luni, 22 decembrie 2008

Peste 5 miliarde lei, prime de Crăciun pentru angajaţii Primăriei Alexandria

În plină criză financiară, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin aruncă în stânga şi-n dreapta cu banii contribuabililor pentru primele angajaţilor săi. În vreme ce unii dintre primarii din judeţ nu au bani nici pentru salarii, lui Victor Drăguşin se pare că îi ajung banii şi pentru a-şi „motiva” angajaţii cu prime „frumuşele” de Crăciun.
Pentru acest sfârşit de an, Victor Drăguşin a „deblocat” de la bugetul Primăriei Alexandria peste 5,5 miliarde lei vechi, bani care vor fi împărţiţi personalului ce aparţine de Primăria Alexandria.
Astfel, peste 1,8 miliarde lei vechi a primit personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei municipiului Alexandria. Alte 1,8 miliarde de lei au fost date pentru personalul din cadrul Serviciului Public Administraţia Domeniului Statului Alexandria. Doar 700 milioane a reuşit primarul Drăguşin „să rupă” pentru Serviciul Public Administraţia Activităţilor Sociale, Protecţie Socială.
Nici angajaţii serviciului Public Colectare, Transport, Depozitare, Tratare Deşeuri Municipale Alexandria nu au reuşit să primească mai mult de 580 milioane lei vechi. La fel de prost, cu primele de Crăciun, vor sta şi angajaţii serviciului public Poliţia Comunitară şi asta pentru că lor le-au fost alocate doar 500 milioane. Cei mai puţini bani, şi poate ar trebui făcută o rectificare bugetară (sâc!), au primit cei de la serviciul public Sanitar Veterinar Alexandria. Aceştia vor trebui să se mulţumească să împartă doar 100 milioane.
Din cele 5,5 miliarde lei vechi, aruncate în buzunarele angajaţilor Primăriei Alexandria, se puteau planta peste 10.000 de copaci. Adunate, alocaţiile de stat pentru 13.700 de copii ajung la aceeaşi sumă cu care Drăguşin şi-a răsplătit subalternii.
La mulţi ani, stimaţi contribuabili, poate de Crăciunul celălalt se va gândi cineva şi la banii dumneavoastră! Sau poate la Paştele... cailor!

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Consilierii locali au căzut la „pace”

Ultima şedinţă a Consiliului Local Alexandria din acest an a fost una plină de surprize. Obişnuiţi cu o opoziţie „vorbăreaţă” şi vehementă, ori de câte ori cei de la putere, în speţă consilierii PSD, PC şi PNL, aveau iniţiative care ridicau semne de întrebare, consilierii opoziţiei, PDL şi PRM, pare că s-au săturat de ceartă şi contradicţii şi au lăsat „ciocu’ mic”. Singurii care au mai avut câte ceva de spus la unele dintre proiecte, dar nici ei într-un mod vehement, aşa cum eram obişnuiţi, au fost consilierii Nicolae Mârzan şi Dumitru Toader. Din cele 24 de proiecte aflate pe ordinea de zi, 23 au fost aprobate, doar unul fiind respins după intervenţia lui Mârzan, care a sesizat o problemă în elaborarea proiectului.
Cum celelalte proiecte au fost aprobate cu unanimitate de voturi, şedinţa s-a terminat, în ciuda numărului mare de proiecte, într-un timp „suspect” de scurt. Pentru că a fost ultima şedinţă din acest an iar consilierii s-au comportat „exemplar”, primarul Victor Drăguşin le-a pregătit acestora, la sfârşitul şedinţei, o surpriză pentru a mai dezmorţi puţin „tensiunea” din sala de şedinţă. Un grup de „prieteni ai lui Drăguşin”, foşti preoţi, care au pus bazele unei formaţii de muzică, i-au colindat pe consilieri şi le-au urat să trăiască mulţi ani.
„Mulţi ani, mulţi ani, trăiască mulţi ani/ Şi cine să trăiască mulţi ani?/ Consiliul măi, Consiliul măi, Consiliul să trăiască mulţi ani/ Şi cin’ să mai trăiască mulţi ani?/ Primarul măi, primarul măi, primarul să trăiască mulţi ani!”
După colinde, primarul Drăguşin i-a invitat pe consilieri la „o portocală” în biroul său, acolo unde distinşilor domni le-au fost date invitaţii la spectacolul de duminică al Filarmonicii din Viena.

joi, 18 decembrie 2008

Muncă de mântuială - asfalt prost

În plină criză financiară sunt şi teleormănenii care îşi rotunjesc veniturile pe banii Primăriei Alexandria. Unul dintre aceştia este Marian Fişcuci, omul de afaceri şi bunul prieten al preşedintelui Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea, care „şi-a tras firmă de profil şi-i face concurenţă jupânului”.
Urmând dictonul „omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car”, edilul-şef al Primăriei Alexandria, Victor Drăguşin nu s-a uitat în calendar să vadă că suntem în plină iarnă şi cu „ajutorul” firmei lui Marian Fişcuci s-a apucat de asfaltat.
Peste 20 de muncitori, patru maşini de mare tonaj şi două maşini de turnat asfalt au blocat ieri strada Viitorului din municipiu pentru reparaţii capitale. Cu toate că pământul era îmbibat de apă, iar stropi de ploaie cădeau încă din cer, angajaţii lui Fişcuci munceau cu spor. Dacă muncitorii nu păreau să se sinchisească de ploaia de afară şi de pământul umed, cu siguranţă o vor face şoferii alexăndreni la anul, când asfaltul pus la jumătatea iernii va ceda. Se ştie foarte bine că asfaltul turnat pe ploaie sau pe pământ umed are şanse mici să reziste, dat fiind faptul că bitumul încins este răcit imediat de frigul de afară şi precipitaţii şi, astfel, i se slăbeşte aderenţa şi, implicit, şi rezistenţa.
Şi cum Fişcuci nu s-a mulţumit doar cu banii pe care îi ia pentru asfalt, acum s-a reprofilat în plantatul de copaci. Pe aceeaşi stradă, în timp ce unii dintre muncitori erau preocupaţi cu turnatul asfaltului, alţii plantau de zor pomi. În loc să economisească bani cu muncitorii de la ADP, şefilor Alexandriei pare să nu le pese de banii noştri şi pentru a nu returna nici un leu rămas necheltuit la buget sunt dispuşi să-i arunce în buzunarul celor care sunt de ani de zile marii jecmănitori ai banului public.

vineri, 12 decembrie 2008

Sex şi cai putere

Tinerii teribilişti de bani gata din Alexandria şi-au făcut un hobby din „plimbatul” bolizilor prin pădurea Vedea. Cu adrenalina la cote maxime, după ce încing cauciucurile maşinilor pe platforma de la pădure, tinerilor le vine cheful de „senzaţii tari”. Dau o raită prin oraş, prin cluburi şi prima „pradă” este urcată în maşină pentru a fi „combinată”. Fără prea multe discuţii şi tatonări, nu de alta, dar atunci când singurele cărţi citite sunt cele de poker, şansele să poţi purta o discuţie elevată cu o fată sunt mai mici decât la 6 din 49, etalează calităţile maşinii cumpărate pe bani grei de părinţii putred de bogaţi. În ciuda acestui fapt, după ce „prada” este convinsă că „el este alesul vieţii”, nu îşi permite să închirieze măcar o cameră la unul dintre motelurile sau hotelurile din oraş şi „se tăvăleşte” cu ea pe bancheta maşinii, în văzul tuturor celor care învaţă să conducă prin pădurea Vedea.
La orice oră din zi sau din noapte pădurea este plină de zeci maşini de fiţe, oprite cât mai pe „ascuns”, pentru ca tinerii să-şi satisfacă „nevoile” sexuale. În plină zi, unul dintre colaboratorii cotidianului nostru a filmat un astfel de bolid „pitit” foarte bine printre copaci, care putea fi foarte bine confundat cu o saltea pneumatică, decât cu o maşină, ea zgâlţâindu-se destul de tare.
Aventura tinerilor s-a terminat destul de repede şi asta pentru că alte două maşini au oprit în preajma lor pentru a vedea ce se întâmplă acolo.
Cei care lucrează în apropiere de pădure spun că văd aproape în fiecare zi astfel de „aventuri” pe iarba din pădure. Aceştia spun că mulţi dintre tineri au început să nu se mai ascundă nici chiar de echipajele poliţiei care patrulează prin pădure.
Să fie oare efectul aerului curat de vină pentru apetitul tinerilor de a face dragoste în pădure sau este vorba doar de teribilism şi nesimţire la adresa celor care vor să se relaxeze în aerul curat al pădurii?

miercuri, 10 decembrie 2008

Silit să cerşească pentru cadoul de Crăciun

O fetiţă de doar 7 anişori este silită de mama ei să cerşească dacă vrea ca Moş Crăciun să-i aducă un cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Trezită cu noaptea în cap şi gonită de acasă pentru a „produce” bani, fetiţa i-a zilnic la picior toate magazinele, barurile şi parcurile din municipiu, pentru a nu lua bătaie de la cea care i-a dat viaţă dacă se întoarce fără „norma” impusă de aceasta.
Zgribulită de frig şi închisă până în gât la cojocelul rupt pe la mâneci, fetiţei i se pot zării doar ochişorii ca două smaralde şi înlăcrimaţi mereu, asemeni unei căprioare rănite. Se simte în vocea ei că ar vrea să „evadeze” şi să scape din acest calvar, dar este prea mică şi lipsită de apărare pentru a putea face ceva. Deşi spune că are vârsta care „urmează după şase ani şi jumătate”, copila îşi găseşte cu greu cuvintele, speră însă că la anul se va duce la şcoală. „Mi-a promis mama că dacă nu o voi supăra, la anul mă voi duce şi eu la şcoală”, spune fetiţa cu faţa luminată şi plină de încântare.
Când vine vorba despre părinţi micuţa tresare, se uită în spate şi în şoaptă spune că deşi mama ei o bate, nu mai vrea să o supere, pentru că i-a promis că de Crăciun dacă va fi cuminte şi va strânge suficienţi bani va vorbi cu Moş Crăciun să-i aducă şi ei o păpuşă.
Cu viaţa de cerşetor pare că s-a obişnuit destul de repede, doar face asta de 2 ani. Se mai ruşinează şi acum când trebuie să ceară bani unui băiat, dar uită repede de ruşine pentru că în această „meserie” cu ruşinea mori de foame, iar acasă te aşteaptă o corecţie zdravănă dacă nu îndeplineşti norma de 50 lei pe zi.
Cu banii în mână pleacă mai departe, trăind poate cu speranţa în suflet că Moş Crăciun va fi, măcar în acest an, mai bun cu ea, iar mama ei nu o va mai bate atunci când vine acasă cu mai puţini bani decât „norma” impusă.
Din păcate, acest caz nu este singular şi asta pentru că, potrivit datelor furnizate de poliţia judeţeană, în judeţul nostru sunt luaţi în evidenţă 32 de minori care cerşesc, în şapte dintre aceste cazuri copiii neavând părinţi.
Până în prezent, poliţiştii au aplicat părinţilor prinşi că-şi trimit copiii la cerşit 13 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de împiedicare a faptelor de vagabondaj, cerşetorie şi prostituţie. Din păcate, aceste amenzi, cuprinse între 100 şi 500 lei, sunt plătite până la urmă tot de cei mici, care trebuie să trudească şi mai mult pentru a achita aceste contravenţii.
Deseori poliţiştii se văd nevoiţi să închidă ochii la astfel de fapte şi asta pentru că le este foarte greu să demonstreze că părinţii îi trimit pe copii la cerşit, în condiţiile în care nici legea nu-i ajută foarte mult. Chiar dacă sunt prinşi în flagrant, mulţi dintre cerşetori, fiind minori, nu pot da singuri declaraţii, caz în care este necesară prezenţa părinţilor, fapt care duce automat la influenţarea declaraţiei.
La mulţi ani, asta aşa, că tot a fost ieri Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Declaraţia reflectă aspiraţiile omenirii pentru un viitor prosper, demn si paşnic.

