vineri, 5 decembrie 2008

În cazul morţii taximetristului Nae Georgel, ancheta continuă

Procurorul Tedi Nedelcuţă a refăcut filmul evenimentelor.
Un taximetrist şi-a pierdut viaţa la datorie, lăsând pe drumuri o soţie îndoliată şi doi copii de un an şi jumătate.
Tragicul eveniment a avut loc în seara zilei de 2 decembrie, având la bază un conflict între un tânăr din Alexandria şi mai mulţi romi din Smârdioasa.
Prezent la conferinţa săptămânală a poliţiei, procurorul criminalist Traian Nedelcuţă a furnizat presei detalii ale anchetei privind acest caz.
În rândurile următoare relatăm firul evenimentelor, aşa cum reiese din declaraţia procurorului criminalist.
„După două zile de cercetări, în sfârşit sunt în măsură să vă furnizez informaţii. Sunt multe persoane implicate şi ne-a luat ceva timp pentru a pune informaţiile cap la cap. Se pare că împreună cu domnii de la poliţie avem de muncit în continuare pentru a administra cât mai multe probe, tocmai pentru a nu lăsa nici un echivoc şi pentru a infirma eventualele supoziţii, speculaţii.
Nepotul şefului meu, Mihai Dide de 24 de ani, student la Universitatea Spiru Haret, nu este o fire calmă sau paşnică. El a mai fost cercetat de organele de poliţie, anumite cauze au fost soluţionate, iar altele sunt în curs de soluţionare. În general acesta a fost acuzat de infracţiuni mai puţin grave: vătămare corporală, conducere fără permis, o încăierare, tulburarea liniştii publice şi care de obicei nu se soluţionează neapărat cu închisoarea. De 4 ani, deşi sunt rudă , în ideea că – „băi nepoate, tu cât mai continui aşa” – nu mai sunt în relaţii bune, personale.
În urmă cu două săptămâni, nepotul a fost la un târg în Bulgaria, de unde şi-a procurat un pistol cu bile. Pistol pe care trebuia să îl declare la poliţie şi să aibă autorizaţie pentru el. Asta este o faptă pentru care urmează să fie cercetat.
În seara zilei de 2 decembrie, în jurul orelor 19.30, s-a deplasat singur la un bar situat lângă Primăria Smârdioasa, acolo unde s-a întâlnit cu un cetăţean de etnie romă, de 42 de ani, sub influenţa băuturilor alcoolice, cu care până atunci nu se cunoştea. Persoana respectivă, fără nici un motiv, a scos un cuţit cu lama de 15 centimetri, a avut loc o altercaţie în urma căreia cetăţeanul de etnie romă a început să îl ameninţe că îl omoare, că îi dă foc la casă etc.
În această situaţie, având şi pistolul cu bile asupra lui, a executat din apropiere un foc, care i-a cauzat adversarului o plagă la piciorul stâng. Cu certitudine nu i-a pus viaţa în primejdie.
După ce a fost împuşcat acesta a început să se „vaite” în barul respectiv, unde erau mai mulţi cetăţeni de etnie romă. „Uite ce mi-a făcut ăsta, m-a împuşcat”.
În acel moment, nepotul a pus mâna pe telefon şi a sunat un prieten din Alexandria pentru a-i veni în ajutor. În acelaşi timp el a plecat cu autoturismul din Smârdioasa şi s-a oprit în Ţigăneşti. A mers la un local din zona respectivă unde a propus la patru persoane, pe care până atunci nu le cunoştea, să îl ajute, în schimbul unei beri sau altceva. Sunând la un taxi din Alexandria, o altă persoană cu care el avusese altercaţii, persoana respectivă refuză să efectueze cursa şi îi propune colegului său, Nae George, să meargă la Smârdioasa, dacă vrea să facă un ban în plus. Acesta a acceptat, iar la staţia de la 1 Mai s-a urcat în taxi prietenul pe care Mihai îl apelase. La Poroschia s-au mai urcat încă doi indivizi puşi pe scandal şi şi-au continuat deplasarea până la barul din Tigăneşti, unde se afla Mihai.
