miercuri, 2 septembrie 2009

Mânărie ca la primărie

Hurduc, dă înapoi centrala de apartament “câştigată”!
Acest îndemn îl veţi putea citi în cotidianul nostru până când distinsul angajat al Primăriei Alexandria, referentul gradul III la compartimentul de informatică, Mihai Hurduc va intra în legalitate şi va restitui premiul “câştigat” la concursul de fotografie organizat chiar de instituţia la care lucrează.
La 175 de ani de la atestarea documentară, Primăria Alexandria a organizat “pentru alexăndreni” un concurs de fotografie cu tema “Alexandria aşa cum o doresc”. Potrivit regulamentului concursului publicat chiar pe site-ul primăriei, concursul s-a adresat “tuturor alexăndrenilor, cu excepţia angajaţilor Primăriei Municipiului Alexandria şi rudelor de gradul I ai acestora”.
Dar aşa cum se întâmplă la noi, prin Românica, acolo unde nesimţirea este la loc de cinste, câştigătorul concursului a fost chiar un angajat al primăriei, referentul Mihai Hurduc. Premiul la care a râvnit avarul referent constă într-o centrală de apartament. Acum nu ştim dacă premiul cu pricina include şi montajul şi caloriferele aferente unei astfel de centrale, pentru că asta ar putea duce valoarea premiului la peste 5000 lei.
Ciudat este faptul că impostorul s-a bucurat la o centrală de apartament, în condiţiile în care, de câţiva ani, încă de pe vremea burlăciei, se lăfăie într-un apartament ANL cu apă caldă şi căldură din belşug.
Nesimţirea unor asemenea funcţionari, care deşi sunt plătiţi din banii noştri, ai contribuabililor, fără a face nimic în folosul nostru, ci freacă toată ziua scaunele primăriei de pomană şi se fâţâie dintr-un birou în altul, în timp ce “muritorii” stau ca proştii pe la uşi pentru o simplă ştampilă, ne face să regretăm alegerea “omului de lângă noi”.
Pentru nesimţirea şi sfidarea de care a dat dovadă angajatul Primăriei Alexandria, Mihai Hurduc, la adresa alexăndrenilor, i-am cere primarului Victor Drăguşin să-l demită de urgenţă pe subalternul său, dacă nu vrea ca imaginea primăriei să fie asociată cu asemenea impostori care profită de funcţia pe care o deţin pentru a-şi moderniza apartamentul, dar cum să facem asta când însuşi primarul Drăguşin a asistat impasibil la această mânărie, cum nu sunt puţine în primărie, cunoscând foarte bine faptul că regulamentul întocmit chiar de către organizator (în speţă Primăria Alexandria) interzicea acest lucru?
Lui nu-i cerem demisia. Aşteptăm să şi-o prezinte din proprie iniţiativă. Mai ales că acum are un motiv în plus să facă acest lucru, faţă de cele prezentate în mass-media.

