joi, 24 septembrie 2009

Whisky made in Măgura

În Teleorman, se falsifică orice, de la ace de siguranţă, până la bancnote şi mai nou whisky. Dacă până de curând exista vorba, atunci când un produs avea o calitate mai proastă că este fabricat pe vas, de astăzi zicala poate fi schimbată cu “made in Măgura”.
De ce made in Măgura, pentru că acolo, un cetăţean avea o “fabrică” de whisky. Bărbatul, originar din judeţul Argeş, avea amenajată acasă o minifabricuţă de whisky pe care-l prepara din alcool etilic, coloranţi şi arome.
Din fericire pentru băutorii de whisky din judeţul nostru, sâmbătă după-amiază, acesta a fost prins exact în momentul în care se pregătea să “distribuie” peste 100 de litri de “alcool fin”. Informaţiile care au condus la prinderea “fabricantului de whisky” au venit de la unul dintre comercianţii pe care bărbatul îi contactase pentru a-şi vinde marfa la preţuri infime.
În urma percheziţiei efectuate de poliţişti, la domiciliul acestuia au fost găsite sticle cu eticheta unor mărci renumite de whisky, în care era îmbuteliată băutura preparată de el.
De asemenea s-au mai găsit zeci de sticle goale, bidoane, arome, coloranţi, alcool rafinat care serveau la prepararea băuturilor.

miercuri, 23 septembrie 2009

Banii se fac mai uşor pe calculator

O reţea de falsificatori de bancnote a fost anihilată de poliţiştii teleormăneni. Cei şapte membri ai reţelei au reuşit ca în perioada aprilie - decembrie 2008 să falsifice mai multe bancnote de 50 lei şi 100 lei.
Cele şapte persoane, care formau grupul infracţional, sunt acuzate că, în perioada aprilie - decembrie 2008, au falsificat bancnote din cupiurile (valoare monetară înscrisă pe o bancnotă) de 50 lei şi 100 lei, prin intermediul mijloacelor informatice. Pentru că la doi dintre aceştia nu prezintă pericol, implicarea lor în acest caz fiind una infimă, doar cinci dintre cei şapte au fost introduşi în arest. În urma controalelor efectuate de poliţişti, au fost retrase din circulaţie 11 bancnote de 50 lei şi 20 de bancnote de 100 lei, toate falsificate.
Bancnote falsificate au fost "plasate" în mediul rural în mai multe zone din judeş, dar şi în câteva comune din Dolj şi Giurgiu.
Cei şapte membri ai reţelei au vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, şi sunt din Municipiul Alexandria şi comuna Bragadiru, Judeţul Teleorman.
Dacă aveţi suspiciuni în privinţa vreunei bancnote, nu ezitaţi să contactaţi organele de poliţie, nu de alta, dar falsul, asa cums e observa si in poze este prost facur, mai ales bancnota de 50 lei, este mult mai galbena decat originalul.

marți, 22 septembrie 2009

Ai un Nokia 1100? Vinde-l cu 25.000 de euro!

Se numeste Nokia 1100 si are un software defect. Asa ca, daca aveti unul, il puteti reprograma sa primiti mesajele care le sunt adresate altor persoane. Si daca acele mesaje contin, de exemplu, o parola bancare...faceti voi calculele.


Dacă eşti norocul posesor al unui telefon low-end Nokia, mai precis Nokia 1100, s-ar putea să dea norocul peste tine şi să te îmbogăţeşti peste noapte. Poţi lua pe el exact 25.000 de euro.


Circulă vestea că toate exemplarele de Nokia 1100 produse la fabrica din Bochum ar suferi de un bug special . Va să zică, nici nemţii nu mai sunt ce-au fost odată.


Acest bug ar permite reprogramarea softului, astfel încât să poată fi folosit alt număr de telefon. De aici, posibilităţile sunt nelimitate. Se pot fura parole, conturi bancare, numere de carduri şi orice alte informaţii care pot aduce bani.


