joi, 22 ianuarie 2009

De ce a lipsit preşedintele Băsescu de la investirea lui Dragnea?

Preşedintele n-a vrut să fie părtaş la afişarea puterii feudalilor din PSD, susţine o parte a mass media centrale, comentând faptul că preşedintele a întors din drum coloana oficială care îl purta spre ceremonia de instalare în funcţie a noului ministru de Interne, Liviu Dragnea. Alţi comentatori ai evenimentului spun că preşedintele s-ar fi abătut din drum spre Palatul Cotroceni pentru că ar fi observat cum garda îi dă onorul lui Mircea Geoană, deşi, în realitate, acesta a sosit la sediul MIRA cu mult după trecerea coloanei prezidenţiale. S-a vehiculat ca motiv al renunţării şefului statului la participarea la ceremonie şi faptul că acesta n-a vrut ca numele său să fie alăturat risipei de fonduri pentru organizarea acestei manifestări fastuoase, în condiţiile de criză prin care trece ţara.
Cea mai clară precizare asupra evenimentului a venit dinspre Palatul Cotroceni, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei explicând sec refuzul lui Traian Băsescu de a participa la pomposul ceremonial al învestirii lui Liviu Dragnea. ”Preşedintele a considerat nepotrivită invitarea unui număr atât de mare de politicieni, având în vedere că respectivul eveniment e în mod tradiţional extrem de scurt, sec şi perfect instituţional.”
Demn de remarcat este faptul că foarte puţini comentatori au remarcat absenţa premierului Emil Boc. În schimb, majoritatea au remarcat printre cei prezenţi personaje contradictorii, vechi clienţi ai organelor de anchetă şi chiar ai DNA. Asta nu l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să-i îndemne să “socializeze” cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei, mulţi dintre aceştia numărându-se printre anchetatorii unora dintre baronii locali. Să însemne asta un prim pas spre o eventuală “reconciliere”? Vom trăi şi vom vedea.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Chirie fără “hârtie”, pentru primărie

Sala de sport din Peco a devenit motiv de ceartă între conducerea Primăriei Alexandria şi profesorii Clubului Sportiv Şcolar. Cum şefii primăriei, în frunte cu unii consilieri locali, se cred tăticii oraşului şi consideră că orice clădire din municipiu este proprietatea lor, au pus stăpânire şi pe această sală de sport, care a fost construită pe banii Guvernului.
Cel mai recent episod despre cum înţeleg cei din primărie să ajute sportul teleormănean s-a petrecut chiar în această săptămână, marţi seara, când un grup de părinţi ne-a sesizat să ne prezentăm la faţa locului pentru a vedea ce se întâmplă. Cu toate că de la ora 18:30 la 20:00 în sală ar fi trebuit să fie copiii de la CSS pentru antrenament de handbal, sala era ocupată de reprezentanţi ai IPJ Teleorman, care se delectau la o miuţă.
În cele din urmă, după mai multe discuţii între profesorul de la CSS, Liviu Candidatu şi unul dintre cei care închiriaseră sala, s-a căzut la înţelegere ca cei mici să mai aştepte până la ora 19:00.
„Domnule, dacă ştiam că aveţi antrenament, nu veneam, dar ne-am dus la primărie, iar Victor Drăguşin şi Iulică Purcaru ne-au dat cheia şi ne-au spus că de la ora 18:00 putem să venim să jucăm fotbal”, a spus unul dintre cei care închiriase sala. Întrebat de către profesor dacă are o chitanţă sau ceva prin care să dovedească faptul că i-a fost închiriată sala, distinsul domn de la IPJ Teleorman i-a răspuns că secretarul primăriei, Iulian Purcaru nu i-a tăiat nici o chitanţă, deşi a plătit pentru a juca fotbal, refuzând însă să precizeze suma.
Profesorul de handbal al CSS Alexandria, Liviu Candidatu a spus redactorilor cotidianului MARA că astfel de incidente, în care copiii sunt victimele celor de la primărie, au loc în fiecare săptămână.
„Eu aveam antrenament programat cu grupa de handbal la ora 18:30, antrenament cuprins şi în orarul Clubului Sportiv Şcolar Alexandria. Am venit la ora stabilită, dar acolo am găsit alte persoane care jucau fotbal. Acele persoane mi-au spus că au închiriat sala de la ora 18:00 până la ora 20:00 de la Primăria Alexandria.
Am discutat cu aceste persoane, care până la urmă au fost de bună credinţă acordându-ne din programul lor, de la ora 19:00 la ora 20:00, în detrimentul banilor pe care au spus că i-au achitat pentru a închiria sala.
Nu pot să-mi imaginez de ce este atât de mare scandalul acesta şi de ce se insistă primăria atât de mult pe această sală, în condiţiile în care în România nici o sală de tip guvernamental, cum este aceasta, nu aparţine primăriei. Oamenii care ar trebui să susţină sportul în judeţ, cum sunt consilierii de sport sau cultură ai primăriei, nu fac decât să dea sportul teleormănean cu un pas înapoi”, a spus mâhnit Liviu Candidatu, profesor de handbal la CSS Alexandria.
Trebuie precizat faptul că în grupa de handbal sunt înscrişi 15 copiii din clasele a IV-a şi a V-a. Din păcate, ora în care aceştia au antrenament nu poate fi modificat şi asta pentru că unii învaţă dimineaţă, iar alţii după-amiază.
Până la rezolvarea conflictului mai este mult şi asta pentru că nici una dintre părţile implicate nu vrea să cedeze, iar singurii care au de suferit sunt doar copiii care vor un corp sănătos, într-o minte sănătoasă.
Nu ne putem reprima totuşi o întrebare: dacă celor de la IPJ nu li se dă chitanţă, ce se întâmplă cu banii încasaţi de la muritorii de rând?

