joi, 20 mai 2010

Aici sunt banii dumneavoastra

Campania electorală din toamna trecută a fost o adevărată mană cerească pentru o serie de societăţi comerciale din domeniul construcţiilor. În plină criză economică, acestea au obţinut contracte fabuloase pentru construcţia unor obiective de interes public, în urma licitaţiilor derulate de Ministerul Dezvoltării. Unele, mai norocoase, nici n-au fost nevoite să participe la licitaţii, ci au primit contracte de multe milioane de euro prin negociere directă, în baza unor justificări absolut penibile din partea beneficiarului.

O analiză pe lista acestor contracte semnate de Compania de Investiţii (CNI), instituţie aflată în coordonarea Ministerului Dezvoltării, cu întreprinzători privaţi, relevă că cele mai mari sume au fost alocate pentru construcţia sălilor de sport sau a bazinelor de înot.

Lista contractelor parafate din toamnă încoace este foarte lungă, dar câteva dintre ele merită cu adevărat atenţie. Aceasta, întrucât valoarea lor depăşeşte de câteva ori costul real de construcţie, potrivit specialiştilor în construcţii. Atenţie merită şi faptul că cele mai consistente astfel de contracte au fost atribuite prin negociere directă, fără anunţ de participare, în condiţiile în care sumele alocate se învârt în jurul a multe milioane de euro. Câteva exemple edificatoare în acest sens sunt următoarele: contractul privind construcţia unui bazin de înot olimpic, la Târgu Mureş, în valoare de 7.175.000 euro (contract semnat pe 30 aprilie 2010), dar şi a unui bazin de înot pentru polo, la Mircurea Ciuc, pentru care Ministerul Dezvoltării a alocat 4.850.000 euro, la data de 24 aprilie 2010. Prioritate a fost considerată şi construcţia unui patinoar artificial în comuna Carta, judeţul Harghita, pentru care s-a semnat un contract finanţat de stat cu suma de 2.350.000 euro, la data de 4 martie 2010. Contractul a fost atribuit prin negociere directă, fără anunţ de participare la licitaţie.Recent, mai precis pe 30 aprilie 2010, ministerul condus de Elena Udrea a alocat un milion de euro pentru construcţia unei săli de sport la Clinceni, judeţul Ilfov.

Peste 6 milioane de euro fără licitaţie, pentru un patinoar la Braşov

Pe 5 noiembrie 2009, în plină campanie electorală, ministerul condus de Vasile Blaga a atribuit frumoasa sumă de 6.300.000 euro prin negociere directă, pentru construcţia unui patinoar artificial la Braşov, pe platforma fostei uzine Tractorul. Tot cu bani de la Ministerul Dezvoltării - şi nu puţini - se va construi o sală de sport competitivă de nivel naţional şi internaţional în Capitală, mai precis la Clubul Sportiv Dinamo.

În luna martie a.c., Compania Naţională de Investiţii a alocat prin negociere directă, fără anunţ de participare, suma de 5.575.000 euro pentru sala de la Dinamo. Probabil că şefii din Ministerul Dezvoltării au o slăbiciune pentru acest club sportiv, întrucât pe 26 noiembrie 2009 au mai semnat un contract pentru construcţia unui bazin de înot olimpic în aceeaşi locaţie, finanţat cu 7.100.000 euro de la bugetul de stat.

Zeci de săli sport, construite pe timp de criză

Sume mai „modeste” au fost atribuite pentru alte obiective de investiţii. Astfel, un milion de euro au fost direcţionaţi pentru construcţia unui bazin de înot didactic în localitatea Oraviţa, judeţul Caraş-Severin. Contractul a fost atribuit prin licitaţie pe 9 decembrie 2009. O sumă aproape similară, respectiv 970.000 euro, a fost alocată prin licitaţie, tot pe 9 decembrie anul trecut, tot pentru construcţia unui bazin de înot didactic la Mediaş, judeţul Sibiu.