Este evident că cei care fac oferta nu sunt nişte foarte buni samariteni, iar scopul în care vor folosi telefonul nu este unul umanitar.


Până acum, conform poliţiei, au fost deja cumpărate două telefoane Nokia 1100, unul cu 5.000 de euro, iar altul cu 25.000 euro.

PENESCU - nevinovat, Costi VOINESCU - CRIMINAL?

Procurorii teleormăneni au reţinut o altă persoană din rândul atacatorilor, care, a şi recunoscut fapta.
Acesta se numeşte Costi Voinescu şi este cel care în noaptea fatidică a avut asupra sa un briceag şi l-a folosit.

În urmă cu o săptămână atât Costi, cât şi Penescu şi un alt suspect, Măgureanu au fost supuşi testului poligraf. Rezultatul testului a fost în defavoarea lui Costi Voinescu care până la urmă a declarat că l-a lovit cu cuţitul pe Nicu.

vineri, 18 septembrie 2009

Radio Semnal îşi dă în petic

Trompeta roşie înalţă imn de slavă unui abuz grosolan
Credem că alexăndrenii n-au uitat ce s-a întâmplat chiar în ziua alegerilor pentru funcţia de primar în peisajul mediatic local. Postul „Radio Semnal”, condus de viitorul consilier personal al primarului Drăguşin, încerca cu disperare să dreagă busuiocul, după ce în ziarul „Mara” fusese publicat un material incendiar, însoţit de numeroase fotografii, care-l prezentau pe candidatul PSD la primărie, Victor Drăguşin, cum primea şpagă fără nici o jenă. Disperarea era atât de mare, încât domnul Elviriu Dincă a riscat o amendă usturătoare şi chiar suspendarea temporară a postului pentru a „repara” onoarea viitorului său şef.
Şi pentru că dom’ Drăguşin a făcut-o iarăşi de oaie, flaşneta de partid şi-a intrat din nou în rol. Nici nu urcaseră muncitorii înarmaţi cu flexuri şi bomfaiere pe acoperişul spaţiilor ce urmau a fi demolate, în Piaţa centrală, că la Radio Semnal se anunţa că primăria condusă de Victor Drăguşin demolează nişte construcţii ilegale. Dar nu se spunea nici un cuvânt despre existenţa unei cereri pentru emiterea unei ordonanţe prezidenţiale care să oprească abuzul până când o instanţă de judecată se va pronunţa în legătură cu legalitatea ultimei decizii a primăriei. Şi nici despre faptul că exista şi o plângere penală în legătură cu acţiunea abuzivă a municipalităţii. Dar despre aceste aspecte vom vorbi în numerele noastre următoare.

Un lucru este însă cert. S-a văzut de la o poştă că este vorba despre o acţiune premeditată, la faţa locului prezentându-se un adevărat comandou. Muncitori, diverşi şefuleţi de prin primărie, poliţişti comunitari şi, culmea ridicolului, fostul comisar-şef de poliţie, Ion Călin, acesta din urmă având rolul de a menţine ordinea. Spre ghinionul lor, agentul economic afectat, Florică Mara, a lăsat la latitudinea justiţiei rezolvarea problemelor, aşa că n-au avut ocazia să-şi demonstreze vitejia şi devotamentul faţă de „comandantul suprem”, Victor Drăguşin. N-au avut de lucru decât cu fotograful nostru şi cu câţiva cetăţeni care imortalizau desfăşurarea de forţe cu telefoanele mobile, încercând să-i împiedice să facă fotografii. Dar se pare că oamenii şi-au învins frica, iar unul dintre ei a avut curajul să le spună că are voie să fotografieze persoane publice, într-un loc public. Iar „dulăii lui Drăguşin”, cum le spun pieţarii, au plecat la „posturi” cu coada între picioare.
Nu ştim de ce fostul poliţist Ion Călin se complace în această situaţie, mai ales că poliţiştii cu funcţii mai mari au preferat să se pensioneze decât să fie umiliţi de politicieni de duzină.
Ieri, Radio Semnal anunţa demolarea spaţiilor din Piaţa centrală ca pe o victorie a primarului Drăguşin în lupta pentru întronarea legalităţii, deşi este vorba despre o acţiune abuzivă şi ilegală, aşa cum vom încerca să demonstrăm în numerele noastre următoare.

luni, 14 septembrie 2009

Super test psihologic

Ganditi-va in liniste si formulati raspunsul cu calm.


