Într-un articol trecut vă semnalam un abuz urbanistic la unul dintre blocurile de pe strada Dunării. Chiar în staţia 1 Mai se contruieşte de mai multe luni un magazin. Până aici, nimic rău. Problema cu această construcţie vine însă, de la refuzul vecinilor de a-şi da acordul pentru construcţia de sub geamul lor. Cu toate că era normal ca această construcţie să fie sistată până se făcea lumină în acest caz, lucrarea nu a fost oprită.
Ieri am fost informaţi de unul dintre locatarii blocului 905 despre faptul că acea construcţie este foarte aproape de terminare, şi că nu s-a respectat proiectul aprobat de Consiliul Local, beneficiarul ocupând o suprafaţă mult mai mare din domeniul public.
Dar se pare că la Alexandria nerespectarea hotărârilor cosiliului local nu reprezintă o excepţie, ci tind să devină o regulă.
Fostul consilier PSD Dumitru Tulpan, implicat şi în scandalul provocat în campania electorală de publicarea şi difuzarea pe posturile de televiziune a unui film în care erau prezentaţi Slăbescu şi Drăguşin luând şpagă, a ocupat şi el o suprafaţă de teren de pe domeniul public. Bineînţeles că mai mare decât cea aprobată prin hotărârea de consiliu local.
Dar cel mai evident dispreţ pentru hotărârile organismului din care el însuşi face parte l-a dovedit Florea Voicilă. Conform hotărârii fostului consiliu local, din care a făcut de asemenea parte, echipa CF „MARA”, care reprezintă municipiul în divizia D a primit dreptul de a desfăşura meciurile de acasă pe stadionul municipal. Dar acolo Florea Voicilă face legea şi nici intervenţia primarului Victor Drăguşin n-a avut „prea mare succes”. Până la urmă, „generosul” Voicilă a deschis vestiarele dar a început să-i şicaneze pe reprezentanţii clubului „MARA”. Ba că plasele sunt „la ţară”, ba că una, ba că alta…că bieţii jucători au fost cât pe-aci să piardă cu 3-0.
E greu de înţeles atitudinea fostului mare fotbalist care dovedeşte că la el talentul e invers proporţional cu fairplay-ul.
Şi pentrtu ca tacâmul să fie complet, aflăm în ultimul moment că CF „MARA” va disputa meciul de azi pe terenul din Buzescu. Pentru că Voicilă a făcut din nou „talente”, după cum s-a exprimat un delegat al echipei, şi oamenii n-au vrut să piardă meciul cu 3-0, prin neprezentare, şi fiind pentru a doua oară în această situaţie ar fi fost excluşi din competiţie.
Rămâne de văzut ce atitudine vor adopta consilierii locali şi reprezentanţii primăriei faţă de Voicilă, care-i sfidează prin nerespectarea unor hotărâri care n-a fost încă abrogată.
Vom reveni asupra acestei problele în numerele noastre viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
* Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
* Nu folositi limbaje licentioase.
* Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
* Daca mesajul trimis nu apare imediat pe blog nu te impacienta. Acesta va fi publicat in cel mai scurt timp. Nu trebuie sa-l trimiti de 2, 3 sau 9 ori.