O noua manevra

Ceaușescu-avea, sărmanu’
Numai „ochiu’ și timpanu’ ”
Astăzi în democrație
Avem SRI și SIE,
Avem fostul doi și-un sfert
Și-n armată, lucru cert,
Sunt băieți cu minte multă
Ce ne urmăresc și-ascultă.
Și când tocmai tropa, tropa
Am intrat în Europa
Și credeam că am scăpat
De filaj și ascultat,
Vine Băse cel cu toane
Și se bagă-n telefoane
Și încetul cu încetul
Virusează internetul.
Iar de-acum încolo, frate
Le va ști dânsul pe toate
Când „cinstitul și săracul”
Stă la sfat cu „prostănacul”
Ori Valică Stan, diloiu’
Conversează cu Cristoiu,
Sau când bese dom’ Patriciu,
Când Prigoană scoate pliciu’
Ori când alții în lumea asta
Răstignesc în pat nevasta.
Mă întreb, nu e vreun chip
Să ne pună microcip?
Ne-am plimba din deal în șes
Urmăriți prin „gipies”
Poate – atuncea, negreșit,
Va fi Băse liniștit.
Claudiu Dumitrache

marți, 20 ianuarie 2009

Şefii de la MAI, prefecţii şi preşedinţii de Consilii Judeţene, chemaţi la raport

Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri până-n prânz decretele prin care Dan Nica a fost revocat din funcţia de ministru interimar al MIRA, iar Liviu Dragnea a fost numit ministru de Interne. La ora 17,00, cu doar două ore înainte de instalarea lui Barack Obama la Casa Albă, noul ministru a depus jurământul de credinţă faţă de şeful statului.
Fire pragmatică, aşa cum îl ştim, Liviu Nicolae Dragnea a şi convocat pentru astăzi o întâlnire la Bucureşti cu şefii structurilor MAI, secretarii de stat, şefii Consiliilor Judeţene, primarii de municipii şi prefecţii din toată ţara.
Nu ştim dacă la această şedinţă noul ministru îşi va anunţa intenţiile privind reforma administrativă sau va fi vorba doar de o întâlnire de acomodare. Pentru că, susţin surse din PSD, Liviu Dragnea, împreună cu alţi doi lideri din teritoriu, Marian Oprişan şi Nicuşor Constantinescu, au definitivat un proiect de lege care urmează să fie analizat de o comisie din interiorul PSD. Proiectul legislativ prevede desfiinţarea instituţiei prefectului şi acordarea de atribuţii mai largi preşedinţilor de Consilii Judeţene, în dauna autorităţii centrale, ca un prim pas spre descentralizare.

luni, 19 ianuarie 2009

Moaşă i-a fost o oaie

O tânără de 27 ani din Zimnicea a născut într-o stână de oi, în plin câmp. Din păcate, copilul nu a rezistat şi a murit la scurt timp după naştere. Disperată, femeia s-a prezentat de urgenţă la Spitalul din Zimnicea, în speranţa că medicii vor reuşi să producă o minune.
Personalul de gardă a sesizat imediat poliţia din Zimnicea, despre faptul că A. Viorica de 27 ani s-a prezentat la spital cu un nou-născut mort. În urma anchetei, organele de cercetare au stabilit că femeia a născut copilul la o stână în câmp, unde lucrează ca îngrijitor de animale, apoi s-a prezentat la spital.
Cadavrul urmează a fi supus necropsiei, pentru stabilirea cauzei morţii, în cauză fiind întocmit dosar penal, urmând a se propune o soluţie legală prin Parchet după primirea concluziilor raportului de expertiză medico-legală.

