Tatăl lui Piţi cel „mare”

Lângă Parlament, într-un nou hotel

Unde curge-n zare, un râu mititel

Plânge şi suspină, aprigul Mitică,

Fostul şef la Ligă, lâng-o ţuică mică,

Căci în bătălie Piţi cel vestit

S-a bătut cu grecii şi-a fost umilit.

Ochii săi de vultur ard în lăcrimele

Cum lucesc în rouă nişte micşunele.

Însă Mircea Sandu lângă el veghează

Şi cu dulci cuvinte îl îmbărbătează.

Orologiul sună noaptea jumătate

La hotel în uşă oare cine bate?

- Bre, sunt eu, Piţurcă, antrenor vestit

Şi de la Arenă mă întorc grăbit.

Soarta noastră crudă fu şi d-astădată,

Mica mea oştire a făcut-o lată.

Dar deschideţi uşa, fanii mă-nconjor,

Toţi îmi cer demisia în sinistru cor.

Nea Mitică iute la fereastră sare.

- Ce faci Corleone? Ai un pic răbdare

Zice Mircea Sandu, la alt geam ieşit,

Şi-n tăcerea nopţii, astfel a grăit:

- Ce spui tu, străine? Piţi e departe

Mâna lui expertă cărţile le-mparte,

Că ce poa’ să-nsemne o calificare

Fie şi pierdută, dacă potu-i mare

Piţi-al meu e tare, cum a fost mereu,

De eşti tu acela nu-ţi sunt tată eu!

Însă dacă cerul, vrând să-ngreuneze

Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze

Şi-a făcut din tine omul disperat,

Care se-nspăimântă de-un suporter beat,

Dacă tu eşti Piţi, cel pe care-l ştiu,

Nu poţi să te sperii de-un stelist diliu

Sau vreun câine roşu, ori vreun lup bigot

Fă un gest de forţă, arde-i peste bot!

- Sunt prea mulţi nea Mirceo, toţi mă cer afară,

Şi cum ştii matale, nu e prima oară.

- Du-te, bă, d-acilea! Ce te temi de ei,

Eu conduc barcazul cum vor muşchii mei.

Şi de am probleme pot, la o adică,

Să-l aduc la Ligă iar pe nea Mitică.

Chiar şi Lichtenstain-ul poate să te bată

Cât sunt la butoane ai asigurată

Funcţia, iar leafa, e aceeaşi, tată!

- Mulţumesc, nea Mirceo, n-am fost în bulan,

Da-ţi promit, pe mama, că-n cel mult un an

Fac naţionala cum nu s-a văzut

De o să rămână mapamondul mut!

- Să-nţeleg că iarăşi îl convoci pe Mutu?

- Exclus barosane, mă ferească sfântu’!

Am experienţă, ăştia talentaţi,

Care ştiu cu mingea sunt cei preferaţi

De ciumeţii ăştia ce stau la peluze,

Dispuşi să mă-njure şi să mă acuze

Că nu-l bag pe Mutu ori pe Sînmărtean

Pe Maxim sau cine ştie ce golan.

- Bravo, mergi-nainte, asta-i strategia

Cea mai potrivită pentru România.

Când ne vede lumea o ţară de hoţi

Nu putem la fotbal să fim mai cu moţ!

Şi, în plus, patronii, dacă vrei să-i bucuri,

Umpli lotul, frate, numai cu ciurucuri,

Să le crească cota, ca apoi măcar

Să-i mărite Copos pe câţiva dolari

- Săru’ mâna şefu, sunteţi genial,

Dar, vă rog, salariul, confidenţial

Să rămână, altfel Vica iute sare

Şi cere-n instanţă pensie mai mare.