duminică, 14 octombrie 2012

Crăciunul a venit deja în marile hipermarketuri din Teleorman

Miroase a Crăciun în marile magazine din Teleorman. Deşi nu este nici măcar jumătatea lunii octombrie, atmosfera sărbătorilor de iarnă se face simţită. Unul dintre cele mai mari hipermarketuri din judeţ si-a amenajat raioane întregi dedicate Crăciunului. Dacă treci prin dreptul acestora, nu ai cum să nu intri cât de cât în atmosfera sărbătorilor.
Vă vine să credeţi sau nu, deşi nu suntem nici la jumătatea lunii octombrie, unul dintre cele mai mari hipermarketuri din judeţ şi-a amenajat deja raioanele dedicate Crăciunului.

Şefii magazinului au alocat sărbătorilor de iarnă un spaţiu destul de vast în care găsim de la brazi de Crăciun, până la suporturi de lumânări, beteală, ornamente, şerveţele sau tacâmuri. În acest fel comercianţii speră ca tot mai mulţi clienţi să achiziţioneze obiectele care le sunt pe plac.

Şi în acest an este disponibilă o mare varietate de figurine, sub formă de Moş Crăciun, oameni de zăpadă electrici, îngeraşi cu baterie etc., ce se pot agăţa în brad sau pot împodobi mesele festive.

Preţurile sunt şi ele pentru toate buzunarele, pornind de la câţiva lei pentru un globuleţ sau beteală şi pot depăşi suma de 150 lei pentru ornamente mai sofisticate.

Deocamdata teleormănenii se uită, analizează şi pleacă. Foarte puţini, spre deloc sunt cei care şi cumpără câte ceva.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Antonia cântă pentru elevii de la Anastasescu

Una dintre cele mai apreciate soliste din ţara noastră, Antonia, va susține un concert de senzație în cadrul Balului Bobocilor organizat de elevii Colegiului Naţional Anastasescu din Roşiorii de Vede. Evenimentul va avea loc pe 18 octombrie, cu începere de la ora 20:00.
Pregătirile pentru organizarea Balurilor Bobocilor au intrat în linie dreaptă. Cei mai harnici s-au dovedit, în acest an, elevii Colegiului Naţional Anastasescu din Roşiorii de Vede. Pentru a nu pierde ocazia de a aduce în judeţ una dintre cele mai seducătoare soliste din ţara noastră, Antonia, elevii de la Anastasescu vor deschide seria Balurilor Bobocilor.

Evenimentul va avea loc pe data de 18 octombrie, cu începere de la ora 20.00, iar preţul biletul va fi de 20 lei. Din păcate organizatorii au o problemă în alegerea locaţiei, dar promit ca în următoarele zile să pună la punct şi ultimele detalii organizatorice.
“Am vrut neapărat să o aducem pe Antonia. Pentru a fi siguri că vine i-am trimis şi un avans, 40 la sută din sumă. Săptămâna viitoare vom avea şi locaţia”, ne-a declarat unul dintre organizatori.
Din recitalul Antoniei nu vor lipsi melodii care au ajuns celebre în toată Europa, precum “Morena”, “Marionette”, “Shake it mamma”, “Jameia”, dar şi unul dintre hiturile acestei veri, “Pleacă”.
Antonia a devenit cunoscută după colaborarea cu Tom Boxer. Împreună cu acesta a scos mai multe hituri, dar „Morena” şi „Shake it Mamma” au depăşit graniţele Europei.
Solista a lansat recent videoclipul noului single, "Jameia", şi lucrează intens la albumul de debut, care va apărea la sfârşitul acestui an.