Puţin mai ieftin, 940.000 euro, costă bazinul de înot didactic ce va fi construit la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud. Contractul a fost semnat de Ministerul Dezvoltării pe 11 decembrie 2009 şi atribuit în urma unei licitaţii. La aceeaşi dată s-a perfectat şi un contract în valoare de 970.000 euro pentru construcţia unui bazin de înot didactic la Slatina, judeţul Olt. Un bazin similar, în valoare de un milion de euro, se va construi la Slobozia, judeţul Ialomiţa.

Contractul a fost semnat la data de 16 decembrie 2009 şi atribuit în urma unei licitaţii. Două zile mai târziu, pe 18 decembrie 2009, s-a parafat construcţia unui bazin de înot didactic la Mioveni, judeţul Argeş, dar şi a unuia similar la Salonta, judeţul Bihor. Fiecare din aceste obiective va costa 940.000 euro.

Şirul contractelor fabuloase continuă peste două zile. Astfel, pe 22 decembrie 2009, cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului, Ministerul Dezvoltării semnează alte câteva contracte pentru construcţia unor bazine de înot didactice: unul la Roman, judeţul Neamţ, unul la Botoşani şi unul la Tulcea. Valoarea fiecărui bazin se ridică la un milion de euro.

Nici după alegeri, în ciuda acutizării crizei, febra semnării contractelor nu se atenuează. Astfel, pe 8 februarie 2010, Ministerul Dezvoltării semnează contractul pentru construcţia unui bazin de înot didactic la Slănic Moldova, judeţul Bacău, la o valoare de un milion de euro. Ceva mai „ieftin” va costa bazinul de înot didactic de la Universitatea de Vest din Timişoara, respectiv 950.000 euro, conform contractului semnat la 10 februarie a.c. Pe data de 16 februarie 2010, se mai încheie două contracte de valoare similară pentru construcţia unor bazine de înot didactice la Luduş, judeţul Mureş, şi la Petroşani, judeţul Hunedoara. Totodată, se parafează şi un contract similar la Turda, judeţul Cluj, care va costa însă 930.000 euro.

O zi mai târziu se semnează contractul privind construcţia unui astfel de bazin de înot la Câmpina, judeţul Prahova (valoare 970.000 euro), dar şi a unei săli de sport cu bazin de înot la Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita, obiectiv în valoare de 4.850.000 euro!

Firma angajată să construiască sala de sport în satul lui Boc, abonată la contracte cu ministerul condus de Elena Udrea

Societatea TCM NORD SA, angajată de Ministerul Dezvoltării să construiască o sală de sport cu 150 de locuri în Răchiţele, comuna natală a premierului Emil Boc, este abonată la contracte cu ministerul condus de Elena Udrea. Astfel, în prezent, TCM NORD are în derulare şapte contracte cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului, în valoare totală de 4.826.000 euro, toate pentru construcţia de săli de sport. Contractele sunt „trase la indigo”, vizând acelaşi tip de lucrări, şi sunt atribuite prin licitaţie de Compania de Investiţii, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării şi Turismului.

Licitaţiile pentru primele patru din cele şapte contracte pentru săli de sport, printre care şi cea din comuna Răchiţele, au avut loc în luna decembrie 2009. Sălile de sport nu se află în oraşe sau municipii, ci în diverse comune şi sate, alese, probabil, pe acelaşi principiu pe care a fost pusă pe lista priorităţilor şi sala de sport din satul lui Emil Boc.

TCM NORD SA are sediul în Baia Mare, judeţul Maramureş. Conform datelor afişate pe propriul site, societatea a mai construit 7 săli de sport cu 50 de locuri în localităţile: Negreşti-Oaş, Călineşti Oaş, Tăsnad, Zalău, Medieşu Aurit, Cehu Silvaniei, Ardud, precum şi 11 săli de sport cu 150 locuri în localităţile: Baia Mare, Oradea, Bistriţa, Seini, Marghita, Băicoi, Bălteni, Ciacova, Piscolt, Turt, Negreşti-Oaş. Totodată, a executat lucrări la drumuri naţionale, judeţene şi comunale, lucrări de modernizări de sedii de instituţii publice ş.a.

Recent, mass-media a relatat că, în plină criză, Guvernul Boc alocă peste 600.000 euro pentru construcţia unei săli de sport performante în satul Răchiţele, judeţul Cluj, locul de baştină al premierului.