marți, 1 septembrie 2009

Faţa nevăzută a IDEOlogilor cu IDEIs

Locuitorii oraşului Alexandria au devenit subiect de bârfă pe site-ul PRO TV, după ce, aceştia din urmă au difuzat în cadrul campaniei “Jos pălăria”, un material despre festivalul de teatru “Ideo Ideis”, “într-un oraş unde nici măcar nu există teatru sau cinematograf”.
“Alexandria este un oraş din sudul României. Din sudul extrem. Un oraş în care te plictiseşti uşor, dacă nu cumva eşti un om care se distrează stând pe o bancă într-un părculeţ sau la o terasă. Are peste 50.000 de locuitori, dar nici măcar un cinematograf. Teatru, nici atât. (...) Totul se petrece mascând un tapet cu sclipici, nişte candelabre şi un glob de discotecă”, sună descrierea reporterului PRO TV despre reşedinţa judeţului Teleorman.
Este drept că Alexandria nu are nici măcar un cinematograf. Este drept că ceea ce ar trebui să fie Casa de Cultură reprezintă, de fapt, un conglomerat de baruri. Situaţia însa nu este singulară. Aşa s-a întâmplat cu mai toate urbile din ţara noastră.
Câţiva tineri au iniţiat un festival de teatru, o decizie oarecum salutară. Despre calitatea pieselor celor tineri nu ne permitem să vorbim, şi asta pentru că gusturile nu se discută… Nu se discută şi punct.
Cert este că după anumite repertorii ale tinerilor care nu au studii în arta dramaturgiei ori teatrală, fiind doar liceeni sau adolescenţi care nu au reuşit să intre la instituţii de învăţământ superior, se pun în scenă piese de teatru ale unor autori renumiţi. Ceea ce este iar un lucru bun. Asta însă nu ar explica comportamentul şi atitudinea tinerilor participanţi şi organizatori ai festivalului, care desconsideră pe oricine nu este ca ei.
Chiar pe site-ul oficial al festivalului de teatru din Alexandria, unul dintre organizatori îşi permite să-i trimită pe alexăndrenii care sunt nemulţumiţi de gălăgia făcută la beţie de tinerii din trupele de teatru care vin la Alexandria să se mute în Congo.
“Vă invităm prietenos ca în perioada festivalului să vă luaţi o scurtă vacanţă, pe care să o petreceţi în Congo sau altundeva, asta aşa ca sugestie şi să ne lăsaţi să ne bucurăm de teatru aşa cum ştim noi, sincer, tânăr şi gălăgios”, scrie Oana Nedelea, membru în consiliul director al Ideo Ideis.
Cam aşa sunt trataţi cei care stau de o viaţă în acest oraş, care au serviciu şi care trebuie să doarmă.
Cei mai afectaţi de realizarea acestui festival la Alexandria sunt locuitorii din apropierea Liceului Pedagogic, în căminul căruia sunt cazaţi participanţii la festival. Aceştia, pe parcursul festivalului, organizează, probabil crezându-se în creierul munţilor, cântări obscene la chitară şi băute mai rău ca la ruşi. Ştiu însă să ascundă până dimineaţa zecile de pet-uri de bere şi sticlele de Vodka, pentru că în fiecare an au avut probleme cu jandarmeria.
Dar aceste lucruri nu se află pentru că tinerii sunt consideraţi ca aducătorii vieţii culturale în Alexandria, un fel de Mesia, cum le place lor să creadă.
Un alt organizator, bănuim noi, jigneşte, de această dată pe site-ul PRO TV, toţi alexăndrenii, mai puţin cei doi tineri care, cu ambiţie şi devotament, au reuşit să pună bazele acestui minunat spectacol.
"Cred că frustrarea e de fapt a voastră, a celor care undeva în sufletul vostru conştientizaţi că, spre deosebire de aceşti doi copii, nu sunteţi capabili să mişcaţi nimic în Alexandria şi aţi fi probabil fericiţi dacă maneaua s-ar auzi din toate colţurile şi de la toate ferestrele", categorisind astfel toţi alexăndrenii drept nişte manelişti.
Câteva rânduri mai jos, un alt adolescent din generaţia Ideo Ideis îşi permite, tot pe pagina Pro TV, să catalogheze toţi alexăndrenii ca “oameni limitaţi”.
"Nu trebuie să ne supărăm pe alexandrenii revoltaţi. Sunt şi ei oameni, limitaţi de altfel. Oamenilor limitaţi le este greu să se acomodeze schimbărilor şi mai mult decât atât, le percep ca fiind ameninţătoare pentru intelectul lor redus. Chiar aşa, de ce să vii la teatru şi să vezi un spectacol şi să ai o părere pertinentă când poţi să stai să spargi seminţe pe lângă Casa de Cultură şi să te uiţi la oamenii diferiţi de tine şi să spui ca sunt boschetari?"
Dacă ajungi să îţi consideri părinţii şi profesorii nişte limitaţi, manelişti sau boschetari, iar tu, alături de câţiva prieteni care merg la astfel de “şouri” cu beţii şi cântări în miez de noapte, crezi că eşti singurul om de valoare, deja ai o problemă pe care numai psihologii o pot explica.
Jignirile la adresa alexăndrenilor, pe site-ul PRO TV se ţin lanţ.
“Îmi pare rău că lumea nu va apreciază aşa cum ar trebui şi că interpretează părul lung sau stilul trashy ca "nespălaţi" sau "împuţiţi".
Merg de destui ani la festivaluri încât să ştiu ce lume vine şi că aceştia sunt elitele ţării, nu maneliştii de la colţ de stradă care scuipă, înjură şi se freacă pe burta dezgolită.
Îmi pare rău că durează doar o săptămână. Pentru mine Alexandria e zero fără Ideo Ideis".
A jigni un întreg oraş doar pentru că nu este aşa cum ai vrea tu să fie, plin de pletoşi îmbrăcaţi în stilul "trashy" (gunoi) şi catalogându-i pe toţi cei care nu sunt ca ei drept manelişti este o mare şi regretabilă eroare.
Nu mai vorbim de grandomania de a te ridica la gradul de “elită”, mai ales când singurul tău studiu îl reprezintă liceul, probabil şi acesta terminat cu chiu, cu vai, căci, nu este aşa, rebelii nu prea servesc orele de curs, că sunt plictisitoare. Ei se adună la discuţii elevate, în locuri cât mai retrase, unde să poată bea în linişte şi să cânte melodii cu versuri obscene, căci, nu este aşa, numai filozofii neînţeleşi ca ei pot aprecia adevărata valoare a însemnătăţii melodiilor.
Ne gândim atunci cum să ne încredem în această nouă generaţie, a cărei mentalitate o reprezintă: băutura, muzica obscenă, gălăgia, trăitul în mizerie şi neacceptarea altor valori decât cele ale stilului lor?

