate ceea ce ne lipsește încă este educația unei îngrijiri personale optime.

De unde ne alegem produsele de înfrumusețare? Avem ce-i drept puține variante. Tot mai multe dintre noi le aleg pe cele aflate „la îndemână”! Există încă în conștiința noastră ideea de „ieftin și bun”. Dar care este diferența dintre un produs cosmetic ieftin și unul scump? Am fi tentați să spunem că totul ține de calitatea respectivului produs. Într-adevăr, ingredientele sunt cele care își spun cuvântul atât în eficacitate, cât și în prețul afișat. Dar un complex de ingrediente ieftine nu înseamnă neapărat o calitate scăzută a produsului. O cremă pe baza de extract de gălbenele va fi întotdeauna mai ieftină decât „miraculoasa cremă cu extract de  venin de albine”, dar fiecare își are efectul ei.

Un alt element de diferențiere, poate cel mai important îl reprezintă brandul. Vom plăti astfel pe lângă produsul inițial, campaniile publicitare și întreaga strategie de marketing a firmei. Românii sunt obișnuiți să plătească mai mult pentru produse sub brand străin, dar din ingrediente autohtone.

Un factor esențial în alegerea celor mai bune cosmetice pentru îngrijirea și sănătatea noastră este de fiecare dată locul din care le achiziționam. În prezent, și mă refer strict la Alexandria, există foarte puține magazine specializate. Le putem număra pe degete. Alexăndrencele rămân încă reticente variantei mai sigure și anume farmaciile. Într-adevăr, acestea ne oferă cu precădere dermatocosmetice, produse care servesc mai mult îngrijirii și nu machiajului. Sunt preferate comenzile din catalog, cu „banii în rate” facilitate de distribuitori deja cunoscuți. E cel mai simplu și mai practic mod de achiziționare. Scutim astfel timpul petrecut prin magazine.
Rămâne însă și categoria celor care încă merg pe mâna „doamnelor de la tarabă”. Că știe „respectabila cucoană” ce e mai bun, mai ieftin, mai frumos. Niciuna dintre doamnele sau domnițele chestionate nu ar recunoaște asta, dar multe dintre ele, dintre noi, ne vopsim părul cu vopsea din „piață”, ne dăm cu ruj al cărui nume nu putem să-l pronunțăm pentru că e destul de grea limba chineză sau folosim eternul set de farduri Ruby Rose.

Depozitate sau expuse în condiții total nepotrivite, la soare, în praf sau în frig, de multe ori testate de mai multe „mâini” pentru că la tarabă nu există nici măcar noțiunea de tester, fără etichete în limba română, fără posibilitatea de a citi ingrediente sau termene de garanție, aceste produse devin un inamic al frumuseții. Tot ceea ce utilizăm pe pielea noastră se absoarbe în organism. Așa cum nu am mânca sau nu am bea ceva care știm că ne va îmbolnăvi, nu ar trebui să ne „otrăvim” corpul prin intermediul unor „boieli fabricate pe vapor”!
Deși trăim într-un oraș micuț, avem acces la informație grație rețelelor sociale și internetului. Ne pot lipsi marile magazine, dar nu trebuie să ne lipsească educația în ceea ce privește grija pentru propria persoană. Ne pot lipsi resursele, dar nu ne putem lipsi de respectul de sine.

Preluare trnews.ro

miercuri, 14 septembrie 2016

Dragostea se simte sau se face?

Un articol bun

Mâinile transpiră, roșim fără să vrem și chiar ne blestemăm pentru asta. Inima aleargă mult înaintea noastră sau rămâne în loc în timp ce totul în jur se desfășoară ca un film mut.

Începuturile. Emoție, vertij, serotonină. Sau mai pe românește, momentele acelea când simți că te ia amețeala și că plutești pe norișori pufoși. Roz. Dulci ca vata de zahăr (nu mi-a plăcut prea mult niciodată. Mi se lipea mereu de măsele!). Așa e și îndrăgosteala, dulceață și noduri în gât!

Nu ne putem sătura de gustul ei. Am vrea să dureze mai mult, tot mai mult. Exact ca în reclamele la guma de mestecat. O dependență de care nu ne-am trata în veci. Dar ne tratăm. Cu obișnuința, cu graba, cu tot mai puțină atenție, cu egoism.

Fiecare a încheiat o relație. Poate mai multe. Fiecare dintre noi, bărbat sau femeie s-a întrebat „de ce?”. Sau ce nu a mers? De ce s-a rupt vraja care ne aducea împreună?

Câți dintre noi au căutat răspunsul în propria atitudine? De cele mai multe ori este sau a fost vina celuilalt: ”un nenorocit! Un afemeiat, un mincinos! Ieșea prea mult cu băieții la bere! Uita de mine! Nu mă asculta! Nu îi mai păsa de ceea ce mă doare! Problemele mele nu erau importante! Nu mai făceam dragoste, făceam sex. Eu voiam să fiu răsfățată, el își voia orgasmul și țigara de după!
Sau: „o fițoasă. Se gândea numai la rochițe, fustițe și rujulețe! Prietenele ei erau mai importante! Vorbea tot timpul, chiar și când eu eram prea obosit! Nu mai voia să se culce cu mine! Nu mai voia să experimentăm! Voia mereu să o țin de mână! Ne uitam numai la telenovele fix când pe Digi Sport era meciul în toi. Mă suna tot timpul, chiar și la serviciu!”

De ce ne pierdem? De ce nu suntem cei din primele zile, luni, poate chiar ani pentru norocoși? Pentru că nu mai oferim, cerem. Pentru că nu mai ascultăm, spunem! Pentru că nu mai facem, așteptăm să ni se facă.

Atunci, la început, el sau ea e kilometrul 0. De la el pornim și la el revenim! Și totul se învârte în jurul lui. Ne punem cele mai frumoase haine să arătăm ca scoși din cutie. Ne aranjăm, ne parfumăm. O unghie ruptă? Dezastru! Picioare neepilate? Sfârșitul lumii! Cămașa necălcată? Inacceptabil! Și în nici un caz nu am mânca usturoi cu cel puțin 3 zile înainte de o întâlnire!

Întotdeauna mi-au plăcut expresiile anglo-americane. Au un parfum aparte. Fac totul să sune atât de clar și la îndemână. „To take for granted”. Ar suna în limba noastră cea ca o comoară „a lua drept garantat”, a se citi „odata cucerit/ă nu trebuie să îmi mai dau silința”.

Așa ne pierdem. Căci vraja nu se rupe numai dintr-un sens. Ea leagă două inimi. Inimi care iubesc în mod egal. Când una dintre ele se lasă iubită firul magic cedează. Și se rupe…

http://www.trnews.ro/dragostea-se-simte-sau-se-face/