După scandalul mediatic iscat pe această temă, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării au anunţat că nu se vor aloca bani în acest an pentru investiţie, din cauza “constrângerilor bugetare”.

Contracte de execuţie semnate între Ministerul Dezvoltării şi TCM Nord SA:

Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri - localitatea Sanislau
(Valoare: 585.000 euro)

Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri – comuna Margău, sat Răchiţele, judeţul Cluj
(Valoare: 605.000 euro)

Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri –localitatea Dîrlos, judeţul Sibiu
(Valoare: 605.000 euro)

Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri – localitatea Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj
(Valoare: 608.000 euro)

Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri – comuna Vadastrita, judeţul Olt
(Valoare: 790.000 euro)

Sală de sport şcolară cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 de locuri - sat Poiana Codrului, localitatea Crucişor, jud. Satu Mare
(Valoare: 826.000 euro)

Sală de sport, comuna Tetchea, judeţul Bihor
(Valoare: 807.000 euro)

Risipă pe bani publici în timp de criză. 58,5 milioane de euro, aruncaţi pe 23 de bazine şi săli de sport

23 de contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării şi Turismului pe vremea ministeriatului lui Vasile Blaga au costat bugetul statului român nu mai puţin de 58,5 milioane de euro. Este vorba despre lucrări la bazine de înot şi săli de sport antamate de minister prin Compania Naţională de Investiţii şi derulate prin societăţi comerciale ce par a fi, potrivit unor surse guvernamentale, apropiate Partidului Democrat-Liberal. Câteva din aceste contracte, a căror valoare depăşeşte câteva milioane de euro, au fost atribuite direct unui singur ofertant, sub o justificare puerilă, şi anume că exista pe piaţă un singur ofertant capabil să execute aceste lucrări.

Sala de sport din Clinceni, 4,18 milioane RON. Firma All Plan Construction

• La data de 1 aprilie 2010, Compania Naţională de Investiţii a atribuit către societatea All Plan Construction SRL, cu sediul în sectorul 6 al Capitalei, contractul privind execuţia de lucrări la Sala de sport IAT Clinceni, judeţul Ilfov, în speţă servicii de arhitectură, construcţii de inginerie şi de inspecţie. Valoarea totală a acestui contract se ridică la suma de 4.188.711,63 RON fără TVA.

Bazin în Târgu Mureş, 28.7 milioane RON. Firma Alpine Bau GmbH

• Tot pe 1 aprilie, a fost atribuit firmei Alpine Bau GmbH, cu sediul în Mogoşoaia, un contract în valoare de 28.697.692,91 RON fără TVA în vederea adaptării proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot olimpic din Târgu Mureş. A fost o licitaţie deschisă, la care au participat trei ofertanţi.

Bazin în Miercurea Ciuc, 19,4 milioane RON. Firma ACI Cluj SA

• La 11 ianuarie 2010, a fost atribuit un contract în valoare de 19.403.080,43 RON fără TVA firmei ACI Cluj SA, pentru adaptarea proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot-polo din localitatea Miercurea Ciuc. La licitaţie s-au prezentat patru ofertanţi.

Sală de competiţii la CS Dinamo, 22,3 milioane RON. Atribuire directă către General Concrete

• La data de 18 decembrie 2009, Ministerul Dezvoltării a atribuit prin negociere directă un contract în valoare de 22.298.261,92 RON fără TVA firmei General Concrete SRL din Cernavodă pentru execuţia de lucrări la sala de sport competiţională a Clubului Sportiv Dinamo. Compania Naţională de Investiţii susţine că lucrările puteau fi furnizate doar de un anumit ofertant, din motive tehnice, ca justificare a faptului că nu a organizat o licitaţie.

Patinoar în Harghita, 9,4 milioane de RON. Câştigător: SC Benzot-Har SA

• Construcţia unui patinoar artificial în comuna Carta, judeţul Harghita a costat bugetul Ministerului Dezvoltării 9.467.846 RON fără TVA. Contractul a fost atribuit, prin negociere directă, la data de 18 decembrie 2009 firmei Benzot-Har SA din Miercurea Ciuc.