vineri, 7 august 2009

S.O.S. - salveaza un suflet nevinovat de catel

Va rog, nu ignorati acest strigat de ajutor!
Nu este doar aceeasi problema cu care se confrunta toate adaposturile de animale mai mult sau mai putin autorizate.
Nu! Este drama a sase sute de animale care dupa moartea protectorului lor, au ramas in voia soartei, mar al discordiei pentru familia defunctei lor protectoare, familie care a dorit doar valorificarea averii succesorale si care a uitat sa indeplineasca ultima dorinta a celei care, cu ultima suflare, a implorat sa i se promita ca “bietii ei copilasi” vor avea o casa a lor!
De peste doi ani, persoane voluntare, independent sau impreuna s-au straduit sa tina aceste animale in viata, sa le gaseasca adoptatori unora si un refugiu-camin adevarat pentru cei mai putin norocosi sa aiba o casa a lor .
Din pacate, desi initial mostenitorul fabuloasei averi a Victoriei Gheorghe a promis sprijin financiar pentru gasirea, amenajarea si relocarea cainilor mamei lui, ulterior a retractat.
Impreuna cu angajati ai societatii imobiliare cumparatoare a proprietatii unde se afla cazate animalele, a depus marturie in instanta pentru evacuarea animalelor, cu ajutorul hingherilor si…a reusit!
Cainii vor fi evacuati! Unde?! Intai pe strada, apoi la hingheri!
Moralitatea si legalitatea acestui gest, pot fi analizate si sanctionate de oricine, citind documentele atasate acestui S.O.S.!
Pentru juristii interesati de caz, le stau la dispozitie documentele legale.
Pentru jurnalistii intersati de caz, materialele deja publicate de alti colegi de breasla, fotografiile si filmuletele postate pe net, le stau la dispozitie.
Pentru autoritatile indrituite sa se autosesizeze de acest caz, toate documentele oficiale, le stau la dispozitie.
Pentru noi, ceilalti, simpli cetateni, toata aceasta drama o putem transforma intr-o poveste cu happy-end daca cu totii am contribui la sindicalizarea unor sume de bani si materiale de constructie pentru amenajarea a doua grajduri, inca disponibile si autorizate ca adapost pentru cainii strazii, in localitatea Fundulea.
Georgiana Vaduva-presedintele Fundatiei “Cainii strazii” ofera cazare acestor animale chinuite si orfane, dar, la randu-i are nevoie de ajutor pentru a putea infaptui aceasta mare responsabilitate.
Detalii despre aceasta unica sansa de trai decent si protejat a acestor animale scapate de prigoana basesciana, va poate da Georgiana Vaduva personal-telefon: 0721 512 645.