marți, 9 decembrie 2008

Centrul Alexandriei transformat în bâlci

În fiecare an, cu ocazia apropierii sărbătorilor de iarnă, Alexandria îşi schimbă faţa. Dacă prin casele fiecăruia dintre noi luna decembrie este luna curăţeniei, prin oraş această lună este asimilată cu un mare bâlci şi multă, multă mizerie.
Deşi ar trebui ca centrul oraşului să fie împodobit cu tradiţionalele globuleţe şi ghirlandele roşii specifice sărbătorii de Crăciun, Alexandria se face remarcată prin chioşcurile şi tarabele amplasate în plin centru de comercianţii care profită de pe urma acestei sărbători pentru a-şi dubla veniturile.
În tot acest timp, căsuţele amplasate de oficialităţile oraşului zac goale în parcul de la Casa de Cultură, şi asta pentru că nimeni nu se înghesuie să rezerve un loc acolo, fiind mult mai „încântaţi” de vânzările pe care le au pe centru.
Lăsarea serii arată adevărata faţă a comerciaţilor care şi-au găsit ca spaţiu de desfacere centrul oraşului. În loc să te plimbi liniştit prin centru, admirând beculeţele şi trăind momentul apropierii sărbătorilor, trebuie să te fereşti de zecile de cutii şi cartoane lăsate în urmă de cei care se gândesc doar la profit şi uită că până la urmă şi ei trăiesc în acest oraş.
În tot acest timp, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin pare neputincios şi dă semne că nu-l mai interesează soarta acestui oraş.

luni, 8 decembrie 2008

Procurorul Nedelcuţă s-ar putea „abţine”?

Controversatul caz al taximetristului ucis de o persoană nedescoperită încă este departe de finalizare. Deşi au trecut 7 zile de la nefericitul incident în care şi-a pierdut viaţa Georgel Nae de 29 de ani din Alexandria, ancheta bate pasul pe loc şi asta pentru că procurorul criminalist, în speţă Traian Nedelcuţă, pare depăşit de situaţie.
Un subiect care naşte semne de întrebare în legătură cu corectitudinea acestei anchete este gaura făcută de “obiectul” care a provocat decesul taximetristului. În pozele făcute de ziarişti la doar câteva minute de la incident, se poate observa foarte clar că parbrizul este găurit în două locuri. Mai mult decât atât, una dintre găuri este rotundă, în timp ce alta are forma unui pătrat. În urmă cu câteva zile, procurorul de caz Traian Nedelcuţă a arătat ziariştilor taxiul care se găseşte în curtea poliţiei judeţene şi care, spre surprinderea lor, nu prea mai seamănă cu ceea ce au văzut în acea noapte, una dintre găurile din parbriz, cea pătrată, fiind “astupată”. Asta ne duce cu gândul la faptul că cineva, voit, încearcă să ascundă unele probe, care ar putea duce la găsirea vinovatului de moartea tânărului taximetrist. Cele două găuri vizibile în pozele făcute la câteva minute după producerea incidentului demonstrează foarte clar faptul că “povestea” care sugerează că un ţigan a aruncat cu ţeava prin parbriz nu se mai susţine. Este clar pentru oricine că un obiect aruncat, o singură dată, nu poate face două găuri, la o distanţă atât de mică. Chiar dacă prin absurd şi cealaltă gaură ar fi fost provocată tot de acea ţeavă, nu înţelegem de ce a fost ea acoperită? Cine încearcă să muşamalizeze acest caz? Acoperirea unor fapte sau ascunderea unor probe care pot schimba cursul unei anchete constituie infracţiune, iar când acest lucru s-ar face de către organele de cercetare este vorba despre o infracţiune extrem de gravă.
Procurorul Nedelcuţă, la conferinţa de presă a Poliţiei Judeţene, a precizat foarte clar că n-ar mai fi continuat ancheta dacă pe parcursul cercetărilor ar fi ajuns la “concluzia că implicat în această faptă ar fi ruda şefului” său.
“Vreau să precizez că în situaţia în care aş fi ajuns pe parcursul cercetărilor la concluzia că implicat în această faptă ar fi fost ruda şefului meu, bineînţeles că nu mai aveam nici un motiv să mai continui, având posibilitatea să mă abţin”, spunea în urmă cu o săptămână procurorul Nedelcuţă şi dacă s-a implicat emoţional în acest caz, poate ar fi mai bine pentru dânsul să-şi ia un concediu şi să lase pe altul să facă ancheta.
Iar în timp ce unii încearcă să ascundă probe, un oraş întreg l-a condus sâmbătă pe ultimul drum pe tânărul care n-a mai apucat să le facă celor doi copii de un an şi jumătate cadouri de Moş Nicolae şi de Moş Crăciun.
Iar cea mai bună dovadă că justiţia noastră este legată la ochi, la modul cel mai propriu, este faptul că judecătoria Zimnicea n-a luat în seamă propunerea IPJ Teleorman de arestare preventivă a lui Mihai Didă, deşi acesta are un “portofoliu” bogat de fapte penale. Aşa că el circulă liber printre noi.

duminică, 7 decembrie 2008

Piaţa Peco rămâne tot în paragină

Campania electorală a trecut, alexăndrenii şi-au ales primarul, iar „faptele bune”, cele cu care se lăuda Victor Drăguşin în campania electorală, întârzie să apară. Unele dintre cele mai importante puncte aflate pe agenda lui Drăguşin în campania electorală se refereau la modernizarea pieţii Peco şi reamenajarea parcului Pădurea Vedea.
După mai bine de jumătate de an de la învestirea în funcţia de edil şef al Alexandriei, Drăguşin pare să fi şters cu buretele toate aceste promisiuni şi nu este încă decis să pună ceva în practică din programul său electoral.
Redactorii cotidianului MARA, la solicitările unor comercianţi care-şi desfăşoară activitatea în piaţa Peco, au făcut timp de mai multe zile vizite prin piaţa respectivă pentru a vedea în ce condiţii îşi vând aceşti negustori legumele şi fructele.
„Victor Drăguşin ne-a minţit din nou. Aşa fac toţi politicienii. Ne vând gogoşi pentru a-i vota şi apoi, când trebuie şi ei să facă ceva pentru noi, uită ce au promis. Mă gândesc cu groază la faptul că vine iarna şi gerul, iar eu voi sta tot afară, în frig, pentru a scoate un ban să cumpăr o pâine celui mic. Asta este ţara în care trăim, toţi sunt pentru ciolan şi pentru binele lor. Am votat degeaba. Chiar sunt dezamăgită de tot ceea ce se întâmplă în această ţară”, ne-a spus una dintre femeile care se chinuie cu câteva kilograme de legume în piaţa din PECO.
La doar 3 metri mai departe, un bărbat sobru, îmbrăcat bine, îşi trece degetele prin păr şi oftează cu gândul că odată cu primii fulgi de zăpadă va trebuit să închidă „toneta” din piaţă.
„Înainte de alegerile din vară, viceprimarul Drăguşin a venit la noi să ne strângă mâinile şi să ne promită că iarna aceasta nu ne va mai prinde în aceste condiţii inumane. S-a uitat în ochii mei, domne, iar eu l-am crezut şi i-am dat votul. Acum, dacă ne întâlnim pe stradă, nici nu-şi aminteşte de noi. Dar până la urmă, de ce să-l mai intereseze? El este liniştit pentru 4 ani şi îşi va aduce aminte de noi tot atunci, în prag de alegeri. Deşi sunt dezamăgit, pot să-ţi spun că am în suflet o doză de speranţă pentru un viitor mai bun. Sper să nu rămân doar cu speranţa şi cu un gust amar”, a adăugat distinsul domn, înfofolit până în dinţi, în timp ce sufla pentru a-şi încălzi puţin palmele vinete de frigul îndurat în acea zi.
Îngroziţi de destinul unora dintre semenii noştri, am plecat cu sufletul îndoit pentru faptul că nu-i putem ajuta pe aceşti oameni care se chinuie să ofere copiilor o şansă mai bună şi asta fără a da în cap sau fără a fura. Tocmai când ne urcam în maşină, a venit la noi o bătrânică, să se plângă pentru faptul că nu poate să vândă şi ea o legumă în piaţă şi asta pentru că taxele sunt „exorbitante”, în condiţiile în care după o zi întreagă de stat în picioare şi frig ar scoate maxim 25 lei.
Aşa cum arătam într-un număr mai vechi al cotidianului nostru, piaţa PECO nu mai corespunde din punct de vedere structural şi funcţional, având în vedere că zona respectivă s-a aglomerat în ultima vreme prin realizarea multor construcţii. De asemenea, piaţa nu mai îndeplineşte nici criteriile sanitar-veterinare, dar asta nu-i împiedică pe comercianţi să-şi desfăşoare activitatea în condiţii improprii pentru că n-au altă alternativă.
De câteva mandate, toţi candidaţii la primărie şi-au făcut din modernizarea pieţei din Peco „o profesiune de credinţă”. Nu ne rămâne decât să sperăm că odată cu venirea alegerilor europarlamentare de anul viitor va reuşi şi domnul primar să taie panglica noii pieţe din Peco.
Din păcate, s-a dovedit că toţi cei care au câştigat mandatul de primar n-au nici un Dumnezeu.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Florea Voicilă interesat de buzunarul propriu

