marți, 23 septembrie 2008

Strategia “copy / paste”

În urma materialului prezentat de cotidianul nostru referitor la strategia locală de dezvoltare a municipiului Alexandria, copiată după cea a oraşului Salonta, mai mulţi consilieri locali ai opoziţiei, PD-L şi PRM, ne-au dat o mână de ajutor şi ne-au trimis cele două strategii, pentru a le compara singuri. În urma unei simple analize am constatat cu stupoare că cele două proiecte seamănă izbitor de mult, capitole întregi sunt copiate până la virgulă. Pentru a nu observa însă cei de la Salonta (sâc!) şi a avea probleme cu ei, cei care au “compus” strategia oraşului Alexandria au schimbat totuşi ceva, dimensiunea şi fontul cu care a fost scris documentul cu pricina. Dacă în strategia originală a oraşului Salonta sunt doar 31 de pagini, iată că cei de la Alexandria au reuşit performanţa să încropească 61 de pagini cu tabele şi grafice.
Pentru a nu vă plictisi foarte mult, vom da doar câteva exemple din cele două strategii. Vom începe cu ultimul capitol din ambele strategii.
La pagina 50 a strategiei municipiului Alexandria se scrie: “Pentru monitorizarea strategiilor la nivelul municipiului Alexandria s-a înfiinţat în conformitate cu H.G. NR.246 /2006, prin Hotărîrea Consiliului Local Alexandria nr.64 din 28.07.2007, Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice (U.L.M.). Această unitate de monitorizare urmează ca trimestrial să facă evaluarea împlementării strategiei locale şi să elaboreze strategii proprii pentru a monitoriza operatorii ce îşi desfăşoară activitatea în raza municipiului.”
În cealaltă strategie, dar la pagina 31, citim că: “Pentru monitorizarea strategiilor la nivelul municipilui Salonta s-a înfiinţat în conformitate cu H.G. NR.246 /2006, prin Hotărîrea Consiliului Local Salonta nr.215 din 26.10.2006, Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice (U.L.M.). Această unitate de monitorizare urmează ca trimestrial să facă evaluarea împlementării strategiei locale şi să elaboreze strategii proprii pentru a monitoriza operatorii ce îşi desfăşoară activitatea în raza municipiului.”
Mergem mai departe, pe aceeaşi pagină în strategia alexăndreană, şi la capitolul referitor la MĂSURI LA NIVEL LOCAL scrie “Consiliul local, cu consultarea operatorilor de distribuţie, vor coordona realizarea investiţiilor conform listei de priorităţi, întocmite de Unitatea de management al programului. Odată cu extinderea reţelelor electrice se realizează şi reţeaua de iluminat public. Prin programul ,,Electrificare 2007-2009,, ,se doreşte:..”
Deşi veţi avea impresia, după ce veţi citi exact acelaşi lucru şi în strategia municipiului Salonta, că este o greşeală de-a noastră, vă spunem că alţii sunt incompetenţi şi nu sunt în stare să scrie câteva pagini privind dezvoltarea oraşului în care trăiesc.
“Consiliul local, cu consultarea operatorilor de distribuţie, vor coordona realizarea investiţiilor conform listei de priorităţi, întocmite de Unitatea de management al programului. Odată cu extinderea reţelelor electrice se realizează şi reţeaua de iluminat public. Prin programul ,,Electrificare 2007-2009,, ,se doreşte:…”, scrie în strategia celor de la Salonta.
Şi doar un ultim exemplu mai dăm, pentru că deja credem că am demontrat ceea ce era de demontrat. În capitolul 1 în strategia municipiului Salonta scrie: „Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice în Municipiul Salonta, înfiinţată prin Hotărîrea Consiliului Local nr. 215 din 26.10.2006, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are în competenţă monitorizarea serviciilor publice de la nivelul municipiului Salonta, dar şi elaborarea strategiilor şi a planurilor de implementare unitare la nivel delocalitate”.
„Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice în Municipiul Alexandria, înfiinţată prin Hotărîrea Consiliului Local nr. 64 din 28 iunie. 2007, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are în competenţă monitorizarea serviciilor publice de la nivelul municipiului Alexandria, dar şi elaborarea strategiilor şi a planurilor de implementare unitare la nivel de localitate”, scrie în strategia din Alexandria.
De această dată cei din Alexandria au fost atenţi şi au schimbat numele de Salonta în Alexandria, în rest… rămâne să trageţi dumneavoastră concluzia.