Aceasta este povestea unei fete. In timpul inmormintarii mamei sale avazut un barbat necunoscut.
Ea a fost atit de impresionata de el si afost atit de sigura ca este barbatul visurilor ei incit s-a indragostitpe loc.
Totusi, dupa inmormintare, barbatul a disparut si ea nu l-amai vazut niciodata. Citeva zile mai tirziu ea si-a ucis propria sora.
De ce?











Va rog NU dati la pagina urmatoare pina nu v-ati gindit intens laraspuns si nu ati gasit propria solutie.















Raspuns: Ea a sperat sa-l reintilneasca la inmormintare pe barbatul visurilor ei.






Daca ati raspuns corect la intrebare atunci ginditi ca un psihopat.





Acesta a fost un test al unui psiholog american care l-a utilizat pentru a determina daca cineva are mentalitatea unui ucigas. Au fost testati multi ucigasi in serie care au raspuns toti corect la intrebare.




Daca nu ati raspuns corect - puteti fi bucurosi.




Daca insa careva dintre prietenii dumneavoastra a raspuns corect va sugeram sa pastrati distanta !

Nicu nu a fost injunghiat in palma... spune procurorul

Fara radio sant, direct de la sursa ...

Procuror Criminalist, Traian Nedelcuta, cel care se ocupa de anchetarea cazului in care Nicu Gheghiceau s-a pierdut viata a vorbit pentru prima data cu ziaristii despre acest caz cutemurator.

Din declaratia procurorului putem intelege ca atacatorii au fost in numar de 7 si nu 5 sau 6 asa cum se auzea prin targ, Nicu n-a fost injunghiat in palma, Penescu este arestat pentru ca si-a schimbat de 4 ori declaratia ... dar mai bine va las pe voi sa-l ascultati pe procurorul criminalist.

Daca ceva din povestea lui vi se pare ciudata, sau daca aveti amanunte in plus va astept sa le postati pe blog.



Maine trebuie sa ne asteptam la o alta poveste... sunt totusi curios daca vom afla vreodata adevarul in acest caz.

cu si despre ... oameni politici teleormaneni

Oamenii politici... teleormaneni.

Un pamflet minunat... merita vazut, ASCULTAT si comentat!

duminică, 13 septembrie 2009

cu "bratari la maini"

misterul crimei in care si-a pierdut viat Nicu este departe de a fi elucidat. procurorii bat paul pe loc, iar ancheta se afla in acelasi stadiu ca in urma cu o saptamana.
daca la doar cateva ore de la ingrozitoarea crima procurorii au facut reconstituirea pe baza marturiilor celor implicati, dar si a martorilor, iata ca duminica, 13 septembrie acestia au fost din nou prezenti la locul crimei pentru inca o reconstituire. facand o comparatie intre cele doua am tras concluzia ca nimic nu s-a schimbat si in dosar n-au aparut elemente noi.
ramane totusi un mister, si apelez la cei care au fost in acea noapte in club ptr a-l descifra, daca s-a tras cu arma sau nu. am stat de vorba cu mai multe persoane prezente in club in acea noapte care mi-au spus ca au auzit focuri de arma. procurorii si politistii spun ca nu s-a tras. reconstituirile s-au facut fara a lua in calcul povestile care includeau si pistoale, voi ce stiti, sau folosit si arme de foc?
pana la noi amanunte postez cateva imagini cu penescu, principalul suspect si inca singurul retinut in acest caz cu catusele la maini si flancat de cativa politisti...


miercuri, 9 septembrie 2009

se strange latul...