Consilierul local, Florea Voicilă îşi bate joc de sportul teleormănean. Acesta se crede “Dumnezeul” judeţului şi face ce vrea cu sala de sport din Peco, în detrimentul copiilor care vor să facă sport. Pentru că lucrătorii Primăriei Alexandria sunt cei care conduc destinele acestui oraş s-au gândit că ar fi normal ca măcar de două ori pe săptămână să folosească sala de sport, făcută de Guvernul Năstase pentru cei mici, pentru a se recreea după o săptămână de muncă asiduă în folosul nostru.
Zis şi făcut. Au căzut la pace cu cei de la Clubul Sportiv Şcolar şi în zilele de marţi şi joi, de la ora 18 până la ora 20, lucrătorii primăriei îşi fac de cap în acea sală de sport.
Lucrul cel mai grav este faptul că acea sală este “închiriată” fără factură sau chitanţă de şmecherii oraşului, în speţă Voicilă şi Popescu, persoanelor străine Primăriei Alexandria, în timp ce copiii, printre maşini şi claxoane, joacă fotbal în spatele blocurilor.
Chiar în această săptămână, peste 15 copii împreună cu părinţii lor şi profesorul de sport au fost daţi afară de mai mulţi angajaţi ai Jandarmeriei Teleorman, care închiriaseră sala de sport de la cei doi domni, Voicilă şi Popescu.
Luaţi la bani mărunţi de părinţii celor mici, angajaţii jandarmeriei au confirmat faptul că au cheia de la sală de la Voicilă, cheie pe care au primit-o în schimbul sumei de 1 milion de lei.
Pentru că nu doreau să părăsească încăperea, cei mici au trebuit să se resemneze şi să plece acasă, şi asta pentru faptul că Voicilă vrea să facă un ban “cinstit” de pe urma sălilor de sport din Alexandria.Părinţii celor mici spun că nu vor lăsa lucrurile aşa şi vor merge până în pânzele albe pentru a face lumină în acest caz, iar cei mici să poată desfăşura activităţi recreative şi sportive într-un spaţiu amenajat şi sub îndrumarea unei persoane avizate.

vineri, 5 decembrie 2008

În cazul morţii taximetristului Nae Georgel, ancheta continuă

Procurorul Tedi Nedelcuţă a refăcut filmul evenimentelor.
Un taximetrist şi-a pierdut viaţa la datorie, lăsând pe drumuri o soţie îndoliată şi doi copii de un an şi jumătate.
Tragicul eveniment a avut loc în seara zilei de 2 decembrie, având la bază un conflict între un tânăr din Alexandria şi mai mulţi romi din Smârdioasa.
Prezent la conferinţa săptămânală a poliţiei, procurorul criminalist Traian Nedelcuţă a furnizat presei detalii ale anchetei privind acest caz.
În rândurile următoare relatăm firul evenimentelor, aşa cum reiese din declaraţia procurorului criminalist.
„După două zile de cercetări, în sfârşit sunt în măsură să vă furnizez informaţii. Sunt multe persoane implicate şi ne-a luat ceva timp pentru a pune informaţiile cap la cap. Se pare că împreună cu domnii de la poliţie avem de muncit în continuare pentru a administra cât mai multe probe, tocmai pentru a nu lăsa nici un echivoc şi pentru a infirma eventualele supoziţii, speculaţii.
Nepotul şefului meu, Mihai Dide de 24 de ani, student la Universitatea Spiru Haret, nu este o fire calmă sau paşnică. El a mai fost cercetat de organele de poliţie, anumite cauze au fost soluţionate, iar altele sunt în curs de soluţionare. În general acesta a fost acuzat de infracţiuni mai puţin grave: vătămare corporală, conducere fără permis, o încăierare, tulburarea liniştii publice şi care de obicei nu se soluţionează neapărat cu închisoarea. De 4 ani, deşi sunt rudă , în ideea că – „băi nepoate, tu cât mai continui aşa” – nu mai sunt în relaţii bune, personale.
În urmă cu două săptămâni, nepotul a fost la un târg în Bulgaria, de unde şi-a procurat un pistol cu bile. Pistol pe care trebuia să îl declare la poliţie şi să aibă autorizaţie pentru el. Asta este o faptă pentru care urmează să fie cercetat.
În seara zilei de 2 decembrie, în jurul orelor 19.30, s-a deplasat singur la un bar situat lângă Primăria Smârdioasa, acolo unde s-a întâlnit cu un cetăţean de etnie romă, de 42 de ani, sub influenţa băuturilor alcoolice, cu care până atunci nu se cunoştea. Persoana respectivă, fără nici un motiv, a scos un cuţit cu lama de 15 centimetri, a avut loc o altercaţie în urma căreia cetăţeanul de etnie romă a început să îl ameninţe că îl omoare, că îi dă foc la casă etc.
În această situaţie, având şi pistolul cu bile asupra lui, a executat din apropiere un foc, care i-a cauzat adversarului o plagă la piciorul stâng. Cu certitudine nu i-a pus viaţa în primejdie.
După ce a fost împuşcat acesta a început să se „vaite” în barul respectiv, unde erau mai mulţi cetăţeni de etnie romă. „Uite ce mi-a făcut ăsta, m-a împuşcat”.
În acel moment, nepotul a pus mâna pe telefon şi a sunat un prieten din Alexandria pentru a-i veni în ajutor. În acelaşi timp el a plecat cu autoturismul din Smârdioasa şi s-a oprit în Ţigăneşti. A mers la un local din zona respectivă unde a propus la patru persoane, pe care până atunci nu le cunoştea, să îl ajute, în schimbul unei beri sau altceva. Sunând la un taxi din Alexandria, o altă persoană cu care el avusese altercaţii, persoana respectivă refuză să efectueze cursa şi îi propune colegului său, Nae George, să meargă la Smârdioasa, dacă vrea să facă un ban în plus. Acesta a acceptat, iar la staţia de la 1 Mai s-a urcat în taxi prietenul pe care Mihai îl apelase. La Poroschia s-au mai urcat încă doi indivizi puşi pe scandal şi şi-au continuat deplasarea până la barul din Tigăneşti, unde se afla Mihai.
Avem, deci, două maşini. Într-un autoturism se aflau 6 cetăţeni, iar în celălalt cinci. Ajunşi la Smârdioasa, are din nou loc un conflict. În această situaţie, văzând că o parte dintre consumatorii care fuseseră în bar şi care îl ameninţaseră pe Mihai sunt urcaţi în autoturismul poliţiei, ei pleacă cu autoturismele prin Smârdioasa, merg undeva să mai cumpere nişte bere şi mai întârzie vreo 30 de minute. Timp suficient ca o rudă a unui cetăţean de etnie romă să anunţe celelalte cunoştinţe că Mihai a venit cu prietenii să-i bată. Văzând că cetăţenii respectivi au fost conduşi la secţia de poliţie, Mihai şi prietenii lui au luat hotărârea să meargă la Alexandria. La ieşirea din Smârdioasa, pe partea dreaptă, se află vestitul cartier de lăţari. Prin zona respectivă, prima dată a trecut maşina în care se afla Mihai cu încă 5 persoane. La trecerea maşinii, un grup de cetăţeni de etnie romă au făcut mai multe gesturi de ameninţare la adresa celor din maşină. În urma lor, la circa 150 metri, venea şi taxiul care, de asemenea, avea 6 persoane la bord. Persoanele care au stat pe partea dreaptă în taxi au văzut cel mai bine că au trecut pe lângă un grup de 9-10 persoane înarmate cu obiecte, iar în momentul în care se apropiau de prima maşină au auzit o bubuitură. În acelaşi timp, taxiul a virat brusc la stânga, fiind gata să se răstoarne şi doar intervenţia vigilentă a pasagerului din dreapta a făcut ca maşina să fie redresată şi oprită la vulcanizarea de la ieşirea din Smârdioasa. La oprirea maşinii, cei din taxi s-au îmbulzit spre prima maşină. O parte dintre aceştia au reuşit să se înghesuie în maşina în care era Mihai, iar ceilalţi au fugit pe câmp, spre râul Vedea, având tot timpul impresia că sunt urmăriţi de romi. Ajunşi la Brânceni, în faţa mănăstirii, unul dintre cei luaţi în maşină din taxi a zis : „Băi, cred că taximetristul este mort”, văzând că taximetristul a fost lovit cu un obiect din exterior. Au anunţat prin 112 ambulanţa şi poliţia. O ambulanţă s-a deplasat la faţa locului, unde a constatat că taximetristul fusese lovit, avea capul înclinat şi lângă el era o ţeavă. Cadrele medicale au confirmat existenţa ţevii lângă taximetrist. În maşină s-a găsit suma de 1,2 milioane şi 2 telefoane mobile. Taximetristul a fost dus de urgenţă la spitalul din Alexandria, acolo unde a fost internat la ora 23:15, după care a fost transferat la spitalul Floreasca din Bucureşti şi de aici la Spitalul Bagdasar Arseni, unde între orele 4- 7 dimineaţa a fost supus unor intervenţii chirurgicale, dar, din păcate, a decedat în jurul orelor 19:30, pe data de 3 decembrie.
Cercetările au scos la iveală faptul că Dide Mihai nu posedă permis de conducere. Deocamdată nu este nimeni arestat, cazul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
Prin urmare, nu se ştie decât filmul evenimentelor, urmând ca ancheta să fie continuată pentru a se stabili şi autorul agresiunii care a condus la moartea taximetristului.