luni, 22 septembrie 2008

Pretul carnii batut de zacusca

Ploaia care s-a abătut peste judeţul nostru a crescut preţurile în pieţe. Drept urmare, în mai puţin de o săptămână, preturile legumelor aproape că s-au dublat. A devenit un lux pentru gospodine să facă, pentru la iarnă, câteva borcane de zacuscă.
Redactorii cotidianului nostru au luat ieri dimineaţă pulsul pieţei, făcând o listă cu ingredientele necesare pentru prepararea de zacuscă. După un calcul simplu, am ajuns la stupefianta concluzie că avem nevoie pentru doar 20 de borcane de zacuscă de mai bine de 100 lei şi o zi întreagă de muncă.
Pentru a prepara zacusca avem nevoie de: 8 kg de vinete (3 lei kilogramul); 10 kg ardei gogoşari sau kapia (5 lei kg); 2 kg ardei gras (4 lei kg); 2 kg de ceapă (2,5 lei kg); 1 kg de morcovi (2,5 lei); 1 litru ulei (7 lei); 1 kg roşii (3 lei) şi sare.
De milionul pe care ar trebui să-l dăm pentru zacuscă, putem cumpăra cel puţin 5 kilograme de carne de porc sau miel şi peste 12 kg de pui.
Gospodinele de până în 45 de ani preferă să cumpere, în general, numai legume pe care nu le găsesc pe parcursul iernii în piaţă sau în supermarketuri. Multe dintre acestea spun că au ajuns la această modalitate deoarece „preţurile din sezonul rece nu diferă foarte mult de cele de acum”.
“Am renunţat de foarte mul timp la mentalitatea că vine toamna şi trebuie să îmi golesc portofelul pentru a pune la păstrat în cămară borcane cu zarzavat şi tot felul de tocane. Este o mentalitate învechită. De ce să cumpăr de acum legume, când ele se găsesc şi pe parcursul sezonului rece? Mai bine cumpăr atunci zarzavat proaspăt, pentru că este mult mai sănătos decât cel pus la borcan. În ceea ce priveşte zacusca şi tocana de toamnă, vreau să vă spun că şi acestea se găsesc gata preparate în magazin şi nici nu sunt foarte scumpe. În acest fel economisesc şi timp şi bani”, ne-a spus în fugă o tânără gospodină.
Preţurile mari la legume îngrozesc, însă, persoanele în vârstă, deoarece, din amărâta de pensie, trebuie, pe lângă celelalte cheltuieli, să cumpere şi necesarul de legume. Multe dintre gospodinele mai în vârstă susţin că anul acesta vor umple cămara mai mult cu ceapă şi cartofi, pentru că au cele mai mici preţuri. La unison însă, toate ne-au spus că speră ca preţurile să scadă la legume, pentru a reuşi să cumpere măcar câte puţin din fiecare.
“Stau la bloc şi nu am posibilitatea să îmi plantez legume, sunt nevoită să mă aprovizionez din piaţă. Anul acesta cred că multe dintre specialităţile toamnei vor deveni amintiri din vremurile bune”, sustine una dintre gospodinele pensionare.
Nici pentru comercianţi situaţia nu este mai bună. Aceştia sunt dezamăgiţi pentru că potenţialii cumpărători nu se îngrămădesc să le cumpere marfa. Ei susţin că preţurile se stabilesc în funcţie de sezon şi de preţul pieţei.

joi, 18 septembrie 2008

Sunteţi penibili !