Un coleg din presa teleormaneana a reusit sa faca o poza celui arestat pentru 29 de zile de Tribunalul Teleorman pentru crima de duminica dimineata in care si-a pierdut viata Nicu.

(O ştire de ultimă oră venită pe surse de la Parchetul Teleorman spune că Penescu, persoana din imaginea de mai jos, ar fi cerut să fie testat cu detectorul de minciuni declarând că nu el l-a omorât pe Nicu, ci o altă persoană. Acesta a dat şi numele celui care a băgat cuţitul în inima lui Nicu, dar pentru a nu îngreuna ancheta, asta pentru că acea persoană este în libertate, numele aceluia nu poate fi dezvăluit...)

09/09/09 = 666?

Ai planuri sa faci ceva special astazi, 09/09/09?
Mai mult decat atat trebuie sa stiti ca ziua de 09/09/09 este cea de-a 252-a zi din an adica (2 + 5 + 2 = 9).
Ai patit ceva pe 09/09/09? Daca da, sau ai auzit pe cineva caruia i s-a intamplat ceva ciudat impartaseste cu noi...

marți, 8 septembrie 2009

Condus pe ultimul drum...

Nicu a fost condus in aceasta dupa amiaza pe ultimul drum. Pe buzele tuturor celor prezenti la ceremonia de inmormantare se putea citi un singur lucru "vinovatii sa plateasca" pentru ca "trebuie sa se faca dreptate".
Cei care l-au cunoscut, dar si cei care nu l-au cunoscut, dar au fost impresionati de această tragedie pot lăsa aici câteva gânduri...

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE! 

luni, 7 septembrie 2009

Lovitura fatală

Un tânăt de doar 21 de ani şi-a dat suflarea pe trotuarul din faţa clubului Rovy din Alexandria. În dimineaţa zilei de 6 septembrie, după o noapte de distracţie, cu muzică tare şi multe pahare de whisky, Nicu Gherghiceanu, de doar 21 de ani din Alexandria a fost înjunghiat în inimă exact în momentul în care părăsea clubul de fiţe.
Din relatările celor prezenţi în clubul Rovy, se pare că scandalul s-a iscat pe fondul consumului de alcool, dar şi a unei altercaţii mai vechi între fratele victimei şi atacatori, în număr de 6.
“Toată noaptea s-au şicanat. L-am văzut la un moment dat pe Nicu de gât cu Penescu (unul dintre presupuşii criminali). S-au împins, s-au certat până au fost daţi afară de bodyguarzii din club. După vreo 20 de minute am auzit pe cineva că Nicu a fost înjunghiat, iar afară este război şi se trag focuri de armă. Din păcate n-am avut voie să ieşim din club, iar când s-au deschis uşile pe stradă nu mai era nimic”, ne-a spus unul dintre cei aflaţi în acea noapte în Clubul Rovy.
Atât poliţiştii, cât şi procurorii neagă deocamdată această informaţie, potrivit căreia au fost trase focuri de armă, dar ancheta este în plină desfăşurare, iar până la finalizarea dosarului vor mai trece multe zile, în care zeci de persoane vor da cu subsemnatul pentru elucidarea morţii tânărului alexăndrean.
Din primele cercetări, se pare totuşi că victima a sărit în apărarea fratelui său, cunoscut sub numele de „Piratu”, care începuse o altercaţie verbală cu un alt tânăr din incinta clubului. Aflat în inferioritate, tânărul a ieşit din club şi a chemat ajutoare. Cu creierii înecaţi în alcool, agresorii l-au aşteptat pe Piratu la ieşirea din club şi fără să stea prea mult pe gânduri, atunci când acesta a ieşit au sărit cu pumnii şi picioarele pe el. Văzând că fratele său este atacat şi depăşit numeric, Nicu a sărit în apararea acestuia şi a primit o lovitură de cuţit în dreptul inimii, lovitură care i-a fost fatală.
Din informaţiile pe care le deţinem în acest caz a fost reţinut un tânăr, ca fiind principalul suspect al crimei. Din păcate, ancheta se desfăşoară cu greutate şi asta pentru că arma crimei nu a fost găsită. Deşi este un club de fiţe, pe strada din faţa clubului acolo unde a avut loc crima nu este amplasat nici un bec, iar clubul nu este dotat cu camere de supraveghere.
În aceste condiţii ne întrebăm de ce mai plătim taxe şi impozite dacă primăria nu-şi permite nici măcar “luxul” să lumineze toate străzile din oraş? Poliţia şi jandarmeria de ce nu sunt prezente la orice oră din zi şi din noapte în punctele fierbinţi, unde se pot întâmpla asemenea evenimente? Mai ales că aceste “localuri de noapte” sunt foarte des la originea unor scandaluri nu numai în Alexandria, ci în toată ţara.
De ce bodyguarzii s-au mulţumit soar să-I evacueze pe scandalagii din local şi n-au anunţat poliţia de existenţa acestui conflict, în care erau implicate persoane despre care ştiau că au potenţial criminogen?
Se văd încă o dată slăbiciunile instituţiilor statului, care-i lasă în libertate pe aceşti derbedei care în lipsa altor argumente pun mâna pe cuţit.
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
Sper ca acest scandal să nu degenereze şi să nu se mai lase cu vărsare de sânge.

