Cei născuţi la începutul anilor 50, 60 şi cei născuţi în anii 70, vedem acum, în anul 2010, cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Avem amintiri despre primii paşi pe lună, despre războaie sângeroase, avem cultura generală, pentru că asta însemna ceva odată. Suntem ultima generaţie care a jucat “De-a v-aţi ascunselea”, “Castel”, “Raţele şi vânătorii”, “Ţară, ţară, vrem ostaşi”, “De-a prinselea”, ”Sticluţa cu otravă”, “Pac Pac”, “Hoţii şi vardiştii”, ultimii care au strigat “Un, doi, trei, la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme două zile închişi în casă), primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu CD-uri. Am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă. Nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grilă la admitere. Am fost ultimii “Şoimi ai Patriei” şi ultimii “Pioneri”. La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză... Şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas... şi cine zice că nu s-a uitat ori minte, ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală. Am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri. Dar, spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Led Zeppelin, Deep Purple, Jimi Hendrix, Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen: 50 Cent şi Britney Spears.
Am citit “Licurici”, “Pif”, “Cireşarii” şi am băut Cico şi Zmeurată şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri “de la TEC” fără să ne fie teamă că “au prea multe E-uri”, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.
Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri Tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm “Fântâniţa”, sau “Flori, fete sau băieţi", sau “Adevăr sau Provocare”, sau orice ne dădea un pretext să “pupăm pe gură” pe cine “iubeam”… Noi suntem cei care încă au mai “cerut prietenia”, care încă roşeam la cuvântul “sex”, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubita va citi acolo unde scrie: “De cine îţi place?” că ne place de el/ea.
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm, părinţii noştri nu au “child proof the house”, ne-au trimis să cumpărăm bere şi vin de la alimentară şi câte un pachet de ţigări.
Noi am trăit Revoluţia, am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, am râs la bancurile cu Bulă, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporană nouă.
Suntem o generaţie de învingători, de visători, de “first-timers”... Suntem ultima generaţie de sacrificiu a lui Ceauşescu şi prima de după Revoluţie.
Azi, suntem la fel de săraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea? Atât: să ne opunem manelizării programate a României!
Tu, din generaţiile 50 - 60 – 70 si chiar 80, asa ca mine, dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gânduri, eşti de-al nostru!
Poate învăţăm să ne apreciem şi să nu ne mai vindem pe nimic!