Avem, deci, două maşini. Într-un autoturism se aflau 6 cetăţeni, iar în celălalt cinci. Ajunşi la Smârdioasa, are din nou loc un conflict. În această situaţie, văzând că o parte dintre consumatorii care fuseseră în bar şi care îl ameninţaseră pe Mihai sunt urcaţi în autoturismul poliţiei, ei pleacă cu autoturismele prin Smârdioasa, merg undeva să mai cumpere nişte bere şi mai întârzie vreo 30 de minute. Timp suficient ca o rudă a unui cetăţean de etnie romă să anunţe celelalte cunoştinţe că Mihai a venit cu prietenii să-i bată. Văzând că cetăţenii respectivi au fost conduşi la secţia de poliţie, Mihai şi prietenii lui au luat hotărârea să meargă la Alexandria. La ieşirea din Smârdioasa, pe partea dreaptă, se află vestitul cartier de lăţari. Prin zona respectivă, prima dată a trecut maşina în care se afla Mihai cu încă 5 persoane. La trecerea maşinii, un grup de cetăţeni de etnie romă au făcut mai multe gesturi de ameninţare la adresa celor din maşină. În urma lor, la circa 150 metri, venea şi taxiul care, de asemenea, avea 6 persoane la bord. Persoanele care au stat pe partea dreaptă în taxi au văzut cel mai bine că au trecut pe lângă un grup de 9-10 persoane înarmate cu obiecte, iar în momentul în care se apropiau de prima maşină au auzit o bubuitură. În acelaşi timp, taxiul a virat brusc la stânga, fiind gata să se răstoarne şi doar intervenţia vigilentă a pasagerului din dreapta a făcut ca maşina să fie redresată şi oprită la vulcanizarea de la ieşirea din Smârdioasa. La oprirea maşinii, cei din taxi s-au îmbulzit spre prima maşină. O parte dintre aceştia au reuşit să se înghesuie în maşina în care era Mihai, iar ceilalţi au fugit pe câmp, spre râul Vedea, având tot timpul impresia că sunt urmăriţi de romi. Ajunşi la Brânceni, în faţa mănăstirii, unul dintre cei luaţi în maşină din taxi a zis : „Băi, cred că taximetristul este mort”, văzând că taximetristul a fost lovit cu un obiect din exterior. Au anunţat prin 112 ambulanţa şi poliţia. O ambulanţă s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat că taximetristul fusese lovit, avea capul înclinat şi lângă el era o ţeavă. Cadrele medicale au confirmat existenţa ţevii lângă taximetrist. În maşină s-a găsit suma de 1,2 milioane şi 2 telefoane mobile. Taximetristul a fost dus de urgenţă la spitalul din Alexandria, acolo unde a fost internat la ora 23:15, după care a fost transferat la spitalul Floreasca din Bucureşti şi de aici la Spitalul Bagdasar Arseni, unde între orele 4- 7 dimineaţa a fost supus unor intervenţii chirurgicale, dar, din păcate, a decedat în jurul orelor 19:30, pe data de 3 decembrie.
Cercetările au scos la iveală faptul că Dide Mihai nu posedă permis de conducere. Deocamdată nu este nimeni arestat, cazul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
Prin urmare, nu se ştie decât filmul evenimentelor, urmând ca ancheta să fie continuată pentru a se stabili şi autorul agresiunii care a condus la moartea taximetristului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

* Te rog posteaza un comentariu legat de acest subiect.
* Nu folositi limbaje licentioase.
* Comentariile care au in continutul lor trivialitati vor fi sterse!
* Daca mesajul trimis nu apare imediat pe blog nu te impacienta. Acesta va fi publicat in cel mai scurt timp. Nu trebuie sa-l trimiti de 2, 3 sau 9 ori.