sâmbătă, 6 decembrie 2014

Noaptea lui Moș Nicolae

Copiii cuminţi şi-au găsit în această dimineaţă ghetuţele pline de cadouri, mai ales dulciuri. Azi-noapte, Moş Nicolae a adus celor dragi, dar mai ales copiilor multe cadouri. Sărbătoarea de azi anunţă timid apropierea Crăciunului.

Sfântul Nicolae a devenit cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni, şi în special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor părinţi a moştenit întreaga avere, pe care s-a hotărât să o folosească în scopuri umanitare şi să ajute cât mai mulţi oameni nevoiaşi.

Legenda spune că Sfântul Nicolae, trecând pe lângă o casă, a auzit plânsul unor fete, care urmau să fie vândute de către tatăl lor, din cauza sărăciei. Sfântul Nicolae, înduioşat de soarta crudă a fetelor, le-a aruncat în noaptea aceea o pungă cu galbeni peste gard, salvându-le. Gestul generos a continuat în fiecare an, până când toate fetele au reuşit să se mărite.

De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi, dar în special copiii, primesc daruri, de la Moşul care nu li se arată niciodată.





P.S. Îmi cer scuze pentru inactivitate. Știu că n-am mai postat nimic de foarte multă vreme, dar vă promit că-mi voi face un obicei din a pune mai des aici gândurile mele!

La mulți ani celor care poartă numele Sfântului Nicolae!