În plină criză financiară, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin aruncă în stânga şi-n dreapta cu banii contribuabililor pentru primele angajaţilor săi. În vreme ce unii dintre primarii din judeţ nu au bani nici pentru salarii, lui Victor Drăguşin se pare că îi ajung banii şi pentru a-şi „motiva” angajaţii cu prime „frumuşele” de Crăciun.
Pentru acest sfârşit de an, Victor Drăguşin a „deblocat” de la bugetul Primăriei Alexandria peste 5,5 miliarde lei vechi, bani care vor fi împărţiţi personalului ce aparţine de Primăria Alexandria.
Astfel, peste 1,8 miliarde lei vechi a primit personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei municipiului Alexandria. Alte 1,8 miliarde de lei au fost date pentru personalul din cadrul Serviciului Public Administraţia Domeniului Statului Alexandria. Doar 700 milioane a reuşit primarul Drăguşin „să rupă” pentru Serviciul Public Administraţia Activităţilor Sociale, Protecţie Socială.
Nici angajaţii serviciului Public Colectare, Transport, Depozitare, Tratare Deşeuri Municipale Alexandria nu au reuşit să primească mai mult de 580 milioane lei vechi. La fel de prost, cu primele de Crăciun, vor sta şi angajaţii serviciului public Poliţia Comunitară şi asta pentru că lor le-au fost alocate doar 500 milioane. Cei mai puţini bani, şi poate ar trebui făcută o rectificare bugetară (sâc!), au primit cei de la serviciul public Sanitar Veterinar Alexandria. Aceştia vor trebui să se mulţumească să împartă doar 100 milioane.
Din cele 5,5 miliarde lei vechi, aruncate în buzunarele angajaţilor Primăriei Alexandria, se puteau planta peste 10.000 de copaci. Adunate, alocaţiile de stat pentru 13.700 de copii ajung la aceeaşi sumă cu care Drăguşin şi-a răsplătit subalternii.
La mulţi ani, stimaţi contribuabili, poate de Crăciunul celălalt se va gândi cineva şi la banii dumneavoastră! Sau poate la Paştele... cailor!