Am citit un editorial super dragut intr-o revista pentru pasionatii de pescuit. Am vrut sa-l impartasesc si cu tine... nu e doar pentru pasionatii de pescuit, ci si pentru microbist:))
Germania, Brazilia, Olanda, Spania. Există viaţă după CM de fotbal? Există! Ea merge mai departe şi cea mai bună dovadă că celulele palpită în jurul nostru vine chiar din partea tricolorilor: au căzut în clasamentul FIFA pe cea mai joasă poziţie ocupată vreodată de o naţională a României – locul 42. Un lucru este clar, fotbalul nu mai poate fi refugiul. Rămâne doar pescuitul. Acolo unde nu e Jabulani şi nici durere şi nici întristare. Acolo unde agonia şi extazul se consumă tăcute, fără să-ţi sufle în ureche cohorte de alienaţi cu trompetele lor din plastic. Mergeţi la pescuit, căci fericirea de a prinde un baboi nu depinde – slavă Domnului! – de Mutu, de Mara sau Rădoi. Viermele e cea mai bună formulă de atac, mămăliga nu o să vă lase în ofsaid niciodată şi nici nu există riscul ca un central isteric să scoată cartonaşul roşu, nici măcar atunci când intraţi cu crampoanele ancorelor în gura ştiucii. Şi de ce să vă pierdeţi timpul ţinând cu Argentina sau cu Anglia? E ca şi cum, în loc să pescuieşti tu, te uiţi la altul care pescuieşte şi-l încurajezi, plângi când înţeapă în gol, te dai de ceasul morţii când îi rupe firul un „dulap” lângă barcă, sau sari în sus de bucurie când bagă în minciog o piesă record. Mai bine duceţi-vă pe malul apei şi staţi acolo cu ochii pe bambine, pe plute, pe lansete, încărcaţi-vă cu acea aşteptare încremenită a loviturii de la 11 metri când ştiuca lasă siaj de torpilă în spatele oscilantei săltate pe suprafaţa apei. Iar dacă prindeţi ceva mai răsărit, daţi-i drumul. Dacă rataţi, pescuiţi mai departe. Nimeni nu o să vă acuze de blat.