sâmbătă, 31 octombrie 2009

Violatorii de la Alexandria, reţinuţi pentru 29 de zile

Aşa cum am promis revin asupra arestărilor efectuate de poliţie în municipiul reşedinţă de judeţ. Conform comunicatului de presă emis de poliţia judeţeană, cei cinci inculpaţi au fost reţinuţi de către organele de poliţie pe termen de 24 de ore, ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei, în data de 29 octombrie 2009, fiind apoi conduşi la procuror. Prin referatul nr. 3184 P/2009 din data de 30 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a propus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 zile a următorilor inculpaţi: Alin F., Ionuţ O.T.V., Marius Ş.M., Marinel E.G.N. şi Alexandru M.T., pentru infracţiunile de viol şi lipsire de libertate.

În sarcina lui Marius Ş.M. s-au reţinut, pe lângă cele două fapte de mai sus, şi infracţiunile de lovire şi ameninţare, iar în ceea ce priveşte pe Alexandru M.T., acestuia i s-au reţinut şi infracţiunile de tâlhărie şi şantaj.

Motivul arestării celor cinci este faptul că în seara zilei de 07 octombrie 2009, în jurul orelor 19.00, împreună cu alte două persoane rămase neidentificate până în prezent, au constrâns-o pe tânăra A.M.G., prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, să întreţină raporturi şi relaţii sexuale, folosind în acest scop locuinţele lui Ionuţ O. T.V. şi Marinel E.G.N.

Derbedeii nu s-au oprit aici şi au sechestrat-o timp de mai multe ore după consumarea relaţiilor sexuale şi dând dovadă de un sadism inimaginabil pentru vârsta lor au încătuşat-o.

În timpul anchetei s-a dovedit că Marius Ş.M. şi Alexandru M.T. l-au deposedat pe Ştefan V.S. de două telefoane mobile, prin ameninţare, şi că în data de 04 august 2009, în jurul orelor 15.30, Marius Ş.M. a exercitat acte de violenţă asupra Ancuţei I.A. cauzându-i leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare. Acesta a fost evenimentul care a încheiat o serie întreagă de ameninţări proferate de-a lungul lunii iulie.

În cursul aceleiaşi luni Alexandru M.T. s-a comportat asemănător adresând ameninţări Roxanei M.P. şi violentând-o verbal şi fizic. Nu s-a mulţumit numai cu atâta. A folosit nişte fotografii în care victima era surprinsă în ipostaze compromiţătoare, pentru a exercita şantaj asupra ei şi a familiei acesteia ameninţând că le va face publice. În schimbul nepublicării fotografiilor a cerut bani şi până la urmă a obţinut 100 euro.

După audierea celor cinci de către procuror, s-a considerat că este necesară, în interesul urmăririi penale, măsura arestării preventive întrucât, pentru faptele grave comise de ei, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul social concret al faptelor şi făptuitorilor impune arestarea acestora. Faptul că au acţionat în grup organizat şi în dauna unei părţi vătămate minore, constituie circumstanţe agravante iar pedepsele prevăzute de lege au limite maxime foarte mari.

În cursul zilei de ieri, pentru motivele de mai sus cauza a fost înaintată la Judecătoria Alexandria, care urmează să se pronunţa cu privire la cererea de arestare preventivă. Având în vedere gravitatea faptelor, judecătorii au dispus măsura arestării pentru 29 de zile a celor cinci.

6 comentarii:

  1. pentru ceea ce au facut merita sa stea toata viata in spatele gratiilor. iti este frica sa mai iesi pe strada.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, din pacate multora le-a fost frica sa vorbeasca. Chiar un coleg de-al meu de munca a fost amenintat de Calu in timp ce-l scotea politia din casa. Poti sa te gandesti cat tupeu pe capul lui daca de fata cu politia si-a permis sa-l ameninte...

    RăspundețiȘtergere
  3. te surprinde ca a avut tupeu sa-l ameninte pe colegul tau de fata cu politistii,pe mine nu,de la astfel de scursuri nu te poti astepta la altceva,in dobitocia lui probabil a realizat ca nu i se poate intimpla nimic pt agresarea verbala adresata colegului tau,totusi trebuie sa facem"matanii"in fata judecatorului ca le-a semnat mandatul de 29 de zile,nu era exclus sa-i fi judecat in libertate

    RăspundețiȘtergere
  4. sa ne tii la curent cu cati ani de pedeapsa li se aplica...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cine au fost victimele ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Cine au fost victimele ?

    RăspundețiȘtergere

* Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
* Nu folositi limbaje licentioase.
* Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
* Daca mesajul trimis nu apare imediat pe blog nu te impacienta. Acesta va fi publicat in cel mai scurt timp. Nu trebuie sa-l trimiti de 2, 3 sau 9 ori.