În urma faptelor deosebite prin care agentul de poliţie Dorin Pîrşoaga din cadrul I.P.J. Teleorman a reuşit să asigure rapid, în condiţii meteo deosebite, transportul la domiciliul unei femei gravide intrate în travaliu a unui medic, ministrul Vasile Blaga a dispus avansarea acestuia în gradul profesional de agent principal de poliţie, înaintea îndeplinirii stagiului minim.
Reamintim că seara zilei de 7 februarie, familia unei tinere care urma să nască a solicitat sprijinul agentului principal de poliţie Dorin Pîrşoagă din localitate, întrucât avea nevoie urgent de intervenţia unui medic.
Poliţistul, care s-a transformat în moaşă, duminică noaptea, a povestit pentru Libertatea prin ce a trecut: “După o sâmbătă seară în care toate parcă mi se întâmplau numai mie, adică maşini înzăpezite sau oameni blocaţi, pe la ora 19.00, am aflat că o femeie gravidă a intrat în durerile naşterii, iar medicul de familie e blocat în Bolintin Vale”.
Dorin Pârşoagă a încercat apoi, vreo trei ore, să dea de un alt cadru medical. “Nu găseam însă pe nimeni, nici măcar vreo asistentă. Într-un final, pe la trei dimineaţa, am trezit-o din somn pe doctoriţa de la Petrom, Cornelia Frangopol, şi am dus-o la gravidă acasă. Eu şi soţul femeii am rămas lângă uşă. Am încălzit apă şi îi dădeam instrumentele. Am avut cele mai mari emoţii din viaţa mea. Parcă aveam două mâini stângi. Mă încurcam în toate aparaturile alea”, şi-a continuat povestea omul legii.
Pe la cinci dimineaţa a venit pe lume şi băieţelul. “A fost o naştere grea. Era să mor când am văzut copilul aproape strangulat. Avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului şi nu aveam instrumente care să desfunde căile respiratorii ale micuţului. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine”, a povestit, plin de emoţie, omul legii.
Agentul principal de poliţie Dorin Pîrşoagă este ajutorul sefului Postului de Poliţie Poeni, judeţul Teleorman, are 25 de ani şi a fost încadrat în MAI în urmă cu trei ani.
Vrajeala!Politistul a dus doctorita la domiciliul gravidei (care era verisoara cu prietena acestuia);oare se mai stresa daca era o oarecare?
RăspundețiȘtergereA cerut ajutor la firma de paza Securitas (prestatoare de servicii Petromului)care a trimis masina de interventie sa-i duca doctoritei instrumentele necesare de la cabinet pana la domiciliul gravidei.