sâmbătă, 5 septembrie 2009

CRAPUL vietii mele

Nu este poveste pescareasca... nu de alta, dar imaginile vorbesc de la sine. Am prins cel mai mare peste din viata mea, un CRAP de 5 kg. Sunt atat e mandru de captura mea, incat imi vine sa dorm cu el in pat.













miercuri, 2 septembrie 2009

Mânărie ca la primărie

Hurduc, dă înapoi centrala de apartament “câştigată”!
Acest îndemn îl veţi putea citi în cotidianul nostru până când distinsul angajat al Primăriei Alexandria, referentul gradul III la compartimentul de informatică, Mihai Hurduc va intra în legalitate şi va restitui premiul “câştigat” la concursul de fotografie organizat chiar de instituţia la care lucrează.
La 175 de ani de la atestarea documentară, Primăria Alexandria a organizat “pentru alexăndreni” un concurs de fotografie cu tema “Alexandria aşa cum o doresc”. Potrivit regulamentului concursului publicat chiar pe site-ul primăriei, concursul s-a adresat “tuturor alexăndrenilor, cu excepţia angajaţilor Primăriei Municipiului Alexandria şi rudelor de gradul I ai acestora”.
Dar aşa cum se întâmplă la noi, prin Românica, acolo unde nesimţirea este la loc de cinste, câştigătorul concursului a fost chiar un angajat al primăriei, referentul Mihai Hurduc. Premiul la care a râvnit avarul referent constă într-o centrală de apartament. Acum nu ştim dacă premiul cu pricina include şi montajul şi caloriferele aferente unei astfel de centrale, pentru că asta ar putea duce valoarea premiului la peste 5000 lei.
Ciudat este faptul că impostorul s-a bucurat la o centrală de apartament, în condiţiile în care, de câţiva ani, încă de pe vremea burlăciei, se lăfăie într-un apartament ANL cu apă caldă şi căldură din belşug.
Nesimţirea unor asemenea funcţionari, care deşi sunt plătiţi din banii noştri, ai contribuabililor, fără a face nimic în folosul nostru, ci freacă toată ziua scaunele primăriei de pomană şi se fâţâie dintr-un birou în altul, în timp ce “muritorii” stau ca proştii pe la uşi pentru o simplă ştampilă, ne face să regretăm alegerea “omului de lângă noi”.
Pentru nesimţirea şi sfidarea de care a dat dovadă angajatul Primăriei Alexandria, Mihai Hurduc, la adresa alexăndrenilor, i-am cere primarului Victor Drăguşin să-l demită de urgenţă pe subalternul său, dacă nu vrea ca imaginea primăriei să fie asociată cu asemenea impostori care profită de funcţia pe care o deţin pentru a-şi moderniza apartamentul, dar cum să facem asta când însuşi primarul Drăguşin a asistat impasibil la această mânărie, cum nu sunt puţine în primărie, cunoscând foarte bine faptul că regulamentul întocmit chiar de către organizator (în speţă Primăria Alexandria) interzicea acest lucru?
Lui nu-i cerem demisia. Aşteptăm să şi-o prezinte din proprie iniţiativă. Mai ales că acum are un motiv în plus să facă acest lucru, faţă de cele prezentate în mass-media.