Liviu Dragnea aşteaptă decretul de numire semnat de preşedintele Băsescu

Liviu Dragnea a primit binecuvântarea Comitetului Executiv Naţional pentru a ocupa postul de ministru de Interne, fiind singurul nume anunţat de preşedintele Mircea Geoană pentru această demnitate.
Aşa că votul unanim primit de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman poate fi explicat şi din această perspectivă.
Liviu Dragnea mai are de aşteptat decretul de numire semnat de preşedintele Traian Băsescu pentru a prelua portofoliul MIRA, lăsând astfel loc liber la şefia Consiliului Judeţean Teleorman. Asta înseamnă organizarea de alegeri anticipate în Teleorman, pentru desemnarea unui nou şef al administraţiei judeţene.
Conform legislaţiei actuale, acest lucru se va petrece la 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a numirii lui Dragnea în funcţia de ministru de Interne.

luni, 12 ianuarie 2009

Interesul pentru patinoarul lui Drăguşin s-a „topit”

Una dintre cele mai proaste investiţii ale primarului Victor Drăguşin se dovedeşte a fi aşa zisul patinoar, cumpărat pe bani grei din banii contribuabililor şi amplasat ca nuca în perete în centrul oraşului.
După ce s-a bătut cu pumnul în piept, în campania electorală, că va face din Alexandria un municipiu de invidiat la nivel naţional, Victor Drăguşin a dat cu bâta în baltă chiar din primele luni de mandat. Patinoarul inaugurat cu surle şi trâmbiţe se dovedeşte a fi o mare ţeapă în bugetul primăriei.
Dacă în primele zile, sute de alexăndreni şi-au pus patinele în picioare, mulţi poate din curiozitate, iată că acum, la doar câteva săptămâni de la inaugurare, nu se mai găseşte nimeni interesat de acel ţarc care se vrea a fi patinoar.
Motivul principal pentru care alexăndrenii nu se înghesuie la patinoar este dat de faptul că acel placaj care înlocuieşte gheaţa nu prea alunecă. Un alt motiv care a dus la reducerea semnificativă a numărului de patinatori este şi faptul că pasionaţii acestui sport nu sunt lăsaţi, în ciuda anunţului, să intre pe patinoar cu patinele de acasă, pe motiv că cele comercializate în magazin au lama foarte subţire şi zgârie materialul din care este confecţionat acel patinoar.
Nu în ultimul rând, un alt motiv pentru care alexăndrenii fug de patinoar este şi faptul că tot oraşul s-a transformat într-un adevărat patinoar, atât prin centrul oraşului, cât şi prin cartiere aluneci mult mai bine decât pe patinoarul cumpărat de Victor Drăguşin pe banii noştri.

luni, 5 ianuarie 2009

Spaţiile special amenajate pentru fumători, o „rara avis”

Dacă în urmă cu mai mulţi ani, cei care fumau făceau parte din pătura de jos a societăţii, iată că, în 2009, fumatul a devenit un lux. Pentru că nu au reuşit prin nici o măsură să reducă numărul fumătorilor, una dintre acestea fiind de dublare a preţului la ţigări, fostul Guvern s-a gândit la sănătatea românilor şi, motivând că ţara noastră trebuie să se alinieze normelor UE în acest domeniu, a interzis fumatul în toate spaţiile publice închise.
La serviciu, în baruri, restaurante şi discoteci, spaţiile destinate fumătorilor vor trebui reamenajate. Legea spune că sistemele de ventilaţie, scrumierele şi extinctoarele vor fi obligatorii, indiferent de locul în care se fumează. Iar toată „distracţia” a început chiar de pe 1 ianuarie 2009.
Cei mai afectaţi de această lege sunt deocamdată proprietarii de baruri şi restaurante. Fumătorii pot ocupa cel mult jumătate din spaţiul închis, dar trebuie sa fie izolaţi, în încăperi dotate cu ventilaţie specială, cu scrumiere şi extinctoare.
În Alexandria, mai puţin de jumătate dintre restaurantele şi cluburile existente s-au conformat acestei legi şi au amenajat spaţii speciale pentru nefumători. În cele mai multe dintre cazuri, locurile pentru nefumători sunt marcate doar printr-un afiş „spaţiu pentru nefumători”, dar acesta nu este separat complet de cel de fumători, aşa cum prevăd normele care precizează că fumatul este interzis în „toate spaţiile din imobilele construcţii, precum halele industriale, spaţiile de depozitare, sălile de şedinţă, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, birourile şi/sau camerele utilizate de două sau mai multe persoane”.
Fumatul este permis numai în camere special amenajate, care să servească exclusiv fumatului; să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis; să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun; să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi să fie marcate, astfel încât orice persoană să poată fi avizată asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma.
Se estimează că prin introducerea acestor prevederi va scădea cu până la 4 la sută numărul fumătorilor.
Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 250 şi 1000 de lei.