miercuri, 3 octombrie 2012

O femeie cu probleme psihice a incercat sa-si omoare copilul

Intr-un moment de ratacire o femeie cu probleme psihice, din Teleorman, a incercat sa-si omoare copilul. Totul s-a intamplat cu doar o zi inainte ca acesta sa implineasca sase ani. Cand baiatul a lesinat, cea care i-a dat viata a crezut ca este mort si a fugit la vecini sa le spuna ce a facut. Oamenii au observat insa ca cel mic are puls si au sunat la 112.http://observator.a1.ro/social/Teleorman-O-femeie-cu-probleme-psihice-a-incercat_69801.html

vineri, 10 august 2012

Dan “Finuţu” a murit în carnagiul de la Tulcea

Dan “Finuţu” a murit în carnagiul de la Tulcea Dan „Finuţu” şi soţia lui şi-au pierdut viaţa în cumplitul accident petrecut aseară pe drumul care leagă judetul Tulcea de Constanţa. Cei doi au murit pe loc, după ce au fost izbiţi frontal de un alt autoturism care venea din sens opus. Controversatul ţigan teleormănean, Dan „Finuţu” şi-a găsit sfârşitul într-un cumplit accident de circulaţie. Nenorocirea s-a petrecut joi seară, în jurul orei 21.30 pe şoseaua care leagă Tulcea de Constanţa. În urma accidentului şase persoane au murit pe loc, printre care şi Dan Fiinuţu împreună cu soţia sa, Mariana Bureaţă, iar o a şaptea a murit la spital, în timpul intervenţiei. Alte 9 persoane au fost rănite

joi, 2 februarie 2012

Bătut, umilit şi aruncat din microbuz de profesorul de matematică

Caz incredibil în comuna teleormăneană Trivale Moşteni. Un elev de 15 ani a fost bătut cu bestialitate, în timpul unei pauze, de către profesorul de matematică de la şcoala la care învaţă. Mai mult decât atât, câteva ore mai târziu, elevul a fost din nou bătut, aruncat din microbuzul şcolar şi abandonat pe câmp, în frig şi zăpadă, de către acelaşi profesor.

Caz absolut şocant într-o cumună teleormăneană, unde un profesor a bătut cu pumnii şi picioarele un elev de clasa a opta. Profesorul, Alexandru Mărăşescu, de la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Trivale Moşteni, este acuzat că a bătut şi umilit un elev din clasa a VIII-a, în timpul unei pauze. Totul s-a petrecut sub privirile înmărmurite ale celorlalţi copii ieşiţi în pauză, dar şi ale profesorului de serviciu, care a asistat nepăsător la „spectacol”. Motivul dezlănţuirii profesorului se pare că este o altercaţie pe care fiul său, elev în aceeaşi şcoală, dar în clasa a VII-a, a avut-o cu elevul bătut.

Şi pentru că nu i s-a părut suficientă corecţia pe care i-a aplicat-o la şcoală, după teminarea cursurilor, profesorul de matematică l-a luat din nou la bătaie pe copil. Mai mult decât atât, acesta a fost aruncat din microbuzul şcolar care urma să-l transporte către casă. În aceste condiţii, copilul a fost nevoit să meargă 3 kilometri pe jos, distanţa dintre Trivale Moşteni, unde funcţionează şcoala şi satul unde locuieşte, pe un ger de minus 20 de grade, în jurul orei 17:30.

Tatăl copilului, Ion Dragomir nu vrea să lase lucrurile aşa şi este hotărât să depună o plângere pe numele agresorului, atât la Inspectoratul Şcolar Teleorman, cât şi la poliţie. Acesta spune că în urma bătăii primite, fiul său are nevoie de îngrijire medicală „deoarece are faţa şi gâtul pe partea dreaptă, umflate”.

Cazul a ajuns la urechile inspectorului şcolar general Teleorman, Constantin Amarie, căruia nu-i vine să creadă cele auzite.
„Astfel de oameni nu au ce să caute în învăţământ. S-a demarat deja o anchetă în acest caz, iar dacă cele spuse de copil se adeveresc, profesor trebuie exclus din învăţământ”, a declatat Constantin Amarie, inspector şcolar general Teleorman.
Deocamdată la postul de poliţie din comună nu a fost depusă nici o plângere, dar oamenii legii s-au autosesizat în legătură cu acest caz şi urmează să efectueze verificări.