Conducerea Primăriei Alexandria face ce face şi reuşeşte să cadă în penibil. De această dată şefii din primărie au copiat de pe internet strategia locală de dezvoltare a municipiului Salonta şi au schimbat pe ici pe colo numele, din Salonta în Alexandria.
Din păcate pentru ei, atât de mult şi-au dat silinţa în legătură cu acest proiect, încât au omis de mai multe ori să modifice numele.
Aflată pe ordinea de zi în şedinţa de marţi a consiliului local, strategia municipiului Salonta, pardon, Alexandria, a fost în cele din urmă votată şi asta pentru că primarul Victor Drăguşin a reuşit în urma aranjamentelor cu PNL şi PC să aibă majoritate în consiliul local.
Consilierul PD-L, Adrian Bădulescu, cel care a descoperit “furtul” proiectului, a reuşit să-i convingă pe colegii săi de la PD-L şi PRM să voteze împotriva acestui proiect, dar numărul de voturi împotrivă a fost insuficient pentru ca acesta să cadă.
“Nouă ni se prezintă înainte de şedinţele de consiliu local proiectele de hotărâri. Una dintre aceste hotărâri ne-a fost prezentată sub formă de CD, poate special pentru ca unii dintre consilieri să nu o poată citi. După ce l-am citit am constatat că „Strategia locală privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice a municipiului Alexandria” este copiată din altă parte. Mai mult decât atât, după ce am observat că este copiat, am constatat că au copiat chiar cuvânt cu cuvânt şi nu au schimbat nici măcar numele localităţii de unde l-au furat.
La sfârşitul şedinţei, iniţiatorii proiectului mi-au justificat că între timp au observat şi ei această greşeală şi au corectat-o, deci nu mai scrie Salonta, ci Alexandria, în rest are aceeaşi formă”, ne-a spus consilierul local.
Suntem curioşi şi îl întrebăm pe această cale pe primarul Victor Drăguşin, ce asemănare este între Alexandria şi Salonta? Acest proiect nu are cum să se adapteze oraşului nostru sub nici o formă, pentru că în primul rând obiectivele oraşului nostru sunt cu totul altele faţă de cele ale municipiului Salonta.