joi, 30 iulie 2009

Elodia de Teleorman



Povestea incepe in 1998. Intr-o seara, fratii Stefan si Marian Nancu s-au certat si apoi s-au luat la bataie, chiar in casa. De atunci, nu se mai stie nimic de mezin, Stefan.
Dupa noaptea cu pricina, Marian a inceput sa le spuna tuturor ca fratele sau a plecat in strainatate. Si totusi, mama celor doi i-a declarat disparitia la politie.
Au urmat audieri, testari cu poligraful, cautari. Toata familia a trecut pe la sectie. Spuneau o singura varianta: pur si simplu nu l-au mai gasit pe Stefan acasa.
Opt ani, ancheta a batut pasul pe loc, desi detectorul de minciuni aratase de doua ori ca fratele si iubita celui disparut sunt “nesinceri”. Nu era suficient. Nu era o proba. In 2006, cei doi au mai dat un test si au fost confruntati. Femeia a cedat: “Da, fratii au avut un conflict in noaptea disparitiei”, a recunoscut. A spus ca a vazut cum Marian tareste ceva dupa el, inhama calul la caruta si pleaca. S-a mai intors in zori.
Degeaba insa marturia, degeaba testul poligraf. Lipsea cadavrul.
Au mai trecut doi ani si, la fel ca in cazul Elodia, procurorii nu au putut sa faca altceva decat sa astepte. In aprilie 2008, un barbat care facea sapaturi in spatele unei stane a dat peste un schelet. Cheia dosarului se afla ascunsa intr-o groapa la 6 kilometri distanta de locul in care s-a petrecut crima. Oasele au fost duse la expertiza. Si dupa un an a venit anuntul: apartin lui Stefan Nancu.
Cel care a facut sinistra descoperire era, culmea, chiar prietenul cel mai bun al victimei, care timp de 11 ani a tot sperat ca Stefan sa fie in viata.
Exact ca alt suspect celebru, Cristian Cioaca, Marian Nancu se comporta ca si cum nu stie adevarul, dar tare ar vrea sa-l afle.

luni, 29 iunie 2009

Meserii inutile: ziarist

În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România – Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile“ (826115) şi „zidar coşuri fabrică“ (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.
Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu – de pildă – care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.
Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!“, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!“. Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata“. Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece“. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.
E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele“, fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.
Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.
Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)
Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă. Lelia MUNTEANU

Dobitocii care m-au criticat de multe ori pentru ceea ce am scris sau pentru că mi-am "permis" să-i atac în ziar ar putea să-mi ... facă o felaţie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care mi-au spus că meseria de ziarist nu există, iar ceea ce face un ziarist poate face orice prost. Citind aceste randuri mi-am amintit de o jegoasa, care se crede mare sef in Primaria Alexandria... nu ma lasa inima sa nu o postez si pe blog...

http://www.youtube.com/watch?v=I4F_LYWIsQ8

joi, 25 iunie 2009

Nunta in cer

Moartea i-a unit pe vecie. Asa se incheie povestea vietii a doi tineri din Arges, care peste o saptamana ar fi trebuit sa se ia. Au avut parte insa de un sfarsit cumplit. Cei doi logodnici si parintii ei au murit, in dimineata zilei de 25 iunie, intr-un cumplit accident de circulatie pe E70, la iesirea din localitatea Vitanesti.

luni, 25 mai 2009

Nimic nou sub soare

- Ai văzut Plouă!
- Da Dă-mi link-ul...