joi, 4 decembrie 2008

Penny >

Tot mai mulţi alexăndreni se gândesc cu groază la zilele dinaintea sărbătorilor de iarnă şi la calvarul pe care vor trebui să-l îndure din cauza locurilor de parcare inexistente sau prea puţine, într-un oraş care se vrea european. Mulţi dintre cei care locuiesc în apropiere de supermarketul Penny îşi amintesc că acum un an au trebuit să-şi parcheze maşinile la sute de metri de casă sau pe la vecini, şi asta pentru că locurile lor de parcare, multe dintre ele plătite, erau ocupate de cei care îşi făceau cumpărăturile din Penny.
Zilele au trecut, avem alt primar, dar, din păcate, nimic nu s-a schimbat şi asta pentru că şefii Penny nu s-au obosit să amenajeze, aşa cum ar fi normal, o parcare de câteva sute de locuri. Mai mult decât atât, chiar şi locurile de parcare existente în urmă cu un an în apropiere de supermarketul cu pricina s-au diminuat simţitor şi asta pentru actualului primar Victor Drăguşin i-a venit ideea să amenajeze copertine, fapt care a dus la micşorarea numărului de locuri parcare.
Deşi mai sunt trei săptămâni până la Crăciun, chiar şi în aceste zile putem simţi pe pielea noastră că locurile de parcare din centrul oraşului sunt insuficiente, şi asta pentru că cele mai multe dintre ele sunt ocupate de cei care au ceva de cumpărat din Penny.
Un alt motiv de revoltă pentru mulţi dintre locuitorii Alexandriei care ies să se plimbe pe centru este şi faptul că pe toată perioada zilei te loveşti fără să vrei de zeci de cărucioare cu inscripţia magazinului cu pricina, împinse din magazin şi până... cine ştie unde. Acest lucru a dat naştere la câteva accidente între copii care se plimbă cu rolele pe centru şi cei cărora le este lene să-şi ducă sacoşele până la maşini sau nu-şi mai amintesc faptul că nu s-au născut cu fundul în maşină.
Mai mulţi locuitori ai blocurilor din zona Penny ne-au vizitat în ultimele zile la redacţie pentru a se plânge de disconfortul provocat de cei care-şi fac cumpărăturile din acest magazin. Aceştia vor ca primăria să le asculte doleanţele şi să-şi plece puţin urechea la solicitările lor, pentru a putea amplasa în acea zonă bariere, şi singurii care pot intra să fie doar cei care locuiesc în zonele respective, pe bază de cartelă magnetică.
Dacă acest lucru nu este posibil, aceştia îi îndeamnă pe şefii Penny să strângă „herghelia şi să plece” în alt oraş, unde să impună ei legea.
Din păcate, în nici unul dintre oraşele importante şi dezvoltate ale ţării un supermarket de talia lui Penny nu este amplasat în centrul oraşului, iar dacă acest lucru s-a întâmplat, şefii supermarketului respectiv şi-au luat toate măsurile pentru a nu îngreuna viaţa celor care locuiesc în zona magazinului cu pricina.
Nu ne rămâne decât să sperăm că „spiritul sărbătorilor de iarnă” ne va destinde puţin şi nu vor exista probleme sau altercaţii din cauza aglomeraţiei din oraş sau, de ce nu, chiar a lipsei locurilor de parcare.
Poate distinsul primar îşi va ţine promisiunile din campania electorală şi va amenaja, subteran sau suprateran, câteva sute de locuri de parcare.

miercuri, 3 decembrie 2008

Un taximetrist se zbate între viaţă şi moarte

Un taximetrist din Alexandria a fost victima nevinovată a altercaţiei dintre un tânăr din acelaşi oraş şi un grup de tineri romi, la miezul nopţii de 2 spre 3 decembrie 2008, la aproximativ un kilometru de intrarea în comuna Smârdioasa.
Se pare că tânărul alexăndrean i-ar fi provocat, de fapt, pe ceilalţi, dar văzându-se încolţit şi-a chemat în ajutor doi prieteni. Nae Georgel, şoferul taxiului TR 17 TAV, n-a făcut decât să-i transporte pe aceştia, fără să ştie că va ajunge, de fapt, în mijlocul unei bătăi în toată regula. Speriat de dimensiunile scandalului şi de faptul că ar putea să fie implicat fără voia sa, şoferul a vrut să părăsească locul, lucru care, potrivit unor martori, l-a deranjat foarte tare pe cel care a declanşat scandalul. Furia acestuia s-a concentrat asupra taximetristului şi a maşinii lui. Cu o rangă, agresorul a lovit cu putere în parbrizul maşinii, dar ranga s-a înfipt, practic, în capul taximetristului.
Se pare că, înainte de a fi lovit, omul a apucat să-şi anunţe colegii prin staţie şi să le ceară ajutorul. Aşa se face că, potrivit martorilor, la faţa locului s-au deplasat mai mulţi taximetrişti cu maşinile lor, dar, din păcate, au ajuns prea târziu ca să-l mai poată ajuta. De asemenea, au ajuns şi poliţiştii, mai întâi cel din localitate, apoi cei de la Inspectoratul Judeţean.
Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, în stare foarte gravă, unde a mai supravieţuit, potrivit unor colegi ai acestuia, până în după-amiaza zilei de ieri. Vestea tristă nu a fost, însă, confirmată oficial.
De la Poliţia Judeţeană am aflat că, fiind vorba despre o „tentativă de omor”, dosarul întocmit de poliţişti a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Din păcate, alte detalii despre caz nu ne-au fost puse la dispoziţie.
Dacă ar fi să dăm crezare informaţiilor venite „pe surse”, autorul ar fi nepotul unui reprezentant de la vârful justiţiei teleormănene. Dar, autorităţile nu confirmă, cel puţin deocamdată. Numele autorului nu l-am aflat decât de la cei care au fost la faţa locului. Dar, neavând confirmarea oficială, nu putem să-l dăm încă publicităţii.
Numai că, împrejurările cărora taximetristul a căzut victimă nevinovată şi presupusa legătură de rudenie între autorul faptei şi un magistrat teleormănean important a pus pe jar opinia publică. Ca atare, vom urmări cazul şi vom reveni asupra subiectului în ediţiile noastre următoare.

Un căluţ şi un măgar în vizită la dom’ primar?

Despre animalele care circulă libere prin municipiul reşedinţă de judeţ am tot scris în ultimii doi ani. Cai, vaci, oi şi porci se plimbă prin cartierele de blocuri sau pe străzile mărginaşe şi nimeni nu ia nici o măsură pentru eradicarea acestui adevărat fenomen. Aşa că apariţia unui cal şi a unui măgar pe o stradă din municipiul Alexandria n-ar mai fi reprezentat o „ştire” pentru noi.
Dar când animalele ocupă intersecţia străzii Dunării cu Ion Creangă, după ce au fost împiedicate să păşuneze pe spaţiul verde din faţa primăriei, şi încurcă circulaţia minute bune până la venirea jandarmilor, care au reuşit să-i „aresteze” la intersecţia celei mai importante artere din oraş cu strada Tudor Vladimirescu, e clar că nu mai avem de-a face cu un fapt obişnuit. Aşa că l-am relatat. Poate că primarul Drăguşin va lua, în sfârşit, măsurile ce se impun, înainte să se trezească cu vreun bidiviu sau cu un măgar în holul primăriei.

luni, 24 noiembrie 2008

Fuge pământul de sub palatele de la Buzescu

Despre palatele romilor din satul Buzescu s-a dus buhul nu numai în ţară, ci şi peste hotare. A curs multă cerneală românească sau străină pentru a descrie pitorescul aparte pe care l-a dat satului din Teleorman (chiar dacă e de domeniul kitchului), castelele cu două sau trei etaje şi cu turnuleţe, copii reduse la scară ale unor sedii de tribunal sau căsuţe de poveste. S-au investit în ele sume imense, la care oamenii obişnuiţi nici nu ar îndrăzni să se gândească. Mai mult de atât, proprietarii lor nu se dau în lături în a cheltui alţi bani, doar pentru că vecinul a construit o căsoaie mai dihai decât a sa.
Palatele au transformat satul Buzescu într-un mic orăşel de provincie, format dintr-o stradă principală, umbrită de palatele măreţe, nici unul mai mic de două etaje.
Numai că un studiu recent al Institutului de Geologie al României (IGR) arată că localitatea Buzescu prezintă situaţie de risc, din cauza faptului că pânza freatică este foarte sus. Cercetătorii recomandă ca în aceste zone casele să nu fie prea înalte, de preferinţă să aibă un singur nivel. Locuinţele construite aici de romi sunt prea grele şi nu au o fundaţie care să asigure stabilitatea imobilelor. Specialiştii IGR mai spun că o perioadă cu ploi abundente va conduce la inundarea imobilelor şi la afectarea serioasă a structurii de rezistenţă, din cauza surpării terenului.
“Autorităţile care i-au lăsat pe romi să construiască unde şi cum doresc se vor trezi cu sinistraţii pe cap şi vor cere ajutoare de la buget”, afirmă directorul IGR, Ştefan Marincea.
Ce nu ştie, însă, directorul IGR şi nici noi, cetăţeni ai Teleormanului, este situaţia autorizaţiilor de construcţie emise pentru aceste palate. Nu se ştie dacă vreuna a beneficiat de aşa ceva. Şi, dacă nu, ce măsuri a luat primăria comunei în acest sens? Dacă ar fi fost autorizaţii, ar fi fost şi proiecte realizate de specialişti… Dar, în urmă cu câţiva ani, etajul uneia dintre aceste clădiri a fost luat de un vânt puternic. Ce arhitect care se respectă ar face un asemenea proiect?
Poate că studiul IGR îi va pune pe gânduri pe proprietarii palatelor de la Buzescu şi îi va determina, în consecinţă, să ia măsurile adecvate pentru a se pune la adăpost.