vineri, 12 septembrie 2008

Drăguşin pus la zid de alexăndreni

Primarul Alexandriei, Victor Drăguşin a uitat cum este să umble pe străzi, alături de “muritori”, cei care de altfel l-au pus primar, şi se mulţumeşte să afle de problemele contribuabililor doar de pe pagina personală de internet.
Cu toate că este “conectat continuu” la viaţa oraşului, Victor Drăguşin pare mereu luat pe nepregătite de întrebările cetăţenilor. Din dorinţa de a da totuşi un răspuns tuturor celor care-i calcă pragul site-ului, primarul este tot mai des prins în şah. Un astfel de exemplu este răspunsul postat ieri, la întrebarea unui locuitor nemulţumit de mizeria lăsată în urma asfaltării podului de peste râul Vedea.
“Ştiu că poate nu depinde în aşa măsură de dumneavoastră, dar astăzi am rămas stupefiat când am observat că nici măcar cei care au lucrat la podul peste Vedea înspre Bucureşti nu au nici cel mai elementar bun simt...!!!!
Ce firmă s-a ocupat de asfaltarea podului? Vechiul asfalt a fost pur şi simplu aruncat peste pod, pe ambele părţi... e plin de pietroaie şi de smoală, o mizerie de nedescris...
CHIAR TELEORMANUL ESTE JUDEŢUL CU CEI MAI NESIMŢIŢI OAMENI? ERA GREU SĂ SE STRÂNGĂ ACEA SMOALĂ VECHE ŞI SĂ SE DUCĂ LA GROAPA DE GUNOI? FIRMA CARE S-A OCUPAT DE ASFALTARE ARE ÎN SUBORDINE NIŞTE IDIOŢI!
Când oare se va termina cu această mentalitate şi acest comportament din evul mediu? Toată zona de acolo (Vedea pod nou) este sub orice critică... numai gunoaie... munţi întregi..., iar toţi pomii care au fost în zonă AU DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. SUB ORDINUL CUI? CU CE SCOP? DE CE S-AU FĂCUT DEFRIŞĂRILE ALEA ŞI ACUM E NUMAI TEREN VIRAN ÎMBÂCSIT DE GUNOAIE? PARCĂ MAI RĂU CA LA NOI NU E NICĂIEREA... ŞI MAI SUNTEM ŞI CAPITALĂ DE JUDEŢ... ROG AŞTEPT RĂSPUNS URGENT LA PROBLEMA SESIZATĂ! Vă mulţumesc”, întreabă furios Adrian, un alexăndrean nemulţumit de mizeria care rămâne de fiecare dată în urma tuturor lucrărilor efectuate în oraşul nostru.
Cum era de aşteptat, primarul Drăguşin s-a spălat pe mâini, mai mult decât atât el încercând să-i „cureţe” şi pe cei care au lăsat mizeria în urmă.
“Vă informez că asfaltul rezultat din frezări, am dispus şi a fost dus pe drumul de la "ruscă", după urcarea pantei la fosta fabrică de mobilă. Puteţi să verificaţi. Că au fost şi "scăpări", este adevărat că mai avem de lucrat la capitolul civilizaţie. Referitor la defrişările plopilor, ordinul a fost dat de Ocolul Silvic Alexandria, care este şi proprietarul terenurilor respective. Am să încerc să fac un transfer de teren, să le ofer islaz pentru împăduriri şi să trecem în patrimoniul Consiliului Local terenul de dincolo de râul Vedea”, a răspuns Victor Drăguşin.
După acest răspuns, redactorii cotidianului nostru s-au deplasat la faţa locului pentru a vedea dacă într-adevăr mizeria produsă de cei care au reparat podul a fost ridicată. Stând de vorbă cu mai mulţi ciobani, care bântuie de astă-primăvară pe malurile Vedei, în zona respectivă, am aflat că de mai bine de 3 luni, nici un lucrător al primăriei sau de la oricare altă instituţie a primăriei nu a coborât podul de peste râul cu pricina.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Liviu Dragnea, blestemat de unii dintre nanoveni