joi, 1 ianuarie 2009

De Anul Nou, câte-un răvaş cadou

Parlamentarilor români
Prestigiul vostru, constatăm,
E foarte jos. La caldarâm.
Azi, treacă, meargă, vă urăm.
Ferească Domnul să urâm!

Băieţilor „deştepţi”
Sunt denumiţi băieţi deştepţi
La noi, maeştrii-ntru hoţie.
Da-n loc s-ajungă-n puşcărie
Sunt şefi pe unde nu te-aştepţi!

Lui Nicu Mârzan
Când în consiliu el, senin,
Deschide frontul,
I-ntunecă lui Drăguşin
Tot orizontul!

Unui jurnalist neînţeles
Spunea poetu-odinioară
Că limba noastră-i o comoară.
Şi-atât de-adânc e îngropată
Că n-ai găsit-o niciodată!

Lui Liviu Dragnea, care s-a visat la Transporturi
Nu mai e pentru nimeni un mister
Că el a vrut întregul minister.
N-a fost să fie, iată, şi acum
Se mulţumeşte numai cu Tel Drum!

Liberalilor, rămaşi în opoziţie pe mâna lui Tăriceanu
Mâhnirea voastră e firească,
Că Tăriceanu v-a dat gata
Fiindcă n-a vrut să altoiască
Trandafirul cu săgeata!

Unui demnitar aflat în vizorul DNA
E-un postulat: Doar Domnul poate
Să spele omul de păcate.
Tu să te speli singur ţi-ai dorit
Însă mai rău te-ai murdărit!

Edililor Alexandriei
Se plâng căzuţii pradă sărăciei
Că-n municipiu nu prea merge treaba
Şi e normal, că-n fruntea primăriei
Stau trei edili, dar stau cu toţi… degeaba!

Alegătorului român
Aşa cum constatăm, fireşte,
După alegeri, mai mereu,
Românul nostru se trezeşte.
Cu deşteptarea e mai greu.

Unui consilier alexăndrean
Consilieru-alexăndrean
E un tip cinic şi lucid,
Cu gândul e la cetăţean
Însă cu votul la… partid.

Unui primar care şi-a angajat aproape toate rudele
Din toată lumea care-asudă
Trudind în primăria ta,
Doar secretara nu ţi-e rudă,
Altfel nu te-ncurcai cu ea!

Unui primar descurcăreţ
Politica-i o curvă mare
Care se sparge în figuri.
Câştigă bani pe trotuare
Da-i pică gras şi din… borduri.

Lui Liviu Dragnea, abonat la toate televiziunile
Lipit ca abţibildul de ecran
Ne-aduce aminte de cumpliţii ani
Când ne temeam că „marele bărbat”
Apare şi la… fierul de călcat.

Lui Teodor Niţulescu
Oricând el cade de pe cal
Din colbul vremii se ridică.
În stilul său original
De Hop-Mitică.

Lui Petrică Pârvu, plasat între Nicolae Dragnea şi Nicolae Bănicioiu
E-un lucru cunoscut, lumea creştină
Doar unui Nicolae se închină.
Petrică Pârvu-i credincios de soi,
El are unu-n cer şi-alături doi!

Lui Lucian Militaru, câştigătorul moral al alegerilor parlamentare din Teleorman
Eşti fericit că ai mobilizat
În Teleorman, suficient norod
Ca să câştigi. Probabil că ai dat
La timp, milităria jos din pod.

Unui îmbogăţit al tranziţiei
Tu, peste ani, te-ai dovedit
Acelaşi „broker” iscusit
Şi ai strâns banii cu făraşul
Dar poate c-o să-ţi găseşti naşul.

Alegătorilor români
Tot votăm pe orişicine
Şi sperăm să trăim bine
Iar pe urmă bombănim
Toţi, miraţi că mai trăim.