miercuri, 21 ianuarie 2009

Chirie fără “hârtie”, pentru primărie

Sala de sport din Peco a devenit motiv de ceartă între conducerea Primăriei Alexandria şi profesorii Clubului Sportiv Şcolar. Cum şefii primăriei, în frunte cu unii consilieri locali, se cred tăticii oraşului şi consideră că orice clădire din municipiu este proprietatea lor, au pus stăpânire şi pe această sală de sport, care a fost construită pe banii Guvernului.
Cel mai recent episod despre cum înţeleg cei din primărie să ajute sportul teleormănean s-a petrecut chiar în această săptămână, marţi seara, când un grup de părinţi ne-a sesizat să ne prezentăm la faţa locului pentru a vedea ce se întâmplă. Cu toate că de la ora 18:30 la 20:00 în sală ar fi trebuit să fie copiii de la CSS pentru antrenament de handbal, sala era ocupată de reprezentanţi ai IPJ Teleorman, care se delectau la o miuţă.
În cele din urmă, după mai multe discuţii între profesorul de la CSS, Liviu Candidatu şi unul dintre cei care închiriaseră sala, s-a căzut la înţelegere ca cei mici să mai aştepte până la ora 19:00.
„Domnule, dacă ştiam că aveţi antrenament, nu veneam, dar ne-am dus la primărie, iar Victor Drăguşin şi Iulică Purcaru ne-au dat cheia şi ne-au spus că de la ora 18:00 putem să venim să jucăm fotbal”, a spus unul dintre cei care închiriase sala. Întrebat de către profesor dacă are o chitanţă sau ceva prin care să dovedească faptul că i-a fost închiriată sala, distinsul domn de la IPJ Teleorman i-a răspuns că secretarul primăriei, Iulian Purcaru nu i-a tăiat nici o chitanţă, deşi a plătit pentru a juca fotbal, refuzând însă să precizeze suma.
Profesorul de handbal al CSS Alexandria, Liviu Candidatu a spus redactorilor cotidianului MARA că astfel de incidente, în care copiii sunt victimele celor de la primărie, au loc în fiecare săptămână.
„Eu aveam antrenament programat cu grupa de handbal la ora 18:30, antrenament cuprins şi în orarul Clubului Sportiv Şcolar Alexandria. Am venit la ora stabilită, dar acolo am găsit alte persoane care jucau fotbal. Acele persoane mi-au spus că au închiriat sala de la ora 18:00 până la ora 20:00 de la Primăria Alexandria.
Am discutat cu aceste persoane, care până la urmă au fost de bună credinţă acordându-ne din programul lor, de la ora 19:00 la ora 20:00, în detrimentul banilor pe care au spus că i-au achitat pentru a închiria sala.
Nu pot să-mi imaginez de ce este atât de mare scandalul acesta şi de ce se insistă primăria atât de mult pe această sală, în condiţiile în care în România nici o sală de tip guvernamental, cum este aceasta, nu aparţine primăriei. Oamenii care ar trebui să susţină sportul în judeţ, cum sunt consilierii de sport sau cultură ai primăriei, nu fac decât să dea sportul teleormănean cu un pas înapoi”, a spus mâhnit Liviu Candidatu, profesor de handbal la CSS Alexandria.
Trebuie precizat faptul că în grupa de handbal sunt înscrişi 15 copiii din clasele a IV-a şi a V-a. Din păcate, ora în care aceştia au antrenament nu poate fi modificat şi asta pentru că unii învaţă dimineaţă, iar alţii după-amiază.
Până la rezolvarea conflictului mai este mult şi asta pentru că nici una dintre părţile implicate nu vrea să cedeze, iar singurii care au de suferit sunt doar copiii care vor un corp sănătos, într-o minte sănătoasă.
Nu ne putem reprima totuşi o întrebare: dacă celor de la IPJ nu li se dă chitanţă, ce se întâmplă cu banii încasaţi de la muritorii de rând?

Un comentariu:

  1. Vorbind de copii ca si victime victime in acelasi context cu profesorul acestora, distinsul Liviu Candidatu.
    Acesta din urma, in trecut un promitator jucator de handbal. Unul dintre produsele de calitate ale handbalului din Alexandria. Am fost onorat sa fiu contemporan cu perioada in care acesta juca la nivel de juniorar, perioada in care la nivel de juniori, Alexandria reprezenta un nume in handbalul national. Perioada in care se investea in handbal putin dar cu folos. Perioada in case se organizau cantonamente montane.
    Intr-unul din aceste cantonamente, mai exact in anul 1997, luna august, stimabilul Liviu Candidatu, a fost surprins de mai multe persoane in timp ce intretinea relatii sexuale cu o persoana... de acelasi sex. De scuzat..., sau nu?
    Acum ma intreb ce este mai amenintator pentru actualele tinere sperante ale handbalului teleormanean: o sala de sport ocupata timp de o ora sau pedagogia unei persoane cu orientari sexuale nu tocmai firesti?

    RăspundețiȘtergere

* Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
* Nu folositi limbaje licentioase.
* Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
* Daca mesajul trimis nu apare imediat pe blog nu te impacienta. Acesta va fi publicat in cel mai scurt timp. Nu trebuie sa-l trimiti de 2, 3 sau 9 ori.