marți, 1 septembrie 2009

Faţa nevăzută a IDEOlogilor cu IDEIs

Locuitorii oraşului Alexandria au devenit subiect de bârfă pe site-ul PRO TV, după ce, aceştia din urmă au difuzat în cadrul campaniei “Jos pălăria”, un material despre festivalul de teatru “Ideo Ideis”, “într-un oraş unde nici măcar nu există teatru sau cinematograf”.
“Alexandria este un oraş din sudul României. Din sudul extrem. Un oraş în care te plictiseşti uşor, dacă nu cumva eşti un om care se distrează stând pe o bancă într-un părculeţ sau la o terasă. Are peste 50.000 de locuitori, dar nici măcar un cinematograf. Teatru, nici atât. (...) Totul se petrece mascând un tapet cu sclipici, nişte candelabre şi un glob de discotecă”, sună descrierea reporterului PRO TV despre reşedinţa judeţului Teleorman.
Este drept că Alexandria nu are nici măcar un cinematograf. Este drept că ceea ce ar trebui să fie Casa de Cultură reprezintă, de fapt, un conglomerat de baruri. Situaţia însa nu este singulară. Aşa s-a întâmplat cu mai toate urbile din ţara noastră.
Câţiva tineri au iniţiat un festival de teatru, o decizie oarecum salutară. Despre calitatea pieselor celor tineri nu ne permitem să vorbim, şi asta pentru că gusturile nu se discută… Nu se discută şi punct.
Cert este că după anumite repertorii ale tinerilor care nu au studii în arta dramaturgiei ori teatrală, fiind doar liceeni sau adolescenţi care nu au reuşit să intre la instituţii de învăţământ superior, se pun în scenă piese de teatru ale unor autori renumiţi. Ceea ce este iar un lucru bun. Asta însă nu ar explica comportamentul şi atitudinea tinerilor participanţi şi organizatori ai festivalului, care desconsideră pe oricine nu este ca ei.
Chiar pe site-ul oficial al festivalului de teatru din Alexandria, unul dintre organizatori îşi permite să-i trimită pe alexăndrenii care sunt nemulţumiţi de gălăgia făcută la beţie de tinerii din trupele de teatru care vin la Alexandria să se mute în Congo.
“Vă invităm prietenos ca în perioada festivalului să vă luaţi o scurtă vacanţă, pe care să o petreceţi în Congo sau altundeva, asta aşa ca sugestie şi să ne lăsaţi să ne bucurăm de teatru aşa cum ştim noi, sincer, tânăr şi gălăgios”, scrie Oana Nedelea, membru în consiliul director al Ideo Ideis.
Cam aşa sunt trataţi cei care stau de o viaţă în acest oraş, care au serviciu şi care trebuie să doarmă.
Cei mai afectaţi de realizarea acestui festival la Alexandria sunt locuitorii din apropierea Liceului Pedagogic, în căminul căruia sunt cazaţi participanţii la festival. Aceştia, pe parcursul festivalului, organizează, probabil crezându-se în creierul munţilor, cântări obscene la chitară şi băute mai rău ca la ruşi. Ştiu însă să ascundă până dimineaţa zecile de pet-uri de bere şi sticlele de Vodka, pentru că în fiecare an au avut probleme cu jandarmeria.
Dar aceste lucruri nu se află pentru că tinerii sunt consideraţi ca aducătorii vieţii culturale în Alexandria, un fel de Mesia, cum le place lor să creadă.