marți, 18 noiembrie 2008

În pragul falimentului, muncitorii de la Robema au ieşit în stradă

„Bogdane, dacă te crezi mare, dă-ne tu de mâncare”, asta au scandat ieri peste 100 de muncitori ai fabricii de bere Robema din Roşiorii de Vede, în faţa sediului Partidului Naţional Liberal din Bucureşti, aluzie la preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, cel care nu vrea să pună în dezbaterea Parlamentului legea berii.
Aceştia sunt nemulţumiti de “tărăgănarea” în Parlament a proiectului de lege privind aprobarea unor măsuri pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, din care face parte şi sindicatul de la Robema, Dragoş Frumosu, proiectul de lege privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii a rămas nepromulgat, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu "încălcând cu bună ştiinţă Regulamentul Camerei".
Această lege este în stand-by de mai bine de 2 ani. În 2006, proiectul de lege a fost aprobat de Parlament şi de Curtea Constituţională, dar respins la reexaminare de şeful statului, Traian Băsescu, cel care i-a acuzat pe parlamentari că "fac legi pentru infractori". Întors la Parlament, Senatul, prima cameră sesizată, constată că obiecţiunile preşedintelui sunt contrare deciziei Curţii Constituţionale şi, fără nici un vot împotrivă, respinge cererea lui Băsescu. Ajuns la Camera Deputaţilor, comisiile de specialitate resping, şi ele, obiecţiunile lui Traian Băsescu, acceptând câteva amendamente ce determină corelări legislative. În plenul Camerei Deputaţilor însă, liberalul Bogdan Olteanu, al treilea om în stat, se crede mai presus de lege şi nu supune la vot doar Raportul comisiilor, aşa cum prevede Regulamentul Camerei, ci toată Legea. Acesta primeşte vot negativ, iar liberalul interpretează votul ca unul de respingere a Legii, şi nu a Raportului, aşa cum era normal. Toate acestea împotriva regulamentului Camerei Deputaţilor, care prevede foarte clar că în caz de vot pozitiv, Legea se consideră adoptată cu amendamentele din raport, iar în caz de vot negativ, Legea se consideră de asemenea adoptată, dar fără amendamente. În concluzie, în orice situaţie, Legea ar fi trebuit trimisă spre promulgare. Din păcate, liberalul nu trimite legea la promulgare, ci o declară respinsă. De atunci Bogdan Olteanu tot refuză să pună pe ordinea de zi acestă lege. Ultima tentativă de aprobare a legii a avut loc la jumătatea lunii octombrie, atunci când aceasta s-a aflat pe ordinea de zi la poziţia 45. Şi de această dată, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a refuzat ca legea să fie dezbătută în Plen, în ciuda parlamentarilor PRM, PSD şi PC.
La fabrica de bere din Roşiori au mai rămas doar 200 de angajaţi, care ar putea fi daţi afară dacă în Parlament nu se promulgă legea berii.

miercuri, 12 noiembrie 2008

Generalul Dragnea îşi execută subordonaţii care suflă în front

În plină campanie electorală, preşedintele PSD Teleorman Liviu Dragnea face curăţenie în partid. După ce i-a promis lui Fane Tăbăcitu că îi va facilita candidatura în Colegiul Alexandria, lucru care nu s-a întâmplat, iar primarului Benone Rababoc i-a cerut 5 miliarde pentru o candidatură în Colegiul Videle, Liviu Dragnea îl “anesteziază” pe unul dintre oamenii săi de casă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Simionescu a fost tras pe linie moartă de bunul lui prieten Liviu Nicolae Dragnea. La sfârşitul săptămânii trecute, după o întâlnire de taină între boşii pesedişti din judeţ, Liviu Dragnea a luat decizia ca Simionescu să fie exclus din partid, situaţie în care acesta îşi pierde şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
“Mogulul” din Teleorman, Liviu Dragnea a reuşit astfel să-şi devoreze unul dintre apropiaţi, cel care i-a facilitate ani la rând diverse afaceri din poziţiile pe care le-a ocupat.
Simionescu, cel devorat, exclus, umilit şi tras pe linia moartă este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Liviu Dragnea, fiind chiar soţul sororii lui Marian Fişcuci, cel care a fost şi este de mai mulţi ani paravanul lui Dragnea.
Nu ştim ce “crime” a comis acesta de a plătit atât de scump! Ştim însă ce a făcut el pentru Liviu Dragnea.
Un singur exemplu spune foarte multe vis-à-vis de devotamentul lui Simionescu pentru preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman. Din postura de director la Conserv Turris din Turnu Măgurele, acesta şi-a ajutat “mentorul” şi a oferit firmei Tel Drum mii de hectare de teren agricol prin divizarea societăţii.
Pentru Simionescu, cel care în declaraţia de avere are aceleaşi maşini ca şi şeful lui suprem, Liviu Dragnea, adică un ARO, aceasta nu este prima palmă pe care i-o dă şeful de la PSD Teleorman. În 1996 a fost pentru prima dată mazilit şi detronat din funcţia de viceprimar pe care o ocupa la Primăria din Turnu Măgurele.
Gurile rele pun înlăturarea lui Simionescu pe seama importanţei pe care şi-o acorda acesta de când a fost numit vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. În primul rând, “prietenii” apropiaţi ai vicepreşedintelui Simionescu spun că acestuia îi plăcea să facă pe şeful, lucru care l-a deranjat enorm pe Liviu Dragnea, cel care vrea ca el să fie singurul şi unicul căruia lumea să i se adreseze cu “şefu”.
Un alt motiv pentru care Dragnea nu l-a mai suportat pe Simionescu prin preajmă a fost şi conflictul în care a intrat cu “piticul” Mircea Dumitrescu, cel care a devenit de ceva vreme „lingăul” numărul 1 al lui Dragnea.
Nu în ultimul rând, Simionescu a gafat rău, bătându-şi singur cuie în talpă când şi-a permis să apostrofeze o “fătucă” din PSD, agreată de Dragnea.
Poate că acest şut în fund pe care l-a primit acum Simionescu va fi totuşi un pas înainte pentru el. Să nu uităm că de fiecare dată Dragnea l-a iertat şi l-a luat din nou sub aripa sa ocrotitoare. Se va întâmpla şi de această dată la fel?

marți, 11 noiembrie 2008

Căţeluşii lui Dragnea

Aşa cum ne-au obişnuit deja în această legislatură, consilierii judeţeni votează proiectele aflate pe ordinea de zi pe bandă rulantă. Cel mai recent caz despre cât de “ascultători” au devenit consilierii judeţeni la proiectele “tăticului Dragnea” a putut fi văzut în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Teleorman. Deşi nu se mai întâlniseră de mai bine de 2 săptămâni, consilierii judeţeni nu au dorit să petreacă prea mult timp împreună şi au votat într-un timp record (doar 15 minute) toate proiectele aflate pe ordinea de zi.
Pentru că a văzut în ochii consilierilor că aceştia sunt dornici să plece cât mai repede din sală, pentru a putea continua campania electorală, Liviu Dragnea a pus repede capăt şedinţei, dar nu înainte de a le ura cu zâmbetul pe buze, chiar şi adversarilor, mult succes în campania electorală şi noroc în alegeri. Ce se ascundea în spatele zâmbetului numai domnul Dragnea ştia. Noi numai bănuim, dar cum nu putem verifica, vă lăsăm pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să încercaţi să ghiciţi.

marți, 4 noiembrie 2008

Alexandria este de râsul ţării

Alexandria este singurul oraş reşedinţă de judeţ din ţară în care furnizarea căldurii nu a început. Din păcate pentru alexăndreni, veştile nu sunt dintre cele mai bune şi asta pentru că directorul Terma Serv, Traian Constantinescu spune că nu va putea furniza agent termic până când populaţia nu va achita din datoriile pe care le are către firma pe care o conduce.
“Datoria pe care Terma Serv o avea către Wirom Gaz s-a diminuat considerabil. Dacă acum 10 zile aveam de plătit peste 43 de miliarde lei vechi, acum, cu ajutorul Guvernului care ne-a dat 24 miliarde lei şi a Consiliului Local Alexandria care ne-au dat într-o primă tranşă 7 miliarde şi apoi la rectificare încă 5 miliarde, am ajuns la o datorie de doar 2,4 miliarde lei. Singura condiţie pentru ca firma Wirom Gaz să ne furnizeze gaz este să achităm şi această datorie care ne-a mai rămas. Din păcate, nu mai putem împrumuta alţi bani, aşa că fac apel la populaţie, dacă vrea căldură să achite de urgenţă din datoriile pe care le au către noi. Oamenii trebuie să înţeleagă că aşa nu se mai poate”, a spus directorul Terma Serv, Traian Constantinescu.
Potrivit acestuia, datoria alexăndrenilor către Terma Serv s-a diminuat simţitor, ajungând ca la 30 octombrie să fie de doar 19 miliarde lei vechi, asta în condiţiile în care la 1 septembrie datoria era de 26 miliarde lei vechi.
“Din cele 19 miliarde de lei pe care populaţia le are de achitat către noi, aştept ca în zilele următoare să se strângă măcar 2,5 miliarde, pentru a putea furniza căldură în oraş”, a adăugat Constantinescu.
Din păcate, aceşti bani ar putea să nu mai fie recuperaţi de către Terma Serv niciodată şi asta pentru că, potrivit unor surse din Consiliul Local Alexandria, este vorba despre datorii foarte vechi, ale unor firme care au dat faliment sau persoane care nu mai locuiesc în oraş.
Mai trebuie spus că din cele 15.000 de apartamente existente în municipiul reşedinţă de judeţ, mai puţin de 10.000 mai sunt branşate la sistemul de încălzire al oraşului.

vineri, 31 octombrie 2008

Dragnea şi Drăguşin pun monopol pe judeţul Teleorman

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi primarul Alexandriei Victor Drăguşin se cred întruchiparea lui Nicolae Ceauşescu. Aceştia vor să pună mâna pe toate structurile judeţului, adică, într-un cuvânt, ei să centreze şi tot ei să de-a şi gol.
În urmă cu câteva luni, într-o întâlnire a pesedeilor la nivel înalt, şeful PSD Teleorman a propus conducerii centrale a partidului un proiect de modificare a patru legi importante, care se referă la administraţia locală: legea cadru a descentralizării, legea administraţiei publice locale, legea privind instituţia prefectului şi legea finanţelor publice locale.
Mai mult, în proiectul lui Dragnea se stipulează desfiinţarea instituţiei prefectului şi creşterea rolului primarilor şi preşedinţilor C.J., în desemnarea viceprimarilor şi vicepreşedinţilor Consiliilor Judeţene. Astfel, viceprimarii ar urma să fie numiţi la propunerea primarului şi demişi tot la propunerea lui, la fel ca şi numirea şi demiterea vicepreşedinţilor Consiliilor Judeţene, la propunerea temeinic motivată a preşedintelui C.J.
Un mare semn de întrebare îl ridică propunerea ca preşedinţii C.J. să aibă dreptul să declare nule legile propuse de Guvern sau Parlament, dacă au fost elaborate fără consultarea structurilor asociative ale administraţiei publice locale.
Copiind modelul şefului, primarul Alexandriei, Victor Drăguşin vrea să transforme şi el instituţia primăriei într-un “Guvern” de dimensiuni reduse.
Această concluzie reiese chiar de pe blogul primarului Victor Drăguşin, care răspunde unui alexăndrean nedumerit de structura care se ocupă de ordinea publică în oraşul nostru.
“Domnule primar, cine face ordine publică în oraşul acesta, că am văzut şi jandarmi, şi poliţie, şi poliţie comunitară”, îl întreabă Florin pe primarul Victor Drăguşin.
Răspunsul şefului Alexandriei este de-a dreptul stupefiant. Acesta îl asigură pe alexăndrean că în viitor “PSD pregăteşte o lege pentru înfiinţarea şi funcţionarea Poliţiei Locale, în subordinea primarului, care să preia această îndatorire cetăţenească”.
Rămâne de văzut dacă aceste prevederi pe care le doresc atât Dragnea, cât şi Drăguşin vor căpăta putere de lege. În acest caz vom avea de-a face cu o Românie federativă, cu peste patruzeci de state în stat, care la rândul lor vor avea, doar la nivelul judeţului nostru, peste 90 de stătuleţe, conduse, fiecare, de câte un mic Ceauşescu. Cu sau fără mustaţă.