La Nanov, între localitate şi râul Vedea există un punct de lucru al celebrei firme Tel Drum, în cadrul căreia funcţionează o staţie de concasare a “cataroaielor” de bazalt, care se transformă în materia primă cunoscută sub numele de piatră concasată, folosită la drumuri. Până aici nimic ieşit din comun.
Dar lipsa unei minime preocupări pentru problemele de mediu şi pentru amenajarea unei căi de circulaţie corespunzătoare pentru basculantele uriaşe care aduc blocurile de piatră a transformat viaţa locuitorilor din proximitate într-un adevărat calvar. Praful rezultat din procesul de concasare şi trepidaţiile produse de maşinile de mare tonaj i-au adus la disperare pe nanovenii din zonă, care vor cu orice preţ ca “gigantul financiar Tel Drum”, cum l-a numit cu preţiozitate unul dintre ei, să pună lacătul pe porţile punctului de lucru, dacă nu e în stare să elimine cauzele care produc nemulţumirea oamenilor.
În acest sens, mai mulţi locuitori au început să strângă semnături prin sat pentru închiderea Tel Drum. Aceştia sunt nemulţumiţi pentru faptul că, de mai bine de câţiva ani, nu mai pot să doarmă, casele s-au deteriorat vizibil din cauza maşinilor de mare tonaj care trec pe lângă gospodăriile lor, plantele din curte sunt murdare de ţărână, iar curţile sunt pline de pungi şi alimente aruncate de şoferii care aşteaptă să fie încărcaţi sau cântăriţi la firma cu pricina.
Deşi spun că au făcut mai multe sesizări, atât la primărie, cât şi la mediu, nici până în ziua de azi nu s-a schimbat nimic.
“Am depus cereri, am făcut plângeri, dar nimic... Peste tot ni se spune că e firma lui Dragnea şi nu au ce să-i facă. Vreau să vă spun că din cauza prafului, nu poţi să atârni pe sârmă nici măcar o haină, pentru că în doar câteva minute este mai murdară decât a fost înainte să o speli. Acum este cald, este vară, vrei şi tu să iei masa în curte, că te prăjeşti în casă, nu ai cum, pentru că rişti să te îmbolnăveşti. Tot praful, toată mizeria care iese pe furnalul fabricii se aşează pe mâncarea ta.
Cât e Dragnea la putere nu va lua nimeni nici o măsură”, ne-a spus unul dintre semnatarii petiţiei pentru închiderea firmei Tel Drum.
Altă casă, probleme şi mai mari. Cu cât eşti mai aproape de porţile gigantului, “rănile” produse de maşinile de mare tonaj sunt tot mai vizibile.
O bătrânică, cu un şorţ la brâu, urcată pe scară se chinuieşte cu câteva mâini de ciment să astupe crăpăturile produse casei de TIR-urile supraîncărcate cu nisip sau pietriş.
“Mi-a crăpat casa, domnule, ce îi fac eu? În ritmul ăsta până la iarnă cade pe mine. Acoperişul s-a lăsat, geamurile s-au înclinat. Şi-ar face mare pomană cel care închide fabrica asta. Trec domne’ cu maşini de 65 de tone, chiar şi la 12 noaptea. Uruie motoarele până dimineaţa, nu poţi să dormi. Când pleacă, se zguduie patul cu mine”, ne-a mărturisit bătrâna, în timp ce împingea cu degetele cimentul în crăpăturile casei.
Ne facem curaj şi mergem mai departe. În curtea vecină, doi bătrânei storceau strugurii. Când aud că suntem de la presă lasă treaba şi ne invită în curte pentru a-şi vărsa oful.
Bărbatul, capul familiei este resemnat şi spune că a ajuns la capătul puterilor şi nu mai poate trăi în aceste condiţii. Intrăm în casă… Dezastrul provocat de Tel Drum ne lasă fără cuvinte. Tavanul s-a lăsat şi poate să cadă oricând peste cei doi. Bărbatul nu spune nimic, împinge în schimb cu mâinile bătătorite şi pline de trudă în tavan: “aici este munca mea de-o viaţă”.
Din spate, vocea soţiei ne invită în curte pentru a ne arăta nesimţirea şoferilor care aşteaptă lângă ograda lor, la rând, pentru a fi încărcaţi. “Îşi fac nevoile pe gardul nostru. Aruncă sacoşele cu mâncare în curte, peste roşiile mele”, spune cu mâhnire femeia.
Când vine vorba despre acţionarii Tel Drum, bărbatul, om simplu de la ţară, ne arată că ştie cine sunt cei care i-au provocat atâtea necazuri.
“Dragnea este miliardar. A făcut bani din necazurile altora. Nu se gândeşte la oameni. El să fie miliardar, să-i meargă bine şi noi să murim. Când m-am dus acum un an să fac plângere la primărie, fostul primar Drăgan Petre mi-a spus: « Ce domne’ nu ai văzut la ştiri că peste tot prin ţară se prăbuşesc casele? Dacă nu ai făcut-o bine! ».
„Domnule, acolo casele cădeau de la Dumnezeu, că au venit apele, dar ăştia vor să ne omoare ei”, a adăugat omul, dezamăgit de oamenii politici care s-au perindat la conducerea acestei ţări de 18 ani încoace.
Poate că domnul Dragnea, ca om de stânga ce este, se gândeşte la soarta acestor oameni care, după ce au muncit o viaţă întreagă, îşi văd distrusă munca, iar mulţi dintre ei îşi trăiesc bătrâneţile în acest adevărat iad, care le grăbeşte trecerea în lumea acelor drepţi.
Ceea ce ne nedumereşte însă este nepăsarea autorităţilor care se ocupă cu problemele de mediu. În timp ce alţi agenţi economici, cu probleme minore, în raport cu cele de la punctul de lucru al Tel Drum, sunt sufocaţi de controale şi bombardaţi cu amenzi, de celebra firmă nu se atinge nimeni. Ce părere aveţi despre această situaţie domnule prefect Zorinel Niculcea, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu?
Sunteţi mulţumit de modul în care acţionează instituţiile respective? Dacă “nu”, aşteptăm să vedem ce măsuri veţi lua.