Sâmbătă dimineata soarele m-a trezit aşa cum nici în cursul săptămânii nu reuşeşte să o facă, încă e la ora 8. Nici nu m-am at bine jos in pat că am pornit imediat computerul. Messengerul intră automat, yahoo mail, gmail, hotmail pe toate repede să vad cu ce respiră azi lumea. Deschid reader-ul - acolo vreo 70 de ziare si agenii… Ştiri, senzatii, catastrofe, violuri, revolutii, limpa îmi sare în cap cu noi update-uri de la vreo 300 de followers de la câteva conturi. Nu observ bine că deja se apropie amiaza.
Dau fuga până la magazin să-mi iau nişte tigări şi o sticlă de suc. Cam asa decurg zilele multor tineri de astăzi care se refugiază în blogging, twitter-ing si în chat-uri cu “friends”-ii din reţelele sociale. De ce tinerii au nevoie să piardă frumoasele zile de vară în camerele apartamentelor si cu nasul în monitorul de 85 de Hz Ne lăudăm unul altuia cu prieteni mulţi, cu poze haioase si cu polemici pe forumuri
care ne dau certitudinea că noi suntem o voce importantă si opinia noastră chiar contează. De fapt realitatea tinde să devină una virtuală, cu bani virtuali, revolutii virtuale, cu prieteni virtuali pe care îi vedem doar prin webcam în pozele recent uploadate pe twitpic sau pe aceleasi retele sociale.
Pe cât de departe se află societatea modernă faţă de realităţile descrise în filmele copilăriei noastre, Star Trek sau Terminator sau Matrix… Devenim invizibili. Omul modern nu mai simte realitatea, nu simte că trăieste, iar reţelele sociale vin ca un medicament de amortizare a stresului. Individualismul liberal chiar încurajează dezvoltarea acestor reţele pentru a putea obţine un profit maxim si o societate care să fie alungată în realitatea unei lumi care nu există. Omul simte că trăieste doar atunci când polemizează pe forumuri. Priveste stirile la TV, află vremea de pe Yahoo. Citeste ziare din reader si se distrează pe pagini cu video-on line full lench. Nu în zadar circulă gluma - “Ai văzut Plouă! - Da Dă-mi link-ul”.
Din păcate, constat nu doar dedublarea personalităţii, dar si faptul că omul pierde simţul realităţii, nu simte că există, nevroze permanente, în cap stă doar cu imaginarul realităţii care devine model pentru generaţia care vine. Haosul controlat, timpul care se accelerează, viaţa care se simplifică până la absurd, totul codificat în chip-uri si limbajul 0 si 1.
A mai trecut o zi, parcă a trecut o oră, iarăsi este târziu. Abia de mă pot rupe de la discuţia febrilă de pe Facebook si de la a mai upload-a ceva pe youtube, pe widdler sau 220.ro. Ne secătuim limbajul cu englezismele care invadează creierul unui tânăr, care a păsit în lumea cuprinsă de agonia virtualului binar. E un proces mai satanic decât rusificarea forţată a ţarismului. Pe la 2 dimineaţa îmi pun Relax.Fm în căstile din urechi si adorm până mâine, iarăsi la 7-8 dimineaţa, unde iarăsi mă asteaptă cei peste 300 de colegi de pe yahoo messenger împreună cu Twitter-ul si webcam-ul ameţit de hard rockul românesc, care îmi povesteste viaţa pe care o duc si cam ce ne mai asteaptă…
Pun Smookie, apoi Bon Jovi si stiu că mai pierd astăzi puţin timp să le uploadez peste tot, să trimit link-uri la cât mai multă lume de pe yahoo groupuri cu nădejdea că poate cineva se va revolta de lumea modernă în schimbul revoluţiei conservatoare care începe de la revenirea la primordial. În fiecare zi măcar 20 de minute pentru cauză.
Revenirea la tradiţia si crezul neamului este necesară pentru a da o speranţă generaţiilor care vin după noi. Mulţi dintre prietenii nostri ne cunosc doar din perspectiva limbajului binar si nu ne-au cunoscut decât sub forma unor fisiere pe care adesea le-au dat “Delete”.
Cum este viaţa ta, fără Dumnezeu, fără tradiţie si ierarhie si cu multă libertate demonică

multumesc colegului Mihail Tanase...

vineri, 15 mai 2009

Testul de dimineata

Merita sa incerci. Daca reusesti sa descifrezi primele cuvinte, creierul este atat de destept incat va reusi sa descifreze toata fraza fara prea mari probleme.

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.


Daca ai reusit sa-l citesti si sa-l intelegi, esti inteligent.

DACA NU ai putut sa-l descifrezi... PROBABIL CA INCA DORMI sau NU GANDESTI!

joi, 7 mai 2009

Avem timp..., dar prea putin!

Romania lui Paler


Despre dezastrul Romaniei

Cand vine vorba de maestrul Octavian Paler nu pot comenta. Mi-am amintit de una dintre sutele de poezii ale lui si am vrut sa va impartasesc si voua din placerile mele.

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza
CE ai in viata Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Din pacate s-au scurs doi ani de cand maestrul Octavian Paler a trecut in nefiinta.

Octavian Paler
2 iulie 1926 - 7 mai 2007

vineri, 3 aprilie 2009

Prietenia?

Am vazut acum cateva zile un film excelent, care m-a impresionat: Marley & Me. Prezentat ca un film de comedie "Marley" (dupa marele cantaret Bob Marley) se dovedeste a fi, pana la urma, un film fara happy end. Pentru ca nu mi-a placut niciodata sa-mi povesteasca cineva ce se intampla intr-un film si care este povestea, nu am sa fac nici eu asta, doar te invit daca esti iubitor de animale, sa nu ratezi acest film.
Dar pentru ca m-a impresionat atat de tare acest film nu pot sa nu scriu cateva dintre cuvintele unuia dintre actorii principali vis-a-vis de caini.

"Câinele nu are la ce folosi o masinã luxoasã, case mari, haine de designer.
O aruncare a bãtului îi este suficientã.
Pentru un câine nu conteazã dacã esti sãrac sau bogat, destept sau prost.
Dã-i inima si el ti-o va da pe a lui.
Despre câti oameni poti spune acest lucru? Câti oameni te pot face sã te simti rar, pur sau special?
Câti oameni te pot face sã te simti... EXTRAORDINAR?"

Daca nu ti-a venit pana acum nimeni in minte, poate ar fi cazul sa-ti iei un caine.
Eu am deja unul, il am pe ALBINUTA.