Sală de sport în Odorheiul Secuiesc, 4,4 milioane RON. Câştigător: Sigapres SRL

• Finalizarea lucrărilor la sala de sport cu bazin de înot din Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita, a costat 4.406.004,44 RON fără TVA. Contractul a fost atribuit, la data de 26 noiembrie 2009, în urma unei licitaţii la care s-au prezentat 11 ofertanţi, firmei Sigapres SRL din Odorheiul Secuiesc.

Bazin de înot la Câmpina, 3,9 milioane RON. Câştigător: AS Construct

• Societatea AS Construct SRL din Sibiu a primit, la data de 27 noiembrie 2009, un contract în valoare de 3,886,432,33 RON fără TVA, în urma unei licitaţii la care au participat 14 ofertanţi. Obiectul contractului îl constituie execuţia lucrărilor aferente la bazinul de înot didactic din Câmpina.

Bazin de înot la Petroşani, 3,8 milioane RON. Câştigător… tot AS Construct

• Aceleiaşi firme i-a fost atribuit, la data de 25 noiembrie 2009, un contract în valoare de 3.790.322 RON fără TVA, în urma unei licitaţii la care au participat 8 ofertanţi. Obiectul contractului îl constituie efectuarea lucrărilor aferente bazinului de înot didactic din localitatea Petroşani, judeţul Hunedoara.

Bazin de înot la Turda, 3,7 milioane RON. Câştigător: Grup 4 Instalaţii SA

• Adaptarea proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot didactic, din localitatea Turda, judeţul Cluj, este un contract atribuit la data de 24 noiembrie 2009 firmei Grup 4 Instalaţii SA din Cluj Napoca, în urma unei licitaţii la care au participat 10 ofertanţi. Contractul are o valoare de 3.733.164,88 RON fără TVA.

Bazin de înot la Timişoara, 3,8 milioane RON. Câştigător: Termogaz Company

• Adaptarea proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot didactic din Timişoara au fost atribuite la data de 4 noiembrie 2009 firmei Termogaz Company SA din Haţeg, în urma unei licitaţii la care au participat 10 ofertanţi. Valoarea contractului se ridică la 3.799.581 RON fără TVA.

Bazin de înot la Slănic Moldova, 4,16 milioane RON. Câştigător: Rombet SA

• Adaptarea proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot didactic din Slănic Moldova, judeţul Bacău, au fost atribuite firmei Rombet SA din Bacău, la data de 4 noiembrie 2009. La licitaţie au participat patru ofertanţi. Valoarea contractului este de 4.165.580,02 RON fără TVA.

Bazin de înot la Tulcea, 4,2 milioane RON. Câştigător: Lor’Instal Construct

• Adaptarea proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot didactic din Tulcea au fost atribuite, la data de 29 octombrie 2009, firmei Lor’Instal Construct SA din Bucureşti, în urma unei licitaţii la care au fost depuse şase oferte. Valoarea contractului este de 4.192.765,49 RON fără TVA.

Bazin de înot la Botoşani, 4,07 miliane RON. Câştigător: Eco Strade

• Adaptarea proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi execuţia lucrărilor aferente bazinului de înot didactic din Botoşani au fost atribuite la data de 29 octombrie 2009 firmei Eco Strade SRL din Bucureşti, în urma unei licitaţii la care au participat 4 ofertanţi. Valoarea contractului este de 4.075.872 RON fără TVA.

Bazin de înot la Roman, 4,16 milioane RON. Câştigător: Moldocor SA

• Contractul privind lucrările la bazinul de înot din Roman a fost atribuit, la data de 19 octombrie 2009, firmei Moldocor SA din Piatra Neamţ, în urma unei licitaţii la care au participat opt ofertanţi. Valoarea contractului este de 4.165.364,46 RON, fără TVA.

Bazin de înot la Salonta, 3,7 milioane RON. Câştigător: Grup 4 Instalaţii

• Contractul privind investiţia la bazinul de înot didactic din Salonta, judeţul Bihor, a fost atribuit la data de 29 octombrie 2009 firmei Grup 4 Instalaţii SA din Cluj Napoca. La licitaţie au participat 10 ofertanţi, iar valoarea contractului este de 3.756.813,42 RON fără TVA.