luni, 20 octombrie 2008

Groapa de gunoi s-a mutat pe câmp

Comisarii Gărzii de Mediu Teleorman “dorm în post”. În timp ce judeţul se umple de gunoaie, râurile sunt poluate de firme cu acţionari care au un cuvânt greu de spus în mersul judeţului, ei îşi omoară timpul cu lucruri mărunte, de cele mai multe ori nesemnificative. Pentru a-şi justifica lefurile, mulţi dintre aceştia fiind plătiţi cu bani grei de pe urma contribuabililor, comisarii teleormăneni aplică amenzi în dreapta şi-n stânga, mai ales pentru agenţii economici mai colţoşi, care primesc amenzi imense pentru te miri ce. Ca de exemplu, întârzierea depunerii unei documentaţii, închizând de fiecare dată ochii când firme consacrate în Teleorman fac ravagii pe câmpurile patriei, profitând şi de faptul că unii primari închid ochii pentru că ştiu că nu li se întâmplă nimic. Un drum parcurs la periferia localităţilor îţi arată o realitate de care atât edilii, cât şi şefii de la Garda de Mediu se feresc să vorbească, mulţi dintre aceştia fiind “străini” atunci când vine vorba despre mizeria care îi înconjoară.
În urma mai multor apeluri am făcut au raid pe centura Alexandriei precum şi în jurul localităţilor Poroschia, Ţigăneşti şi Buzescu. Mare ne-a fost surprinderea să constatăm că locul recoltelor de grâu, porumb sau floarea soarelui a fost luat de hectare întregi cu deşeuri şi animale moarte.
Dacă nu am fi cunoscut judeţul atât de bine, puteam jura că am greşit drumul şi am ajuns la groapa de gunoi de la Mavrodin, care s-a extins miraculos peste câmpurile judeţului, pentru că n-a mai făcut faţă “solicitărilor”.
Domnul subprefect Lucică Trifu se pare că nu mai are timp decât pentru naveta la Turnu Măgurele. Altfel i-ar fi sărit în ochi asemenea aspecte şi ca reprezentant al Guvernului ar fi trimis-o pe doamna Gabriela Hurumbă, care nu controlează decât firmele “opoziţiei”, “tunzându-le la zero”. Să mai bată şi domnia sa drumurile, poate contactul cu natura, fie ea şi poluată, o va face să ajungă la concluzia că încasează o poală de bani pentru a păstra un mediu curat, demn de o ţară europeană.
Şi ca să-i dăm un imbold, publicăm alături câteva fotografii elocvente.

joi, 16 octombrie 2008

Robema pe cale de a-şi închide porţile

200 de muncitori de la fabrica de bere din Roşiorii de Vede ar putea rămâne pe drumuri. De mai bine de două luni aceştia nu şi-au primit drepturile salariale şi sunt decişi să iasă în stradă dacă nimeni nu va face nimic pentru a-i ajuta. Toate acestea se întâmplă din cauza preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, care de mai multe luni blochează în Parlament legea privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii.
În 2006, proiectul de lege a fost aprobat de Parlament şi de Curtea Constituţională, dar respins pentru reexaminare de şeful statului, Traian Băsescu. Întors la Parlament, Senatul, prima cameră sesizată, constată că obiecţiunile preşedintelui sunt contrare deciziei Curţii Constituţionale şi, fără nici un vot împotrivă, respinge cererea lui Băsescu. Ajuns la Camera Deputaţilor, comisiile de specialitate resping şi ele obiecţiunile lui Traian Băsescu, acceptând câteva amendamente ce determină corelări legislative. În plenul Camerei Deputaţilor însă, liberalul Bogdan Olteanu, al treilea om în stat, se crede mai presus de lege şi nu supune la vot doar Raportul comisiilor, aşa cum prevede Regulamentul Camerei, ci toată legea. Acesta primeşte vot negativ, iar liberalul interpretează votul ca unul de respingere a legii, şi nu a Raportului, aşa cum era normal. Toate acestea, împotriva regulamentului Camerei Deputaţilor, care prevede foarte clar că în caz de vot pozitiv, legea se consideră adoptată cu amendamentele din raport, iar în caz de vot negativ, legea se consideră de asemenea adoptată, dar fără amendamente.
În concluzie, în orice situaţie, legea ar fi trebuit trimisă spre promulgare. Din păcate, liberalul nu trimite legea la promulgare, ci o declară respinsă. De atunci, Bogdan Olteanu tot refuză să pună pe ordinea de zi această lege. Ultima tentativă de aprobare a legii a avut loc miercuri, atunci când aceasta s-a aflat pe ordinea de zi la poziţia 45. Şi de această dată, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a refuzat ca legea să fie dezbătută în Plen, în ciuda parlamentarilor PSD, PRM şi PC, care au fost la un pas să părăsească sala.
Până la promulgarea legii, fabrica din Roşiori pare să nu mai reziste. Potrivit liderului de sindicat Alexandru Toader, de două luni muncitorii nu şi-au mai primit salariile, fiind la un pas de grevă.
„Mai mulţi angajaţi au semnat o listă prin care ameninţă că nu vor mai lucra dacă nu-şi vor primi salariile restante”, ne-a spus liderul de sindicat de la Robema.
Potrivit unor surse din conducerea fabricii, Direcţia Muncii a fost anunţată că s-a declanşat procedura de faliment.

marți, 7 octombrie 2008

La Poroschia, „argaţii primarului” fac legea

De când comuna Poroschia e condusă de liberalul Iulian Badea, mai cunoscut sub porecla „Marchi”, în localitatea celebră pentru „spitalul de glumeţi” pe care-l găzduieşte se petrec lucruri care n-au nimic comun cu eleganţa liberală. Ziariştii cotidianului „MARA” s-au convins de asta chiar ieri, când, mergând „pe urmele” unui reportaj din campania electorală, au vrut să vadă ce s-a mai întâmplat, dacă aspectele relevate atunci au suferit modificări. Dacă grămezile de „nisip electoral” au dispărut de pe la porţile alegătorilor, canalizarea se află în aceeaşi stare deplorabilă. Dar tocmai când fotoreporterul îşi făcea meseria, fotografiind gurile de canal fără capace, pe care câţiva cetăţeni ne-au rugat telefonic să le semnalăm pentru că reprezintă un adevărat pericol public, au apărut gealaţii primarului Marchi. Fostul primar pesedist al comunei, Anghel Neaga, devenit după cum aveam să aflăm ulterior de la oameni „argatul primarului Marchi”, şi un tânăr au venit val-vârtej într-un Opel Astra, cu care ne-au blocat. Puşi pe scandal, au deschis portiera maşinii noastre şi au început să ne tragă la răspundere pentru faptul că „ne-am permis” să fotografiem (într-un loc public), fără aprobarea „domnului primar Badea”, un presupus distins liberal.
După vreun sfert de ceas de divergenţe şi discuţii în contradictoriu, vis-a-vis de locurile în care un reprezentant al presei are voie să fotografieze sau să filmeze fără a cere acordul cuiva, cei doi “reprezentanţi ai primăriei” ne-au lăsat să ne facem meseria, nu înainte de a trânti portierele maşinii şi a ne îndemna ca rândul viitor să ne prezentăm la primărie pentru a cere amănunte despre o problemă din localitate.
Numai că noi venisem la solicitarea unor cetăţeni, să constatăm o situaţie de fapt şi, conform legislaţiei în vigoare, nu trebuie să cerem nimănui aprobare pentru a face acest lucru. Dar probabil că domnul „fost primar” vrea să introducă şi de pe tuşă stilul pesedist de a rezolva problemele, adică cu „otozbirul”, cum numesc oamenii de pe la ţară abuzul de funcţie. Ne miră faptul că domnul Badea Iulian se lasă „reprezentat” de asemenea indivizi, care par mai degrabă să aparţină lumii interlope.
Una peste alta, lăsând la o parte acest incident, redactorii cotidianului nostru au constatat că în toată comuna gurile de canal lipsesc cu desăvârşire, iar multe dintre acestea nici măcar nu sunt semnalizate, existând oricând riscul unui accident.

marți, 23 septembrie 2008

Strategia “copy / paste”