vineri, 5 septembrie 2008

Hotărârile Consiliului local sunt făcute ca să fie încălcate

Într-un articol trecut vă semnalam un abuz urbanistic la unul dintre blocurile de pe strada Dunării. Chiar în staţia 1 Mai se contruieşte de mai multe luni un magazin. Până aici, nimic rău. Problema cu această construcţie vine însă, de la refuzul vecinilor de a-şi da acordul pentru construcţia de sub geamul lor. Cu toate că era normal ca această construcţie să fie sistată până se făcea lumină în acest caz, lucrarea nu a fost oprită.
Ieri am fost informaţi de unul dintre locatarii blocului 905 despre faptul că acea construcţie este foarte aproape de terminare, şi că nu s-a respectat proiectul aprobat de Consiliul Local, beneficiarul ocupând o suprafaţă mult mai mare din domeniul public.
Dar se pare că la Alexandria nerespectarea hotărârilor cosiliului local nu reprezintă o excepţie, ci tind să devină o regulă.
Fostul consilier PSD Dumitru Tulpan, implicat şi în scandalul provocat în campania electorală de publicarea şi difuzarea pe posturile de televiziune a unui film în care erau prezentaţi Slăbescu şi Drăguşin luând şpagă, a ocupat şi el o suprafaţă de teren de pe domeniul public. Bineînţeles că mai mare decât cea aprobată prin hotărârea de consiliu local.
Dar cel mai evident dispreţ pentru hotărârile organismului din care el însuşi face parte l-a dovedit Florea Voicilă. Conform hotărârii fostului consiliu local, din care a făcut de asemenea parte, echipa CF „MARA”, care reprezintă municipiul în divizia D a primit dreptul de a desfăşura meciurile de acasă pe stadionul municipal. Dar acolo Florea Voicilă face legea şi nici intervenţia primarului Victor Drăguşin n-a avut „prea mare succes”. Până la urmă, „generosul” Voicilă a deschis vestiarele dar a început să-i şicaneze pe reprezentanţii clubului „MARA”. Ba că plasele sunt „la ţară”, ba că una, ba că alta…că bieţii jucători au fost cât pe-aci să piardă cu 3-0.
E greu de înţeles atitudinea fostului mare fotbalist care dovedeşte că la el talentul e invers proporţional cu fairplay-ul.
Şi pentrtu ca tacâmul să fie complet, aflăm în ultimul moment că CF „MARA” va disputa meciul de azi pe terenul din Buzescu. Pentru că Voicilă a făcut din nou „talente”, după cum s-a exprimat un delegat al echipei, şi oamenii n-au vrut să piardă meciul cu 3-0, prin neprezentare, şi fiind pentru a doua oară în această situaţie ar fi fost excluşi din competiţie.
Rămâne de văzut ce atitudine vor adopta consilierii locali şi reprezentanţii primăriei faţă de Voicilă, care-i sfidează prin nerespectarea unor hotărâri care n-a fost încă abrogată.
Vom reveni asupra acestei problele în numerele noastre viitoare.