Bazin de înot la Slobozia, 4,13 milioane RON. Câştigător: Bella Consulting

• Firma Bella Consulting Construct SRL a câştigat, la data de 19 octombrie 2009, contractul privind excecuţia lucrărilor la bazinul de înot didactic din Slobozia. La licitaţie au participat zece firme. Valoarea contractului este de 4.135.198,63 RON.

Bazin de înot la Slatina, 3,9 milioane RON. Câştigător: Euroconstruct

• Firma Euroconstruct International SRL din Bucureşti, cu sediul în Piaţa Walter Mărăcineanu, lângă sediul central al PDL, a câştigat, la data de 12 octombrie 2009, contractul de lucrări pentru bazinul de înot didactic din Slatina. La licitaţie participaseră alte 9 firme, iar valoarea contractului este de 3.894.081,30 RON fără TVA.

Bazin de înot la Beclean, 3,76 milioane RON. Câştigător: Record SRL

• Firma Record SRL din Bistriţa a câştigat, la data de 12 octombrie 2009, contractul privind bazinul de înot didactic din localitatea Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud. La licitaţie au participat 6 ofertanţi, iar valoarea contractului este de 3.764.052 RON fără TVA.

Bazinul de înot din Mediaş, 3,9 milioane RON. Câştigător: Dafora SA

• Societatea Dafora SA din Mediaş a câştigat, la data de 10 noiembrie 2009 contractul privind lucrări la bazinul de înot didactic din Mediaş, în urma unei licitaţii la care au participat 9 ofertanţi. Valoarea contractului se ridică la 3.908.238.83 RON fără TVA.

Bazin de înot la Oraviţa, 4,07 milioane RON. Câştigător: Eco Strade

• Un al doilea contract acordat de Ministerul Dezvoltării firmei Eco Strade din Bucureşti a fost încheiat la data de 14 octombrie 2010 şi reprezintă lucrări la bazinul de înot didactic din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin. La licitaţie au participat cinci ofertanţi, iar valoarea totală a contractului este de 4.075.872 RON fără TVA.

Aproape 60 de milioane de RON, plătiţi pentru un bazin la Dinamo şi un patinoar în Braşov

Două dintre contractele încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale pe vremea când instituţia era condusă de Vasile Blaga arată risipa de bani publici făcută în perioada preelectorală.

Astfel, la data de 28 septembrie 2009, Compania Naţională de Investiţii a atribuit, în favoarea SC Construcţii Erbaşu SA, un contract în valoare de 28.460.307,75 RON, fără TVA. Contractul vizează proiectarea adaptării proiectului-pilot la condiţiile specifice amplasamentului şi lucrărilor aferente bazinului de înot olimpic al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti. La licitaţie au participat patru ofertanţi.

O altă afacere, care a scos din vistieria ministerului suma de 25.316.362 RON fără TVA, a fost parafată la data de 9 iulie 2009. Ministerul Dezvoltării a atribuit direct, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, contractul privind execuţia lucrărilor pentru Patinoarul Artificial din Braşov, zona parcului Tractorul, către firma MBS Grup SRL din Turda.

9 comentarii:

  1. Mda! Hai ca m-am hotarat: n-o sa-mi mai duc fata la Oltchim sa joace handbal,ca si asa Valcea nu are o sala de Liga Campionilor,am s-o duc la Rachitele!!! Hassan

    RăspundețiȘtergere
  2. Hassan, ti-as mai oferi cateva alternative: Beclean, Salonta, Oravita :))
    Ma gandesc ca pana se face Sara mare va avea si Oltchim sala de Liga. Nu de alta, dar si aia costa bani, iar paraindaratul e la fel de mare ca in cazul bazinelor sportive