În urma materialului prezentat de cotidianul nostru referitor la strategia locală de dezvoltare a municipiului Alexandria, copiată după cea a oraşului Salonta, mai mulţi consilieri locali ai opoziţiei, PD-L şi PRM, ne-au dat o mână de ajutor şi ne-au trimis cele două strategii, pentru a le compara singuri. În urma unei simple analize am constatat cu stupoare că cele două proiecte seamănă izbitor de mult, capitole întregi sunt copiate până la virgulă. Pentru a nu observa însă cei de la Salonta (sâc!) şi a avea probleme cu ei, cei care au “compus” strategia oraşului Alexandria au schimbat totuşi ceva, dimensiunea şi fontul cu care a fost scris documentul cu pricina. Dacă în strategia originală a oraşului Salonta sunt doar 31 de pagini, iată că cei de la Alexandria au reuşit performanţa să încropească 61 de pagini cu tabele şi grafice.
Pentru a nu vă plictisi foarte mult, vom da doar câteva exemple din cele două strategii. Vom începe cu ultimul capitol din ambele strategii.
La pagina 50 a strategiei municipiului Alexandria se scrie: “Pentru monitorizarea strategiilor la nivelul municipiului Alexandria s-a înfiinţat în conformitate cu H.G. NR.246 /2006, prin Hotărîrea Consiliului Local Alexandria nr.64 din 28.07.2007, Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice (U.L.M.). Această unitate de monitorizare urmează ca trimestrial să facă evaluarea împlementării strategiei locale şi să elaboreze strategii proprii pentru a monitoriza operatorii ce îşi desfăşoară activitatea în raza municipiului.”
În cealaltă strategie, dar la pagina 31, citim că: “Pentru monitorizarea strategiilor la nivelul municipilui Salonta s-a înfiinţat în conformitate cu H.G. NR.246 /2006, prin Hotărîrea Consiliului Local Salonta nr.215 din 26.10.2006, Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice (U.L.M.). Această unitate de monitorizare urmează ca trimestrial să facă evaluarea împlementării strategiei locale şi să elaboreze strategii proprii pentru a monitoriza operatorii ce îşi desfăşoară activitatea în raza municipiului.”
Mergem mai departe, pe aceeaşi pagină în strategia alexăndreană, şi la capitolul referitor la MĂSURI LA NIVEL LOCAL scrie “Consiliul local, cu consultarea operatorilor de distribuţie, vor coordona realizarea investiţiilor conform listei de priorităţi, întocmite de Unitatea de management al programului. Odată cu extinderea reţelelor electrice se realizează şi reţeaua de iluminat public. Prin programul ,,Electrificare 2007-2009,, ,se doreşte:..”
Deşi veţi avea impresia, după ce veţi citi exact acelaşi lucru şi în strategia municipiului Salonta, că este o greşeală de-a noastră, vă spunem că alţii sunt incompetenţi şi nu sunt în stare să scrie câteva pagini privind dezvoltarea oraşului în care trăiesc.
“Consiliul local, cu consultarea operatorilor de distribuţie, vor coordona realizarea investiţiilor conform listei de priorităţi, întocmite de Unitatea de management al programului. Odată cu extinderea reţelelor electrice se realizează şi reţeaua de iluminat public. Prin programul ,,Electrificare 2007-2009,, ,se doreşte:…”, scrie în strategia celor de la Salonta.
Şi doar un ultim exemplu mai dăm, pentru că deja credem că am demontrat ceea ce era de demontrat. În capitolul 1 în strategia municipiului Salonta scrie: „Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice în Municipiul Salonta, înfiinţată prin Hotărîrea Consiliului Local nr. 215 din 26.10.2006, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are în competenţă monitorizarea serviciilor publice de la nivelul municipiului Salonta, dar şi elaborarea strategiilor şi a planurilor de implementare unitare la nivel delocalitate”.
„Unitatea Locală pentru Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice în Municipiul Alexandria, înfiinţată prin Hotărîrea Consiliului Local nr. 64 din 28 iunie. 2007, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are în competenţă monitorizarea serviciilor publice de la nivelul municipiului Alexandria, dar şi elaborarea strategiilor şi a planurilor de implementare unitare la nivel de localitate”, scrie în strategia din Alexandria.
De această dată cei din Alexandria au fost atenţi şi au schimbat numele de Salonta în Alexandria, în rest… rămâne să trageţi dumneavoastră concluzia.

luni, 22 septembrie 2008

Pretul carnii batut de zacusca

Ploaia care s-a abătut peste judeţul nostru a crescut preţurile în pieţe. Drept urmare, în mai puţin de o săptămână, preturile legumelor aproape că s-au dublat. A devenit un lux pentru gospodine să facă, pentru la iarnă, câteva borcane de zacuscă.
Redactorii cotidianului nostru au luat ieri dimineaţă pulsul pieţei, făcând o listă cu ingredientele necesare pentru prepararea de zacuscă. După un calcul simplu, am ajuns la stupefianta concluzie că avem nevoie pentru doar 20 de borcane de zacuscă de mai bine de 100 lei şi o zi întreagă de muncă.
Pentru a prepara zacusca avem nevoie de: 8 kg de vinete (3 lei kilogramul); 10 kg ardei gogoşari sau kapia (5 lei kg); 2 kg ardei gras (4 lei kg); 2 kg de ceapă (2,5 lei kg); 1 kg de morcovi (2,5 lei); 1 litru ulei (7 lei); 1 kg roşii (3 lei) şi sare.
De milionul pe care ar trebui să-l dăm pentru zacuscă, putem cumpăra cel puţin 5 kilograme de carne de porc sau miel şi peste 12 kg de pui.
Gospodinele de până în 45 de ani preferă să cumpere, în general, numai legume pe care nu le găsesc pe parcursul iernii în piaţă sau în supermarketuri. Multe dintre acestea spun că au ajuns la această modalitate deoarece „preţurile din sezonul rece nu diferă foarte mult de cele de acum”.
“Am renunţat de foarte mul timp la mentalitatea că vine toamna şi trebuie să îmi golesc portofelul pentru a pune la păstrat în cămară borcane cu zarzavat şi tot felul de tocane. Este o mentalitate învechită. De ce să cumpăr de acum legume, când ele se găsesc şi pe parcursul sezonului rece? Mai bine cumpăr atunci zarzavat proaspăt, pentru că este mult mai sănătos decât cel pus la borcan. În ceea ce priveşte zacusca şi tocana de toamnă, vreau să vă spun că şi acestea se găsesc gata preparate în magazin şi nici nu sunt foarte scumpe. În acest fel economisesc şi timp şi bani”, ne-a spus în fugă o tânără gospodină.
Preţurile mari la legume îngrozesc, însă, persoanele în vârstă, deoarece, din amărâta de pensie, trebuie, pe lângă celelalte cheltuieli, să cumpere şi necesarul de legume. Multe dintre gospodinele mai în vârstă susţin că anul acesta vor umple cămara mai mult cu ceapă şi cartofi, pentru că au cele mai mici preţuri. La unison însă, toate ne-au spus că speră ca preţurile să scadă la legume, pentru a reuşi să cumpere măcar câte puţin din fiecare.
“Stau la bloc şi nu am posibilitatea să îmi plantez legume, sunt nevoită să mă aprovizionez din piaţă. Anul acesta cred că multe dintre specialităţile toamnei vor deveni amintiri din vremurile bune”, sustine una dintre gospodinele pensionare.
Nici pentru comercianţi situaţia nu este mai bună. Aceştia sunt dezamăgiţi pentru că potenţialii cumpărători nu se îngrămădesc să le cumpere marfa. Ei susţin că preţurile se stabilesc în funcţie de sezon şi de preţul pieţei.

joi, 18 septembrie 2008

Sunteţi penibili !

Conducerea Primăriei Alexandria face ce face şi reuşeşte să cadă în penibil. De această dată şefii din primărie au copiat de pe internet strategia locală de dezvoltare a municipiului Salonta şi au schimbat pe ici pe colo numele, din Salonta în Alexandria.
Din păcate pentru ei, atât de mult şi-au dat silinţa în legătură cu acest proiect, încât au omis de mai multe ori să modifice numele.
Aflată pe ordinea de zi în şedinţa de marţi a consiliului local, strategia municipiului Salonta, pardon, Alexandria, a fost în cele din urmă votată şi asta pentru că primarul Victor Drăguşin a reuşit în urma aranjamentelor cu PNL şi PC să aibă majoritate în consiliul local.
Consilierul PD-L, Adrian Bădulescu, cel care a descoperit “furtul” proiectului, a reuşit să-i convingă pe colegii săi de la PD-L şi PRM să voteze împotriva acestui proiect, dar numărul de voturi împotrivă a fost insuficient pentru ca acesta să cadă.
“Nouă ni se prezintă înainte de şedinţele de consiliu local proiectele de hotărâri. Una dintre aceste hotărâri ne-a fost prezentată sub formă de CD, poate special pentru ca unii dintre consilieri să nu o poată citi. După ce l-am citit am constatat că „Strategia locală privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice a municipiului Alexandria” este copiată din altă parte. Mai mult decât atât, după ce am observat că este copiat, am constatat că au copiat chiar cuvânt cu cuvânt şi nu au schimbat nici măcar numele localităţii de unde l-au furat.
La sfârşitul şedinţei, iniţiatorii proiectului mi-au justificat că între timp au observat şi ei această greşeală şi au corectat-o, deci nu mai scrie Salonta, ci Alexandria, în rest are aceeaşi formă”, ne-a spus consilierul local.
Suntem curioşi şi îl întrebăm pe această cale pe primarul Victor Drăguşin, ce asemănare este între Alexandria şi Salonta? Acest proiect nu are cum să se adapteze oraşului nostru sub nici o formă, pentru că în primul rând obiectivele oraşului nostru sunt cu totul altele faţă de cele ale municipiului Salonta.

vineri, 12 septembrie 2008

Drăguşin pus la zid de alexăndreni

Primarul Alexandriei, Victor Drăguşin a uitat cum este să umble pe străzi, alături de “muritori”, cei care de altfel l-au pus primar, şi se mulţumeşte să afle de problemele contribuabililor doar de pe pagina personală de internet.
Cu toate că este “conectat continuu” la viaţa oraşului, Victor Drăguşin pare mereu luat pe nepregătite de întrebările cetăţenilor. Din dorinţa de a da totuşi un răspuns tuturor celor care-i calcă pragul site-ului, primarul este tot mai des prins în şah. Un astfel de exemplu este răspunsul postat ieri, la întrebarea unui locuitor nemulţumit de mizeria lăsată în urma asfaltării podului de peste râul Vedea.
“Ştiu că poate nu depinde în aşa măsură de dumneavoastră, dar astăzi am rămas stupefiat când am observat că nici măcar cei care au lucrat la podul peste Vedea înspre Bucureşti nu au nici cel mai elementar bun simt...!!!!
Ce firmă s-a ocupat de asfaltarea podului? Vechiul asfalt a fost pur şi simplu aruncat peste pod, pe ambele părţi... e plin de pietroaie şi de smoală, o mizerie de nedescris...
CHIAR TELEORMANUL ESTE JUDEŢUL CU CEI MAI NESIMŢIŢI OAMENI? ERA GREU SĂ SE STRÂNGĂ ACEA SMOALĂ VECHE ŞI SĂ SE DUCĂ LA GROAPA DE GUNOI? FIRMA CARE S-A OCUPAT DE ASFALTARE ARE ÎN SUBORDINE NIŞTE IDIOŢI!
Când oare se va termina cu această mentalitate şi acest comportament din evul mediu? Toată zona de acolo (Vedea pod nou) este sub orice critică... numai gunoaie... munţi întregi..., iar toţi pomii care au fost în zonă AU DISPĂRUT FĂRĂ URMĂ. SUB ORDINUL CUI? CU CE SCOP? DE CE S-AU FĂCUT DEFRIŞĂRILE ALEA ŞI ACUM E NUMAI TEREN VIRAN ÎMBÂCSIT DE GUNOAIE? PARCĂ MAI RĂU CA LA NOI NU E NICĂIEREA... ŞI MAI SUNTEM ŞI CAPITALĂ DE JUDEŢ... ROG AŞTEPT RĂSPUNS URGENT LA PROBLEMA SESIZATĂ! Vă mulţumesc”, întreabă furios Adrian, un alexăndrean nemulţumit de mizeria care rămâne de fiecare dată în urma tuturor lucrărilor efectuate în oraşul nostru.
Cum era de aşteptat, primarul Drăguşin s-a spălat pe mâini, mai mult decât atât el încercând să-i „cureţe” şi pe cei care au lăsat mizeria în urmă.
“Vă informez că asfaltul rezultat din frezări, am dispus şi a fost dus pe drumul de la "ruscă", după urcarea pantei la fosta fabrică de mobilă. Puteţi să verificaţi. Că au fost şi "scăpări", este adevărat că mai avem de lucrat la capitolul civilizaţie. Referitor la defrişările plopilor, ordinul a fost dat de Ocolul Silvic Alexandria, care este şi proprietarul terenurilor respective. Am să încerc să fac un transfer de teren, să le ofer islaz pentru împăduriri şi să trecem în patrimoniul Consiliului Local terenul de dincolo de râul Vedea”, a răspuns Victor Drăguşin.
După acest răspuns, redactorii cotidianului nostru s-au deplasat la faţa locului pentru a vedea dacă într-adevăr mizeria produsă de cei care au reparat podul a fost ridicată. Stând de vorbă cu mai mulţi ciobani, care bântuie de astă-primăvară pe malurile Vedei, în zona respectivă, am aflat că de mai bine de 3 luni, nici un lucrător al primăriei sau de la oricare altă instituţie a primăriei nu a coborât podul de peste râul cu pricina.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Liviu Dragnea, blestemat de unii dintre nanoveni