Un alt organizator, bănuim noi, jigneşte, de această dată pe site-ul PRO TV, toţi alexăndrenii, mai puţin cei doi tineri care, cu ambiţie şi devotament, au reuşit să pună bazele acestui minunat spectacol.
"Cred că frustrarea e de fapt a voastră, a celor care undeva în sufletul vostru conştientizaţi că, spre deosebire de aceşti doi copii, nu sunteţi capabili să mişcaţi nimic în Alexandria şi aţi fi probabil fericiţi dacă maneaua s-ar auzi din toate colţurile şi de la toate ferestrele", categorisind astfel toţi alexăndrenii drept nişte manelişti.
Câteva rânduri mai jos, un alt adolescent din generaţia Ideo Ideis îşi permite, tot pe pagina Pro TV, să catalogheze toţi alexăndrenii ca “oameni limitaţi”.
"Nu trebuie să ne supărăm pe alexandrenii revoltaţi. Sunt şi ei oameni, limitaţi de altfel. Oamenilor limitaţi le este greu să se acomodeze schimbărilor şi mai mult decât atât, le percep ca fiind ameninţătoare pentru intelectul lor redus. Chiar aşa, de ce să vii la teatru şi să vezi un spectacol şi să ai o părere pertinentă când poţi să stai să spargi seminţe pe lângă Casa de Cultură şi să te uiţi la oamenii diferiţi de tine şi să spui ca sunt boschetari?"
Dacă ajungi să îţi consideri părinţii şi profesorii nişte limitaţi, manelişti sau boschetari, iar tu, alături de câţiva prieteni care merg la astfel de “şouri” cu beţii şi cântări în miez de noapte, crezi că eşti singurul om de valoare, deja ai o problemă pe care numai psihologii o pot explica.
Jignirile la adresa alexăndrenilor, pe site-ul PRO TV se ţin lanţ.
“Îmi pare rău că lumea nu va apreciază aşa cum ar trebui şi că interpretează părul lung sau stilul trashy ca "nespălaţi" sau "împuţiţi".
Merg de destui ani la festivaluri încât să ştiu ce lume vine şi că aceştia sunt elitele ţării, nu maneliştii de la colţ de stradă care scuipă, înjură şi se freacă pe burta dezgolită.
Îmi pare rău că durează doar o săptămână. Pentru mine Alexandria e zero fără Ideo Ideis".
A jigni un întreg oraş doar pentru că nu este aşa cum ai vrea tu să fie, plin de pletoşi îmbrăcaţi în stilul "trashy" (gunoi) şi catalogându-i pe toţi cei care nu sunt ca ei drept manelişti este o mare şi regretabilă eroare.
Nu mai vorbim de grandomania de a te ridica la gradul de “elită”, mai ales când singurul tău studiu îl reprezintă liceul, probabil şi acesta terminat cu chiu, cu vai, căci, nu este aşa, rebelii nu prea servesc orele de curs, că sunt plictisitoare. Ei se adună la discuţii elevate, în locuri cât mai retrase, unde să poată bea în linişte şi să cânte melodii cu versuri obscene, căci, nu este aşa, numai filozofii neînţeleşi ca ei pot aprecia adevărata valoare a însemnătăţii melodiilor.
Ne gândim atunci cum să ne încredem în această nouă generaţie, a cărei mentalitate o reprezintă: băutura, muzica obscenă, gălăgia, trăitul în mizerie şi neacceptarea altor valori decât cele ale stilului lor?