    RăspundețiȘtergere
  3. mi se pare ca esti cam pe langa subiect,,,toate datele care le-ai pus tu aici sant publice si le poate gasi oricine,
    e pueril sa iei numele firmelor si sa presupui ca toti care castiga licitatii sant clienti PDL.
    Vrei sa faci jurnalism adevarat,investigheaza si ofera date concrete despre patronii care sant membrii PDL- cu dovezi,,,,sau gradul de inrudire intre cei care castiga licitatii si conducerea CNI.
    Stau si ma intreb oare va mai putea vre-o firma sa castice corect o licitatie fara sa sariti toti ca e PDL-ista ?
    Daca cauti in trecut vei vedea ca toate aceste firme au lucrat si pe vremea PSD,PNL UDMR,,,oare in viziunea ta au trecut pe la toate partidele?
    Mi-e sila de asa jurnalisti,,,,halal,,si fiul meu poate scrie articole mai documentate ca tine,,,

    RăspundețiȘtergere
  4. chiar il astept pe fiul tau sa scrie un articol destept si documentat.
    observ faptul ca esti basist pana in maduva oaselor, dar ai grija sa nu iasa romanii in strada si sa te prinda cu pantalonii in vine ca poate...
    eu nu sunt obligat sa fac si munca organelor de cercetare. am tras doar un semnal de alarma si sper ca cineva se va autosesiza in cele din urma.
    Oricum tu ca slugoi si pupinbasesc esti mult prea indoctrinat sa vezi adevarul, chiar daca este evident.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ultima ta fraza iti arata caracterul,,care chiar nu iti face cinste zic eu,,,,,nu e de mirare ca traim in asa tara si avem asa conducatori,daca chiar si cei mai slabi jurnalisti pot sa acuze si sa condamne fara sa le poata face cineva o observatie ce sa mai indraznesti sa ii spui ceva la vre-un director,,,,
    Tu in inteligenta ta stralucita ai tras concluzia ca sant SLUGOI PUPINBASESC,,ceea ce e total eronat,,,sant de culoare rosie dar iubesc adevarul si urasc sa vad jurnalism facut de dragul de-a scrie ,,,doar scriere ,,nimic altceva,,,nu tu logica sau documentare,,,
    Continuati sa va varsati nervii ,,,oricum ceva constructiv nu faceti,,,de fapt cred ca de asta santeti toti jurnalistii asa porniti pe PDL ca v-a taiat sponsorizarile,,,,e criza ,,,domnilor...
    SI STIU DIN SURSA SIGURA ca pe vremea PSD-ULUI o duceati bine de tot,,,
    - stai linistit ca daca ies in strada in viena sant fff mici sanse sa gasesc ceva psd,,,udmr sau oameni satui de munca...
    numai bine la cat mai multe articole INFLORITOR DE ADEVARATE,,,haaaa

    RăspundețiȘtergere
  6. Din bun simt ti-am postat si acest comentariu desi ma jigneste, dar am vrut sa vezi ca am citit si citesc ceea ce-mi spun cei cu care intru zilnic in contact. Poate in cele din urma, sau cel putin asa sper, voi invata si eu sa scriu corect romaneste si voi fi in stare sa fac si vreun articol demn de ziaristii adevarati.
    Pana atunci poti sa te delectezi cu alte articole de pe net, scrise de adevarati ziaristi.
    Din cate ai constatat acesta este un blog propriu si personal pe care imi scriu gandurile, supararile si poate asa cum spui tu frustrarile, asa ca sunt liber sa scriu ce vreau, ce simt, ce gandesc. Pe blog nu ma cenzurez, ci incerc sa fiu cat mai natural.

    RăspundețiȘtergere
  7. se mananca bani nostri ai contribuabililor,,opriti jaful oameni buni vom suferi cu totii mai tirziu"

    RăspundețiȘtergere
  8. La Botosani nu s-a construit niciun bazin de inot si tind sa cred ca nu e singurul "adevar-minciuna".

    RăspundețiȘtergere
  9. Keep up the good work, Claudiu...
    Ignora domnii cu tricouri portocalii...

    RăspundețiȘtergere

* Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
* Nu folositi limbaje licentioase.
* Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
* Daca mesajul trimis nu apare imediat pe blog nu te impacienta. Acesta va fi publicat in cel mai scurt timp. Nu trebuie sa-l trimiti de 2, 3 sau 9 ori.