La Nanov, între localitate şi râul Vedea există un punct de lucru al celebrei firme Tel Drum, în cadrul căreia funcţionează o staţie de concasare a “cataroaielor” de bazalt, care se transformă în materia primă cunoscută sub numele de piatră concasată, folosită la drumuri. Până aici nimic ieşit din comun.
Dar lipsa unei minime preocupări pentru problemele de mediu şi pentru amenajarea unei căi de circulaţie corespunzătoare pentru basculantele uriaşe care aduc blocurile de piatră a transformat viaţa locuitorilor din proximitate într-un adevărat calvar. Praful rezultat din procesul de concasare şi trepidaţiile produse de maşinile de mare tonaj i-au adus la disperare pe nanovenii din zonă, care vor cu orice preţ ca “gigantul financiar Tel Drum”, cum l-a numit cu preţiozitate unul dintre ei, să pună lacătul pe porţile punctului de lucru, dacă nu e în stare să elimine cauzele care produc nemulţumirea oamenilor.
În acest sens, mai mulţi locuitori au început să strângă semnături prin sat pentru închiderea Tel Drum. Aceştia sunt nemulţumiţi pentru faptul că, de mai bine de câţiva ani, nu mai pot să doarmă, casele s-au deteriorat vizibil din cauza maşinilor de mare tonaj care trec pe lângă gospodăriile lor, plantele din curte sunt murdare de ţărână, iar curţile sunt pline de pungi şi alimente aruncate de şoferii care aşteaptă să fie încărcaţi sau cântăriţi la firma cu pricina.
Deşi spun că au făcut mai multe sesizări, atât la primărie, cât şi la mediu, nici până în ziua de azi nu s-a schimbat nimic.
“Am depus cereri, am făcut plângeri, dar nimic... Peste tot ni se spune că e firma lui Dragnea şi nu au ce să-i facă. Vreau să vă spun că din cauza prafului, nu poţi să atârni pe sârmă nici măcar o haină, pentru că în doar câteva minute este mai murdară decât a fost înainte să o speli. Acum este cald, este vară, vrei şi tu să iei masa în curte, că te prăjeşti în casă, nu ai cum, pentru că rişti să te îmbolnăveşti. Tot praful, toată mizeria care iese pe furnalul fabricii se aşează pe mâncarea ta.
Cât e Dragnea la putere nu va lua nimeni nici o măsură”, ne-a spus unul dintre semnatarii petiţiei pentru închiderea firmei Tel Drum.
Altă casă, probleme şi mai mari. Cu cât eşti mai aproape de porţile gigantului, “rănile” produse de maşinile de mare tonaj sunt tot mai vizibile.
O bătrânică, cu un şorţ la brâu, urcată pe scară se chinuieşte cu câteva mâini de ciment să astupe crăpăturile produse casei de TIR-urile supraîncărcate cu nisip sau pietriş.
“Mi-a crăpat casa, domnule, ce îi fac eu? În ritmul ăsta până la iarnă cade pe mine. Acoperişul s-a lăsat, geamurile s-au înclinat. Şi-ar face mare pomană cel care închide fabrica asta. Trec domne’ cu maşini de 65 de tone, chiar şi la 12 noaptea. Uruie motoarele până dimineaţa, nu poţi să dormi. Când pleacă, se zguduie patul cu mine”, ne-a mărturisit bătrâna, în timp ce împingea cu degetele cimentul în crăpăturile casei.
Ne facem curaj şi mergem mai departe. În curtea vecină, doi bătrânei storceau strugurii. Când aud că suntem de la presă lasă treaba şi ne invită în curte pentru a-şi vărsa oful.
Bărbatul, capul familiei este resemnat şi spune că a ajuns la capătul puterilor şi nu mai poate trăi în aceste condiţii. Intrăm în casă… Dezastrul provocat de Tel Drum ne lasă fără cuvinte. Tavanul s-a lăsat şi poate să cadă oricând peste cei doi. Bărbatul nu spune nimic, împinge în schimb cu mâinile bătătorite şi pline de trudă în tavan: “aici este munca mea de-o viaţă”.
Din spate, vocea soţiei ne invită în curte pentru a ne arăta nesimţirea şoferilor care aşteaptă lângă ograda lor, la rând, pentru a fi încărcaţi. “Îşi fac nevoile pe gardul nostru. Aruncă sacoşele cu mâncare în curte, peste roşiile mele”, spune cu mâhnire femeia.
Când vine vorba despre acţionarii Tel Drum, bărbatul, om simplu de la ţară, ne arată că ştie cine sunt cei care i-au provocat atâtea necazuri.
“Dragnea este miliardar. A făcut bani din necazurile altora. Nu se gândeşte la oameni. El să fie miliardar, să-i meargă bine şi noi să murim. Când m-am dus acum un an să fac plângere la primărie, fostul primar Drăgan Petre mi-a spus: « Ce domne’ nu ai văzut la ştiri că peste tot prin ţară se prăbuşesc casele? Dacă nu ai făcut-o bine! ».
„Domnule, acolo casele cădeau de la Dumnezeu, că au venit apele, dar ăştia vor să ne omoare ei”, a adăugat omul, dezamăgit de oamenii politici care s-au perindat la conducerea acestei ţări de 18 ani încoace.
Poate că domnul Dragnea, ca om de stânga ce este, se gândeşte la soarta acestor oameni care, după ce au muncit o viaţă întreagă, îşi văd distrusă munca, iar mulţi dintre ei îşi trăiesc bătrâneţile în acest adevărat iad, care le grăbeşte trecerea în lumea acelor drepţi.
Ceea ce ne nedumereşte însă este nepăsarea autorităţilor care se ocupă cu problemele de mediu. În timp ce alţi agenţi economici, cu probleme minore, în raport cu cele de la punctul de lucru al Tel Drum, sunt sufocaţi de controale şi bombardaţi cu amenzi, de celebra firmă nu se atinge nimeni. Ce părere aveţi despre această situaţie domnule prefect Zorinel Niculcea, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu?
Sunteţi mulţumit de modul în care acţionează instituţiile respective? Dacă “nu”, aşteptăm să vedem ce măsuri veţi lua.

vineri, 5 septembrie 2008

Hotărârile Consiliului local sunt făcute ca să fie încălcate

Într-un articol trecut vă semnalam un abuz urbanistic la unul dintre blocurile de pe strada Dunării. Chiar în staţia 1 Mai se contruieşte de mai multe luni un magazin. Până aici, nimic rău. Problema cu această construcţie vine însă, de la refuzul vecinilor de a-şi da acordul pentru construcţia de sub geamul lor. Cu toate că era normal ca această construcţie să fie sistată până se făcea lumină în acest caz, lucrarea nu a fost oprită.
Ieri am fost informaţi de unul dintre locatarii blocului 905 despre faptul că acea construcţie este foarte aproape de terminare, şi că nu s-a respectat proiectul aprobat de Consiliul Local, beneficiarul ocupând o suprafaţă mult mai mare din domeniul public.
Dar se pare că la Alexandria nerespectarea hotărârilor cosiliului local nu reprezintă o excepţie, ci tind să devină o regulă.
Fostul consilier PSD Dumitru Tulpan, implicat şi în scandalul provocat în campania electorală de publicarea şi difuzarea pe posturile de televiziune a unui film în care erau prezentaţi Slăbescu şi Drăguşin luând şpagă, a ocupat şi el o suprafaţă de teren de pe domeniul public. Bineînţeles că mai mare decât cea aprobată prin hotărârea de consiliu local.
Dar cel mai evident dispreţ pentru hotărârile organismului din care el însuşi face parte l-a dovedit Florea Voicilă. Conform hotărârii fostului consiliu local, din care a făcut de asemenea parte, echipa CF „MARA”, care reprezintă municipiul în divizia D a primit dreptul de a desfăşura meciurile de acasă pe stadionul municipal. Dar acolo Florea Voicilă face legea şi nici intervenţia primarului Victor Drăguşin n-a avut „prea mare succes”. Până la urmă, „generosul” Voicilă a deschis vestiarele dar a început să-i şicaneze pe reprezentanţii clubului „MARA”. Ba că plasele sunt „la ţară”, ba că una, ba că alta…că bieţii jucători au fost cât pe-aci să piardă cu 3-0.
E greu de înţeles atitudinea fostului mare fotbalist care dovedeşte că la el talentul e invers proporţional cu fairplay-ul.
Şi pentrtu ca tacâmul să fie complet, aflăm în ultimul moment că CF „MARA” va disputa meciul de azi pe terenul din Buzescu. Pentru că Voicilă a făcut din nou „talente”, după cum s-a exprimat un delegat al echipei, şi oamenii n-au vrut să piardă meciul cu 3-0, prin neprezentare, şi fiind pentru a doua oară în această situaţie ar fi fost excluşi din competiţie.
Rămâne de văzut ce atitudine vor adopta consilierii locali şi reprezentanţii primăriei faţă de Voicilă, care-i sfidează prin nerespectarea unor hotărâri care n-a fost încă abrogată.
Vom reveni asupra acestei problele în numerele noastre viitoare.